Flori pentru Armata Roșie sau ce vrea să uite astăzi PNȚCD (I)

Un cititor fidel, căruia îi mulțumim pe această cale, ne-a semnalat un serial apărut în urmă cu mai bine de 20 ani, în ziarul „Mișcarea”, în care sunt tratate relațiile dintre PNȚ și ocupantul sovietic imediat după lovitura de stat de la 23 august 1944. Considerăm materialul de actualitate și credem că merită preluat. Mai jos puteți citi prima parte din serial, în zilele următoare vom publica și celelalte două părți.

Redacția

***

Cu ocazia unei mai vechi întâlniri organizate de Asociația Mircea Vulcănescu, Dl. Corneliu Coposu, aflat printre invitați, a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări adresate de către studenții Universității bucureștene. Întrebările ținteau, toate, perioada interbelică și, cu precădere, formele de implicare a tineretului în lupta politică; majoritatea întrebărilor vizau, inutil s-o mai spunem, problema legionară.

Mărturisim că teza avansată atunci de dl. Coposu ne-a descumpănit pe mulți dintre cei prezenți. Invocând de câteva ori în discursul d-sale cifra de 800 – numărul membrilor PCR în perioada interbelică – președintele PNȚ-CD vroia să acrediteze astfel seducătoarea idee a slabei activități a extremei stângi, până la urmă a inexistenței pericolului comunist în România până la venirea trupelor rusești. O viziune romantică asupra perioadei interbelice era insinuată cu elocință și candoare. Elocința domnului Coposu n-a convins însă auditorul, căci candoarea s-a dovedit a fi, în cele din urmă, candoare de politician. Dl Coposu făcea atunci politică. O subtilă politică de partid…

Mai concret. În 1917 avea loc revoluția bolșevică în Rusia, în 1919 Armata Română declanșa prima ofensivă din Europa împotriva bolșevismului prin înlăturarea regimului comunist al lui Bela Kuhn din Ungaria. În Basarabia, agitatorii roșii făceau ravagii sprijiniți mai mult sau mai puțin fățis de populația evreiască, de la Paris soseau în România pâlcuri de „comisari ai umanității”, dar… pentru dl Coposu nu exista totuși pericolul comunist.

Asupra unui aspect trebuie să atragem atenția: faptul că numărul comuniștilor s-a dovedit până la urmă insignifiant nu probează inexistența unui pericol comunist, ci rezistența, uneori dramatică, împotriva acestuia. Căci rezistența poporului român împotriva comunismului, o existență activă, tenace, a început înainte de 1944. Aceasta este chestiunea pe care o ignoră sistematic dl Coposu, iar, în realitate, întrebarea la care ar fi trebuit să răspundă d-sa atunci, în fața studenților, era: de ce comuniștii au reușit în România doar jalnica performanță de… 800 de membri? Președintele PNȚ-CD știe de bună seamă răspunsul, dar – probabil din motive de ordin politic – îl ignoră cu desăvârșire.

I-l reamintim noi: începând de la 1922, chiar în pofida politicii oficiale, tineretul român a știut să se ridice atunci când ciuma roșie se arăta, primejdioasă, la hotarele României Mari, atunci când în Senatul Universității ieșene se declama revoluționar: „Soarele răsare de la Răsărit”, sau atunci când profesorii lor – unii marcanți membri PNȚ – le ofereau drept exemple de viață pe tinerii komsomoliști (cazul lui Petre Andrei este notoriu). Deloc întâmplător că în Moldova au apărut primele formațiuni declarate radical anticomuniste care, treptat, educând și canalizând pe direcție politică sentimentele antibolșevice ale tineretului român, s-au constituit în puternice formațiuni politice. Cea mai însemnată dintre ele avea să ajungă mai târziu la aproape un milion de membri. Cuvintele șefului și întemeietorului ei, Corneliu Zelea Codreanu, i-au indicat fără greș traiectoria:

De vor intra trupele rusești pe la noi și vor ieși învingătoare, în numele Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină, că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza? Consecințele? Inutil a le discuta.

Corneliu Zelea Codreanu și, mai apoi, Mareșalul Ion Antonescu au avut, în această privință, dreptate absolută. Nu poate exista compromis cu bolșevismul, căci, cine îl face, va trebui să meargă până la capăt. Sau să piară.

Sentința a fost confirmată tragic de istoria poporului român, iar liderii PNȚ aveau să se convingă – prea târziu – de valabilitatea drasticului avertisment.

Stimate dle Coposu, dacă vreți să predați cu adevărat lecții de istorie tineretului român, asta va trebui să îi spuneți: bolșevismul și comunismul n-au reușit în România pentru că tineretul român de la 1922 a văzut mai bine și mai departe decât anchilozatele partide ale epocii. Tinerii au fost cei care s-au ridicat, cu luciditate și forță, împotriva comunismului și în ei a stat atunci șansa României.

*

N-am fi așternut pe hârtie aceste gânduri dacă aceeași teză schițată de dl. Coposu n-ar mai fi colportată încă. Distinșii politicieni români de azi, cu precădere cei din partidele istorice, nu vor să recunoască încă acest adevăr esențial. Îi înțelegem. Căci ar însemna să-și demoleze dânșii, cu propriile brațe, statuile și efigiile strălucitoare pe care au încercat să le clădească, de patru ani încoace, pentru partidele domniilor lor. Nu pot recunoaște că au eșuat în problema bolșevismului și înainte și, mai ales, după 1944!

Textul de mai jos nu-și propune să atace nici o persoană politică și nici un partid. Vrea doar să avertizeze. Cei care astăzi se declară cu atâta emfază anticomuniști s-au aflat, după 1944, în deplorabila postură de unelte ale ocupantului sovietic. Atunci au greșit. Au grești neverosimil, iar astăzi, departe de a-și recunoaște eroarea, riscă iar aceeași greșeală.

Fiindcă am început cu dl Coposu, vom continua în același registru politic țărănist: cu ziarul „Dreptatea”, oficiosul PNȚ, în incredibila sa prestație de după 23 august 1944. Ziarul „Dreptatea” ca probă într-un proces al comunismului.

1 „SALUT ARMATEI ROȘII”

În numărul 6 al „Dreptății” (2 septembrie 1944), într-un articol nesemnat, se putea citi:

Cine a avut buna inspirație de a păstra ziarele ce au apărut de la 23 august și până astăzi în Capitala noastră îndelung răbdătoare și amabilă, nu se va plictisi la bătrânețe. (…) Astăzi, însă, ne lipsește perspectiva istorică pentru a glumi, iar desfășurarea rapidă a evenimentelor nu acordă timpul necesar încercării unui asemenea sentiment de rușine.

Vă propunem acum, când „perspectiva istorică” nu ne mai lipsește, când cei implicați au „timpul necesar încercării unui asemenea sentiment de rușine”, să răsfoim împreună paginile ziarului „Dreptatea”. Anonimul autor avea dreptate: în nici un caz nu ne vom plictisi.

Am putea zice și noi, la începutul paginii noastre dedicate „Dosarul comunismului”, precum anunța scriitorul Oscar Lemnaru inaugurându-și rubrica „Perna cu ace”:

Prin fața acestui reflector vor trece ca la poliție, răufăcătorii, toți cei care, sprijiniți pe confuzia de odinioară, au răspândit prin fluviul negru al cernelii, ura, minciuna, impostura. Vor veni să dea socoteală, unei opinii publice dezmeticite, la toate câte au spus, câte le-au insinuat și câte le-au făcut, toți deținătorii de condeie ale unei epoci defuncte. (…) Vom cerceta toate câte s-au scris în ultimii șase ani pentru a denunța opiniei publice pe toți vinovații dezastrului. Vom scotoci toate ascunzișurile presei și tiparului, vom cotrobăi prin toate hrubele întunecate în care zac uneltele de lucru ale unei generații de imbecili (subl. ns.) și le vom așeza la locul de onoare în muzeul acuzator al momentului de astăzi. („Dreptatea”, nr 7, septembrie 1944)

Sau, dacă preferați, să declanșam și noi, neiertători și inflexibili, ca același Oscar Lemnaru:

Delicatețea nu este totdeauna recomandabilă și apoi e greu s-o cultivi când întâmplările trecutului erau în bătaia unei lumi eclatante. S-a surpat o lume și nimeni nu mai are răgazul să aleagă cuvintele cele mai fine pentru a spune lucrurilor pe nume. Vorba deschisă nu poate fi înlăturată numai pentru că este învinuită de brutalitate. Dacă altora nu le-a fost rușine mințind, cum să ne fie nouă rușine spunând adevărul? (Dreptatea, nr. 18, 15 septembrie 1944)

Dar s-o luăm cu începutul. La 27 august 1944, oficiosul PNȚ își reia apariția. În numărul 2, comentând actul de la 23 august, declara: „Asta e opera dlui Maniu„, fapt confirmat cu „modestie” de însuși Iuliu Maniu, care ținea să anunțe, în finalul declarațiilor sale: „Ziua de 23 august este o zi de biruință și un izvor de propășire națională” („Dreptatea”, nr 8 din 3 septembrie 1944)… Fără comentarii.

Delirul triumfalist al „Dreptății” atinge apogeul la 31 august 1944, când în editorialul său se putea citi incredibilul text:

Armata Roșie, garanție de ordine și securitate în sud-estul european, nu face decât să continue misiunea ei seculară de sprijin, de ridicare a popoarelor mici. Istoria ne învață pe aceia care știm s-o citim, că statele acestui colț de Europă au ajuns la autonomie și apoi la independență și libertate datorită sacrificiului neprecupețit al Sfintei Rusii. Victorioși, soldații mareșalului Stalin au găsit repede drum spre inimile noastre (…). Întreaga opinie românească salută sosirea armatelor dezrobitoare (…). Trăiască Armata Roșie! Trăiască Armata Română! Trăiască România Mare! (titlul editorialului: „Salut Armatei Roșii”)

După instaurarea regimului de ocupație urmează, firesc, răzbunările. Reglarea conturilor. Primul semn al furibundelor demascări în cultură aparține tot ziarului „Dreptatea”. Am citat mai sus introducerea pe care o făcea Oscar Lemnaru rubricii sale „Perna cu ace”. Printre primii reprezentanți ai „generației de imbecili” așezați la zid de jurnalistul penețist se aflau Constantin Noica, „trăiristul de acum zece ani” și Emil Cioran, „care, de pe «culmile disperării», nu vedea decât triumful Gărzii de Fier și a hitlerismului„. („Dreptatea”, nr 7, sept 1944) Aveau să fie urmați imediat de Mircea Eliade, Paul Sterian, Arșavir Acterian sau Vasile Marin.

Fără nici o exagerare, putem spune că seriile de nume vehiculate pe listele de denunțuri ale „Dreptății” puteau constitui foarte bine baza viitoarelor tabele de deținuți politici alcătuite de comuniști. (partea a II-a)

Silviu RAREȘ

• Despre autor
• Ultimele articole

About Rost Online

• După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024
• Noul tren Alstom s-a stricat a doua zi după inaugurare. Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Brigada PSD ne lasă moștenire un munte de maculatură de propagandă și o țară devastată de incompetență - 21 noiembrie 2024
• Partidul susținut de europarlamentarul Nicu Ștefănuță promovează adopția copiilor de către cuplurile LBGT - 21 noiembrie 2024