Limba română este vorbită de circa 30 de milioane de oameni. Peste o treime dintre aceștia nu locuiesc în interiorul granițelor actuale ale României.
Ea este limbă oficială în România, Republica Moldova, Provincia Autonomă Voievodina din Serbia, având statut de limbă regională oficială în regiunile Cernăuți și Transcarpația din Ucraina. Cu timpul aceasta ar putea deveni limbă regională oficială și în localități sau raioane din sudul istoric al Basarabiei sau Transnistria (regiunea Odesa).
Limba română este limbă oficială și de lucru a Uniunii Europene (una din 24) și limbă oficială a Uniunii Latine (una din 6).
Dialectul istoric aromân al limbii române comune are statut oficial în orașul Crușova din Republica Macedonia.
Totodată, româna este limbă liturgică (una din 5) în Sfântul Munte Athos.
Un șir de state (SUA, China, Vatican, Franța, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Rusia) au redacții de limbă română ale posturilor lor de radio pentru străinătate. În Ucraina, Serbia și Ungaria există emisiuni radio în limba română pentru minoritarii români din cuprinsul acestor state. În multe țări există catedre de limbă română. Presă scrisă în limba română literară există în Israel, Statele Unite ale Americii, Italia, Canada, Spania, Germania, Mara Britanie, Ucraina, Ungaria și Serbia, iar sporadic și în Bulgaria. În Albania și Republica Macedonia apar publicații în dialectul istoric aromân al limbii române comune. Posturi de radio sau emisiuni în limba română există în Austria, SUA și Israel. Există și emisiuni de televiziune în româna literară în Serbia, Austria, SUA și Canada, iar în dialectul aromân în Republica Macedonia. Radio România Internațional emite în limba română și în dialectul istoric aromân. TVR Internațional nu are emisiuni în dialectul aromân al limbii române comune. Tuturor acestora li se adaugă o bogată presă scrisă și audiovizuală din Republica Moldova.
România este unul dintre puținele state europene care nu are o Lege cu privire la statutul, rolul și funcțiile limbii sale naționale. Toate statele vecine României, cu excepția Bulgariei, în care există proiecte de lege în dezbatere parlamentară, au asemenea legi. România constituie o excepție în acest sens și printre statele foste socialiste, care, în cea mai mare parte a lor, și-au elaborat și aplică un cadru legislativ cu privire la limbile lor oficiale/de stat. În România este reglementat doar regimul lingvistic pentru minoritari, nu însă și pentru majoritari, limba română nefiind luată expres prin lege sub protecția statului. Există referiri legislative disparate la limba română, însă acestea nu sunt codificate într-o lege unică, așa cum observăm în alte state. Cel mai important act juridic în acest sens este Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, având doar 9 articole, dintre care doar 7 cuprind norme de reglementare. Astfel, nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului, elementele acestui tip de suveranitate bazându-se în prezent, în principal, pe tradiție și practici curente.
Republica Moldova are o asemenea Lege, dar aceasta este perimată, datând din perioada ocupației sovietice (1989), în timp ce toate celelalte state post-sovietice fără excepție au adoptat Legi organice privind reglementarea modului de funcționare a limbilor lor oficiale în stat și societate. Neavând o lege de respirație europeană în materie lingvistică, conformă interesului național, nici în cazul Republicii Moldova nu putem vorbi despre o completă și autentică suveranitate lingvistică a statului.
Nici România, nici Republica Moldova nu desfășoară politici lingvistice cuprinzătoare pe plan intern și extern, chiar dacă elemente de politică lingvistică sunt prezente în subsidiarul celor culturale sau educaționale.
Nici în România, nici în Republica Moldova limba română mimico-gestuală nu este protejată de lege, chiar dacă aceasta este o formă specifică a limbii noastre naționale.
Cele mai reușite modele de regim lingvistic, reglementat prin lege, din Europa există în țările Uniunii Europene, cum ar fi, bunăoară, Franța sau statele baltice: Estonia, Letonia și Lituania.
Nu există nici o Lege a Românofoniei, cu toate că în cazul existenței unei asemenea Legi, la Românofonie ar putea adera state precum Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Israelul, Croația, Albania, Kazahstanul, putând fi invitate să adere și Republica Macedonia, Bulgaria, Ungaria și, la momentul potrivit, Grecia.
O eventuală alternativă la o asemenea Lege ar putea servi un Acord interstatal cu privire la Românofonie semnat între România și Republica Moldova, care să rămână deschis aderării oricărui alt stat în care limba română este vorbită de români autohtoni sau diasporali, indiferent de dialect, sau de persoane de alte origini etnice aparținând filonului cultural românesc.
Avem nevoie, în mod indiscutabil, de două instrumente juridice fundamentale: a) Legea Limbii Române și b) Legea Românofoniei.
(Material publicat inițial pe blogul autorului)
- Tot ce am realizat datorez limbii române - 22 octombrie 2017
- Vizita Patriarhului Kiril la București. O nouă abordare a relațiilor româno-ruse? - 29 septembrie 2017
- Cetățenia română pentru românii din Ucraina - 22 septembrie 2017