Publicăm astăzi partea a doua a interviului realizat cu generalul de brigadă (r) Vasile Roman, fost comandant al Direcției Operațiuni din cadrul Marelui Stat Major General al Armatei Române. În februarie 2016 domnia sa a trecut în rezervă, deci opiniile exprimate nu reprezintă punctul de vedere al Armatei Române.
Prima parte a interviului o puteți citi aici.
”Moldova are nevoie de voință și de o strategie pentru a beneficia de ajutorul NATO”
– Secretarul General NATO a făcut referiri la Republica Moldova, Georgia şi Ucraina. NATO vrea ca Republica Moldova să-şi consolideze capacităţile ei de apărare pentru a fi capabilă să se apere. În același timp, bugetul statului moldovean este capabil să facă față doar cheltuielilor curente. Cum ar trebui să procedeze oficialii moldoveni?
– Prezența, în declarația summit-ului, a numelor celor trei țări mi se pare extrem de benefică pentru că, în acest fel, se dovedește că ele sunt importante. Această preocupare pentru statele din proximitate vine încă din anul 2000, numai că atunci nu s-a identificat contextul pentru a le apropia mai mult. Contextul a fost mereu tulburat de interesele Rusiei și de dorința unor state vestice (în special Germania) de a nu intra într-un conflict cu aceasta.
Începând cu Summit-ul de la București (unde Georgia și Ucraina nu au fost acceptate), s-a desprins concluzia că Rusia va influența negativ drumul acestor state. NATO a învățat din lecția războiului din Georgia și Ucraina, că aceste state sunt importante pentru pacea din est și a dovedit că are interes ca aceste state să se dezvolte independent de influența Rusiei. Deși se regăsesc permanent în documentele oficiale, aceste state au înțeles că este necesar să își asigure câte un pilon de securitate independent, așa cum este și cazul Georgiei, care a semnat un acord cu SUA pe probleme de securitate și apărare.
Referindu-ne la Republica Moldova, avem certitudinea că ea este în atenția SUA și a NATO, atât prin programele politice, economice și militare, având ca exemplu faptul că acestea, în domeniul militar, în ultimii ani au presupus îmbunătățirea condițiilor de instruire, sprijin în dotare, participare la instruire în comun. De altfel, ultimul proiect SUA din Moldova a fost în anul 2015, a costat 1,6 milioane de dolari și a vizat dezvoltarea facilităților de instruire ale Armatei Republicii Moldova. (Centrul de instruire de la Bulboaca n.r.)
Aceste acțiuni ar trebuie continuate pentru că ele nu intră în conflict cu Constituția Moldovei, în care este declarată neutralitatea, pentru simplul motiv că prezența forțelor NATO, la exerciții pe teritoriul statului moldovean, ar realiza o formulă de echilibru pentru prezența, nepermisă și neconstituțională, a trupelor ruse din Transnistria.
Discutând despre starea și dotarea Armatei Republicii Moldova, trebuie să recunoaștem că bugetul unei armate naționale este în strânsă legătură cu PIB-ul statului și cu politicile acestuia. Dacă statul nu are resurse, este necesară voința de a căuta și accepta sprijinul celor care doresc să facă acest lucru. În acest sens, NATO și SUA dispun de resurse și am convingerea că sunt gata să le pună la dispoziția Ministerului moldovean al Apărării, cu condiția să existe dorință, strategie și programe.
La o conferință pe probleme de securitate la Academia Militară din Chișinău am lansat o propunere pentru dezvoltarea forțelor armate moldovene, prin dezvoltarea unei strategii de cooperare inter-statale, pornind și de la existența structurilor lucrative ale Office of Defense Cooperation (ODC), a birourilor de cooperare militară ale SUA de la nivelul Statului Major General al Armatei Române și de la nivelul Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Aceste birouri ar trebui să devină interfețe lucrative între ministerele apărării naționale ale statelor și EUCOM, US Army, Navy, Air Force, Marines, Gărzile Naționale, cu scopul de a facilita accesul la resurse, programe de educație și instruire, schimburi de experiență, etc.
”Drumul spre resursele NATO trece prin SUA”
– Până unde poate merge colaborarea Republicii Moldova, stat neutru, în cadrul parteneriatului ei cu NATO? Există o limită? Ori se vor găsi modalități de aprofundare al acestui parteneriat?
– Defense Capability Building Initiative (DCBI), inițiativa pentru dezvoltarea capacităților de apărare, are drept scop consolidarea sprijinului partenerilor din mediul actual de securitate și se prezintă ca o modalitate prin care NATO dorește să realizeze stabilitatea în lume, ca parte a contribuției globale la adresa securității internaționale și a stabilității, precum și prevenirea conflictelor.
NATO nu are resurse financiare pentru dotarea unor armate cu sisteme de luptă, dar are fonduri și programe de asistență care pot asigura educație, instruire, consiliere, dezvoltarea facilităților de instruire și educație (un exemplu este Centrul de instruire NATO din Georgia).
Eufemistic vorbind, în zona Mării Negre (dacă analizăm investițiile din România, Bulgaria și Georgia), drumul spre accesul la resursele NATO, trece, în opinia mea, mai întâi prin SUA.
România poate fi un bun mentor, având atât interes pentru consolidarea securității în proximitatea frontierei, cât și experiența pe care a dobândit-o atât în cadrul NATO, cât și în Parteneriatul Strategic cu SUA. Vecinătatea istorică ne-a dovedit că împreună suntem mai puternici, iar istoria ne dovedește că,, în raport cu viziunea și partenerii, se evaluează și rezultatele.
Discutând procesul de cooperare, înclin să cred că nu există limite în acest sens, ci este necesară viziunea cu privire la locul și rolul Moldovei, voința politică de a înclina balanța spre Vest și a renunța la jocul dublu și nu în ultimă instanță este necesară o strategie românească privind Moldova pe termen lung.
Prezența ministrului apărării Republicii Moldova la Summit este o dovadă clară că NATO are o strategie și că ceea ce lipsește este certitudinea drumului Moldovei, care depinde de climatul politic și de direcția pe care statul vrea să meargă. În acest sens, România este un exemplu, pentru că am parcurs acești pași, începând cu anul 1990 și până în 2003, cu multe sincope, dar cu dorința de a fi membrii ai alianței.
Moldova este, prin Acordul de liber schimb, angajată pe drumul european, deci implicit pe drumul spre Vest, unde NATO este prezent, deci pe un drum bun pentru că, în opinia mea, apartenența la NATO și UE sunt intrinseci.
”O structură militară româno-moldoveană este proiectată de 16 ani, dar nu e pusă în operă de teamă”
– Dincolo de parteneriatul NATO-Moldova, unul care își are propriile limite, este posibilă sau nu o colaborare mai strânsă a Moldovei cu forțele militare românești? S-a vorbit despre crearea unui batalion comun, moldo-român, de menținere a păcii. Ce împiedică Armata Română să colaboreze cu Armata Națională a RM, elemente care țin de continuitatea unor asemenea idei, birocrația, lipsa de voință la nivelul factorilor decizionali?
– Cooperarea militară vine după decizii politice. Cooperarea între cele două armate există, dar se manifestă la nivel minim și sunt implicate structuri de nivel mic. Cooperarea s-a manifestat în raport cu personalitățile care au condus cele două instituții, de preocupările acestora, și a fost influențată politic prin dezinteresul manifestat în ultimii ani. În raport cu proveniența de partid și de educația mai mult sau mai puțin militară a miniștrilor apărării din cele două state, parteneriatul a funcționat, deși, paradoxal, parteneriatul Strategic Republica Moldova –România nu include nici un element de cooperare militară, așa cum cele două Strategii de apărare națională nu fac nici o trimitere la cooperarea militară între cele doua state.
Discutând despre o structură militară româno-moldoveană, acest proiect a fost gândit din anul 2000, dar a rămas un obiectiv despre care se discută la nivel de generalitate. Există o teamă de neînțeles (avem un batalion mixt româno-ucraineano-sârbo-ungar), atât în plan politic, cât și militar de a crea asemenea structură. Eu cred că acest proiect va fi realizat (pentru că sunt multe structuri multinaționale care se vor forma în anul 2017 în zona baltică și în România), pornind de la ideea construirii unei platforme de instruire comune între NATO și țările partenere, dar problema depinde de decizia politică. Până la realizarea acestui proiect, mi se pare extrem de importantă și de relevanță cooperarea strânsă din domeniul educației, pentru că în rezultatele acesteia stau atât viitorul cooperării, cât și viitorul statelor noastre.
– La cine poate apela Moldova în cazul izbucnirii unui conflict armat pe Nistru? Credeți, așa cum afirmă unii experți militari, că umbrela de securitate NATO se extinde și dincolo de Prut?
– Nu ne dorim război la Nistru, nu cred în asemenea scenarii, dar dacă un asemenea eveniment nefericit s-ar produce, atunci, pentru a vedea de unde vine ajutorul trebuie să analizam realitatea din Ucraina. Realitatea ne demonstrează că Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin în instruire, statele membre în echipamente non-letale, ajutor militar nu există, pentru că ajutorul militar presupune un tratat dinainte semnat și un angajament militar.
Este adevarat că NATO dorește să extindă conceptul de zonă de securitate a proximității și acest concept are logica dorinței de a preveni conflictele militare, dar, pentru implementarea sa, instrumentele nu vor fi de natura extinderii, ci unele de cooperare pentru consolidarea bunei guvernări și dezvoltarea forțelor de securitate statale.
Discutând despre securitatea Republicii Moldova, revin în acest sens la Georgia, care a semnat un acord de securitate cu SUA. Moldova, chiar dacă a fost menționată în documentele summit-ului ca fiind în zona de interes a NATO, poate beneficia de sprijin aliat, pe timp de pace, cu condiția să îl și dorească și, mai mult, să îl enunțe clar și obiectiv.
