După iureșul din Creta, un episcop român cere precizări

Sinodul recent încheiat în Creta produce în continuare valuri de comentarii, dezbateri și chiar răbufniri publice. O parte a clerului, a cinului monahal și a laicatului din Bisericile Ortodoxe care au participat la Sinod își manifestă nemulțumirea și chiar îngrijorarea față de anumite teme luate în discuție de către reprezentanții celor 10 Biserici participante, dorind mai multă transparență și mai multe argumente privind atitudinea și motivația ierarhilor care au semnat respectivele documente – în special documentul 6.

Și în România discuțiile sunt încă în toi, mai ales în mediul virtual. Însă sunt și ierarhi care doresc mai multă lumină în respectivele chestiuni de abordare inter-creștină. Chiar recent, Episcopul Macarie Drăgoi din Scandinavia, care a și participat în cadrul delegației române la lucrările Sinodului din Creta, i-a trimis o Scrisoare Patriarhului Daniel – ca Președinte al Sfântului Sinod. În cele câteva paragrafe episcopul din diaspora, care a semnat la rândul lui documentul al șaselea (ce-i drept, ultimul, și după insistențe!) îi cere, cu respectul cuvenit ca celui mai de seamă teolog care a amendat multe din textele propuse în Creta, să ia în considerare ca toate cele cuprinse în documentul 6 să fie doar o bază de plecare în discuțiile unei viitoare întâlniri panortodoxe, extinse și complete. Cu alte cuvinte, să reluăm discuția cu toții, împreună, și să fim convinși că aceea e voința sinodalității ortodoxe și că Duhul Adevărului și al unității se exprimă plenar în și între cei prezenți.

Acest mesaj al tânărului episcop din Nordul Europei se termină într-o cheie realistă, dar și duhovnicească, explicând contextul ideologiei multiculturalității în care trăiesc oamenii de acolo, într-o devălmășie totală a valorilor spirituale și umane. Mai adaugă Preasfințitul Macarie faptul că el, ca episcop ortodox în cea mai descreștinată regiune a Europei, ar fi fost perfect „acoperit” de rezoluția documentului 6, așa cum a fost semnat în Creta – referitor la relația ortodocșilor cu celelalte forme de expresie ale vieții creștine. Mai mult, cu faptul că le numim „biserici” și pe acele „așchii” ale trunchiului comun, sărite încă de acum 1000 de ani de pe traiectoria bunei/corectei mărturisiri… Cu toate astea, în duhul învățăturii patristice și al sfintelor canoane, el, Macarie, cere o rediscutare a temei sub aspect teologic, pentru a nu fi neconformi cu Tradiția Bisericii Răsăritului și cu dumnezeiasca învățătură a Sfinților Părinți. Mai mult, el face apel și la latura identitară a credincioșilor români, care trebuie să-și afirme crezul și valorile întocmai, neștirbite, ca forme unicat de viețuire contemporană. Cu alte cuvinte, din actualul Macarie a ieșit moș Tănase Todoran, mărturisitorul din Bichigiu, dovedind că există până în ziua de azi o spiță de neam bun, românesc și ortodox pe văile Țibleșului din Bistrița Năsăud…

Suntem curioși ce hotărâre strategică va lua Patriarhul Daniel, știut fiind că acesta a adus mai multe amendamente utile punctelor luate în discuție, dar semnând totuși – la insistențele și persuasiunile Patriarhului ecumenic – absolut toate documentele respectivului Sinod.

Nicolae SÂRBU


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „După iureșul din Creta, un episcop român cere precizări”

Comentariile sunt închise.