Sinaxar românesc – Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor

18 iulie – Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor

Sfîntul Mucenic Emilian din Durostorum a pătimit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Militar de carieră şi fiu de guvernator imperial, el a îmbrăţişat de timpuriu credinţa creştină, pe care nu numai că a mărturisit-o prin cuvînt, dar a şi apărat-o cu braţele, sfărmînd idolii păgîni şi răsturnînd altarele de jertfă, faptă pentru care a fost supus la suplicii cumplite (fiind chiar aruncat în foc, dar scăpînd nevătămat!) şi şi-a dat sufletul în mîinile Domnului la 18 iulie 362. A nu fi confundat cu Sfîntul Mucenic Emilian, supranumit Mărturisitorul, cel din vremea iconoclasmului (secolele 8-9), pomenit pe 8 august, nici cu alţi doi mucenici purtători ai aceluiaşi nume şi pomeniţi tot în vară (7 iulie şi 18 august).

 București, Drumul Taberei, Biserica Nașterea Maicii Domnului: racla cu moaștele Sfîntului Emilian de la Durostor
București, Drumul Taberei, Biserica Nașterea Maicii Domnului:
racla cu moaștele Sfîntului Emilian de la Durostor

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost