În emisiunea ”În fața ta” de astăzi, de la Digi24, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, vorbește despre un secret al lui Polichinelle: în (unele) instituții de ocrotire a copilului din România se face trafic de copii; salariați ai instituțiilor îi obligă pe copii să se prostitueze sau îi supun altor abuzuri.
Urmăriți emisiunea aici.
„Din păcate am încă nişte cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțiile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instituții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecție. (…) Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete.”, a spus Dragoș Pîslaru.
De remarcat că anchetele au fost declanșate în luna mai; Dragoș Pîslaru este ministru din 15 aprilie. Până acum rapoartele despre abuzurile din casele de copii au fost ignorate de miniștri.
Ministerul Muncii, autoritatea națională pentru protecția copilului, inspecția socială și ministerul Sănătății au încheiat abia de curând un protocol pentru efectuarea de controale în centrele sociale pentru copii. Președinților de consilii județene li s-a cerut să înceapă propriile investigații.
Abuzurile persistă de ani de zile, din motive de ignoranță, de subfinanțare și de marginalizare a acestor copii de către societate, a spus Dragoș Pîslaru.
Ordinea în instituțiile de stat nu va fi obținută numai prin controale și arestări, ci prin măsuri politice. Sistemul de asistență socială nu este subordonat ministerului Muncii, ceea ce este inadmisibil. Acest minister are doar rol pentru asistența socială. daca OPC poate da amenzi penale atunci când găsește marfă stricată în magazine, ministerul Muncii nu îi poate amenda pe cei care comit abuzuri asupra copiilor în instituțiile de ocrotire.
Procesul de politizare a DGASPC trebuie evitat.
Inspecția socială ce constată un abuz asupra copiilor trimite o recomandare de măsuri la consiliul județean și el le poate ignora. Acest lucru va fi schimbat. Statutul inspectorului social va fi întărit. Serviciile sociale vor avea mai multe prerogative. În cazurile de violență domestică, de ex, un polițist constată cazul nu îi poate separa pe cei doi soți sau concubini aflați în conflict; el trebuie să obțină un mandat, ceea ce poate dura în 30 zile. În viitorul statut polițistul îi va putea separa ce cei aflați în conflict cel puțin 72 ore. Încă nu avem pregătite centre pentru agresori și pentru victime.
Rolul serviciilor sociale în societate trebuie regândit. Sistemul de asistență socială are o componentă pasivă (beneficiile) și o componentă activă (serviciile, menite să scoată persoana din situația dificilă în care necesită ajutor de la stat). Serviciile sunt slab reprezentate în prezent; în Pachetul de Incluziune socială propus de Guvern rolul lor va fi accentuat. Este nevoie de o licențiere a agenților privați care să ofere servicii sociale la al căror cost va contribui și statul, a mai spus Dragoș Pîslaru.
(Amintesc că despre abuzurile din centrele de copii Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a scris o serie de rapoarte. Sursa foto: CRJ.)
- Ceva despre pandemie - 17 martie 2020
- O carte despre embrionul uman, ca persoană ce trebuie apărată - 8 octombrie 2019
- Societatea de Cultură Macedo-Română împlinește 140 de ani de la înființare - 20 septembrie 2019
Curioasa decizia Doamnei Dida de a traduce un autor marxist („A tradus „Revoluţia franceză”, de Albert Soboul”), pt care lupta de clasa este fundatia intelegerii lumii. Si mai curioasa decizia editurii, care, dupa 50 de ani de spalare pe creier a romanilor, decide sa publice o versiune marxista a revolutiei franceze, in loc de o interpretare care nu falsifica adevarul din motive ideologice. Soboul justifica teroarea revolutiei franceze ca necesara, justificind astfel toate celelale terori revolutionare.
Poate vă va bucura faptul ca editura respectivă a dat faliment.