Mai întâi să vedem ce este veganul și veganismul:
Principala diferență dintre un vegan și un vegetarian este că veganul elimină din dieta sa toate produsele de origine animală, inclusiv produsele lactate. De asemenea, veganii au un stil specific de viață în care evită purtarea produselor vestimentare confecționate din piele de animale, dar inclusiv si lâna sau mătase. Convingerile veganilor legate de animale sunt constante si au rol imperativ în viața lor.
Vegetarienii în schimb, nu consumă carne dar includ în dietele zilnice produse lactate (brânza, ouă, iaurt sau lapte). Vegetarienii nu sunt la fel de previzibili în convingerile lor, iar altruismul față de animale nu este un motiv principal de a alege acest mod de a se hrani. Mulți vegetarieni, de exemplu, elimină carnea din alimentația lor din motive de sănătate. (sursa)
Practic, veganii ignoră faptul că omul este, prin naștere, omnivor, adică se alimentează atât cu produse de origine vegetală cât și cu produse de origine animală. Dacă am fi fost ierbivori am fi fost construiți altfel, am fi avut un sistem digestiv asemănător ierbivorelor, ceea ce nu este cazul. Cu toate acestea există o mișcare vegană care încearcă să schimbe realitatea și să ne convingă că ne putem alimenta exclusiv cu produse de origine vegetală.
Și la noi există o asemenea mișcare, ultima lor acțiune a avut loc în 24 aprilie a.c., cu o săptămână înainte de Paște, în care protestau împotriva consumului de carne de miel lovind, în același timp, și în credința creștin ortodoxă a majorității românilor.
Dar iată la ce poate duce veganismul: O familie de vegani din Italia au decis să-și crească bebelușul conform credinței lor. Rezultatul? La 14 luni bebelușul suferă de malnutriție cronică și lipsă severă de calciu, cântărind cam cât cântărește un bebeluș de 3 luni.
Norocul copilului a fost faptul că bunicii săi, oameni crescuți în alte timpuri, mai normale decât cele prezente, îngrijorați de starea lui, l-au dus la spital. Medicii au descoperit și că micuțul suferea și de o deformație congenitală la inimă, agravată datorită stilului impropriu de alimentație, pentru care a fost operat de urgență.
Acesta nu este singurul caz. În Italia, în ultimul timp, s-au înregistrat tot mai mulți copii care au avut nevoie de îngrijiri medicale datorită dietei vegane impuse de părinți. În luna iunie a.c. o fetiță de 2 ani a petrecut câteva zile la terapie intensivă deoarece suferea de lipsă de vitamine și nivel scăzut de hemoglobine în sânge cauzate de dieta vegană impusă de părinți.
Anul trecut, tot în luna iunie, un bebeluș de 11 luni a ajuns la spital datorită malnutriției severe de care suferea din același motiv.
În 2007, un cuplu de americani vegani au fost condamnați la închisoare pe viață pentru că bebelușul lor, în vârstă de doar 6 săptămâni a murit de foame, părinții alimentându-l doar cu lapte de soia și suc de mere, conform credinței lor vegane. În 2011, un cuplu de francezi vegani au fost acuzați de neglijență după ce copilul lor de 11 luni a murit datorită lipsei de vitamine cauzată de alimentația vegană.
Medicii amintesc că, spre bucuria industriei farmaceutice, veganii trebuie să ia suplimente de vitamine, fier și calciu pentru a-și completa dieta defectuoasă. Problema este că sunt o grămadă de hipsteri neinformați care cred că laptele, ouăle, brânzeturile sau carnea sunt doar mofturi care pot fi eliminate din alimentație fără a suferi vreo consecință.