Seminar despre regimul căsătoriei în UE

Institutul Notarial Român organizează seminarul internațional:

Regulamentele UE privind regimurile matrimoniale și parteneriatele înregistrate

București, Bld. Theodor Pallady, nr. 40G, Sala Buenos Aires

8-9 septembrie 2016

Evenimentul își propune să abordeze teme de interes pentru notari, avocați, judecători și alți specialiști în domeniul dreptului legate de cele două regulamente europene publicate în Jurnalul Oficial al Comunității Europene:
– Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale și
– Regulamentul (UE) 2016/1104 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate.

Seminarul beneficiază de participarea următorilor lectori din țară și din străinătate, profesori universitari și practicieni:
– Orsolya Szeibert, conf. univ. dr. la Facultatea de Drept, Departamentul de Drept civil, Eötvös Loránd University (ELTE), Budapest – ”Regimuri matrimoniale în Europa: diferențele și asemănările în lumina noului regulament al UE și experiențele Codului civil maghiar“;
Markus Buschbaum, notar public în Köln, Germania – ”Parteneriate civile între persoane de acelați sex”;
Raphaëlle de Gourcy, consilier juridic la CRIDON LYON, France – ”Comparație între Convenția de la Haga din 14 martie 1978 și propunerea de regulament privind regimurile matrimoniale”;
Dan Andrei Popescu, prof. univ. dr. notar public în Cluj, România – ”Parteneriatele civile înregistrate – legea aplicabilă și recunoașterea acestora în lumina ordinii publice române”;
Ioana Olaru, notar public în București, România – ”Legea aplicabilă regimului matrimonial. Convențiile matrimoniale”;
Viviana Onaca, Director Direcția Drept internațional și cooperare judiciară – ”Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene”.

Cererile de înscriere se trimit până la data de 19.08.2016 la adresa: [email protected].

Taxa de participare este de 150 euro.

(sursa: evenimente.juridice.ro)

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


6 comentarii la „Seminar despre regimul căsătoriei în UE”

  1. Taxa de participare e clar prohibitiva.
    Nu stiu cine va participa in public dar cred ca foarte putini dintre muritorii de rand!
    Ceea ce cred si sper este sa se decida organizarea de referendum pt statuarea clara a definitiei casatoriei in Constitutie!

    • E un seminar adresat specialistilor si expertilor, de aceea taxa nu mi se pare prohibitiva. Muritorii de rand trebuie sa se documenteze foarte bine pentru a intelege ceva din ce se va discuta.

  2. Care este sensul deformarii mentale cu astfel de aberatii?
    De ce sustineti perversiunile sexuale?
    Mai este vreo urma de curatenie sufleteasca, morala, mentala luata in considerare sau trebuie toti sa se arunce in haznaua cu rahat, policolor vopsita si „cantata” in hiturile zilei???
    Boala psihica si ranile sufletesti nu se vindeca prin impingerea in prapastia degenerarii umane.
    –-
    Este foarte simplu – stim care este natura si morala perpetuarii speciei si dezvoltarii sanatoasse a societatii.
    Ce se propune este instigare la sinucidere colectiva la comana inchinatoriloe si consumatorilor de lichid seminal si dejectii fecale.

    • Cine sustine aberatiile sexuale? Nu acest site, in orice caz. Am semnalat un eveniment important pentru dezbaterea la ordinea ala zilei> se va vota pro sau contra referendum in Parlament?

  3. Daca nu apare comentariul meu anterior inseamna ca sinteti la fel – sustinatori, daca nu cumva chiar practicanti.
    Si voi inceta sa urmaresc propaganda draceasca pe care o faceti – nu vad nici un comentariu, vreo reactie critica, obiectiva, inteligenta – „de ce”?, „cu ce scop”?….
    Asta este „in spirit Crestin” cum se defineste prin titlu acest site care prezinta teme la un nivel serios de culura si educatie?
    Ca doar n-o fi „dreapta” homosexuala si „stanga” heteosexuala…

    • Comentariul nu a aparut mai devreme din motive strict tehnice. In general, sunt pentru publicarea oricarui comentariu.
      Chiar exista o stanga si o dreapta homosexuala; nu o sa dezvolt aici.

Comentariile sunt închise.