Afirmația din titlu îi aparține primului ministru al Franței, domnul Manuel Valls, și a fost făcută după atacul terorist din Nisa soldat cu peste 80 de morți și peste 100 de răniți. Mai întâi trebuie să precizăm că, pentru a fi corectă, afirmația premierului francez ar fi trebuit să sune cam așa: „Va trebui să ne obișnuim cu terorismul islamic„.
Doar în cursul zilei de ieri Europa s-a confruntat cu două asemenea atacuri. În Franța, un musulman a înjunghiat într-o stațiune turistică o mamă și cele trei fiice ale sale pentru că, în opinia teroristului, acestea nu erau îmbrăcate decent. În Germania, un refugiat musulman din Afganistan în vârstă de 17 ani, înarmat cu o toporișcă și un cuțit, a înjunghiat cinci pasageri într-un tren de călători înainte de a fi împușcat de forțele de ordine.
Și premierul Franței spune că europenii nu au ce face ci vor trebui să se obișnuiască să trăiască cu spectrul terorismului islamic deasupra capului. În ritmul acesta nu cred că va trece prea mult timp până când europenii se vor obișnui și cu asta. Doar că eu nu pot înțelege cum de un premier al unei țări europene poate declara așa ceva. Mai bine și-ar da demisia dacă știe că guvernul pe care-l conduce nu poate asigura siguranța cetățenilor țării sale.
Pentru că, prin declarațiile pe care le face, joacă pentru adversar. Europa nu trebuie să se obișnuiască cu terorismul islamic, Europa trebuie să lupte împotriva terorismului islamic. Trebuie să se termine odată cu corectitudinea politică și cu utopia multiculturalismului și să se realizeze faptul că Europa este sub asediu și că dacă nu se vor lua măsuri cât se mai poate Europa pe care o cunoaștem va fi istorie. Așa cum doar în cărțile de istorie mai citim astăzi despre Constantinopol și despre Catedrala Sfânta Sofia.
Eu cred ca asta este problema Europei nu a noastra. Nu poti opri pe cineva care vrea sa se sinucida, in plus nu cred ca Europa da 2 bani pe opinia noastra.
Hai sa ne vedem mai bine de ograda noastra. Sintem o tara subdezvoltate pe alocuri amintind de evul mediu, cu politie disfunctionala, spitale disfunctionale fara drumuri, cu armata neechipata in caz ca Rusia se gindeste sa stranute contra noastra.
Romania, geografic, face parte din Europa. Pe langa asta este atat membru al UE cat si al NATO. Milioane de romani traiesc si muncesc in Europa, printre victimele atentatului de la Nisa se afla si romani. Eu zic ca ce se intampla in Europa ne intereseaza, mai ales ca deciziile care se iau la Bruxelles ne afecteaza si pe noi.
Nu va contrazic ca trebuie sa ne intereseze ce se intimpla in Europa. Spuneam doar sa nu ne facem iluzii ca noi putem sa schimbam ceva. In UE nu contam sintem doar a 5 a roata la caruta un fel de colonie. Plus ca unul care a trait in vest ultimii 10 ani (US) si calatorit in Europa pot sa va spun ca o mare parte din tineri sint atit de indoctrinati cu multiculturalism si cu corectitudine politica incit citeodata te gindesti ca ei au petrecut 50 de ani sub comunism nu noi.
Vestul o sa o ia la vale indiferent de cit ne agitam noi, si cred ca procesul e deja ireversibil. Tocmai faptul ca UE are atit de multe probleme si nici US nu sta pe roze ar trebui sa ne dea de gindit ca e posibil in curind sa fim lasati sa ne descurcam singuri.
Energia noastra trebuie canalizata sa mai salvam ce se mai poate salva din tara noastra. Ce o sa facem cind vestul o sa aiba atitea probleme incit nu o sa ii mai pese de periferie? Sa ne aducem aminte anii 1930 cind speram ca Anglia si Franta o sa ne apere cum credem acum ca NATO o sa ne apere.
Da. Asa este. De acord cu Mihai. Trebuie in primul rand sa vedem ce e in ograda noastra si sa incercam sa ne pregatim cum putem mai bine si cu potentialul care exista. Cu astfel de conducatori de state si guverne care sunt sinucigasi nu prea poti sa ai pretentii. Scenariul seamana cu unul dintr-o catre fantasy care am citit-o de vreo 16 ani si care se numeste Dictionarul khazar a lui Milorad Pavici, un autor sarb. Acolo statul khazar tinea cu tot dinadinsul sa dispara din istorie…deci si-a invocat sfarsitul! La fel se intampla si cu statele europene acum.
Este o vorba ce imi place mult a lui Oliver Cromwell:
„Trust in God and keep your powder dry”
Cam asa imi pare mie drumul care trebuie urmat.