Dacă finalul posibil al carierei politice pentru Angela Merkel va fi exilul în America de Sud (după cum a prognozat Beatrix von Stork, lider al partidului Alternativa pentru Germania, partidul anti-imigrație și anti-euro care în urmă cu o săptămână a obținut mai multe voturi decât Uniunea Creștin-Democrată a lui Merkel tocmai în landul din care provine doamna cancelar de fier ruginit), apoi mă tem că, în cazul în care Iohannis continuă să insiste pe integrarea totală și disoluția statului național român în Leviatanul supra-național al Statelor Unite ale Europei, sfârșitul carierei pline de surprize a acestui profesor sas “nimerit” printr-o „lucrare” interesantă în funcția de președinte al României s-ar putea să fie refugiul în R.F.G.
Nu de supra-naționalism și de mai multă integrare supra-statală avem nevoie în acest moment. Exact cum nu stingi incendiul care-ți mistuie casa aruncând butoaie cu benzină în foc, așa nu avem nevoie pentru a face față cumva crizelor generate de eșecul euro și de catastrofala gestionarea a imigrației de mai multă “integrare europeană”, de “mai multă Europă”, și în niciun caz de un serviciu secret “european” supra-național însărcinat teoretic cu combaterea terorismului, iar în fapt cu reprimarea celor care se vor împotriva politicilor de inginerie socială dictate de la Bruxelles.
De ce nu vreți să recunoașteți, dragi tovarăși “europeni” (sic!), federaliști și integratori, că nenorocirea actuală își are originea tocmai în faptul că ați pus pe butuci statele naționale prin uzurparea (absolut ilegitimă!) și demantelarea puterilor suverane ale statelor naționale??!! Crizele actuale sunt rezultate directe ale politicilor de integrare supranațională. Fără utopia „uniunii tot mai strânse” în momentul de față toată lumea în Europa ar fi dus-o mult mai bine (cu excepția unor bancheri, evident).
Haideți să ne gândim o secundă: dacă Grecia (statul problemă în ambele crize, euro & refugiați) ar mai fi avut drahma și dreptul de a-și controla, inclusiv prin folosirea forței armate, teritoriul național și de a decide cine are sau n-are voie să intre în țară, păi ar mai fi fost vreo problemă cu criza datoriilor și cu imigranții în toată Europa? Ar mai fi trebuit cetățeanul de rând german să tremure de grija fetiței sale, că nu mai poate să se dea cu bicicleta prin parc sau să scoată din buzunar sume imense ca să acopere datoriile statului grec, sub șantajul că altfel se duce de râpă iarăși toată șandramaua, ca la 1929-1933?
De ce nu vreți să-i lăsați pe greci să fie greci (și pe nemți să fie nemți, pe italieni să fie italieni, pe polonezi să fie polonezi, etc.), în așa fel încât, după cum scrie în constituția națională (pe care încă n-ați desființat-o de iure, numai de facto, prin maculatura numită Tratatul de la Lisabona) fiecare popor să aibă dreptul de a decide în privința problemelor care țin cu adevărat de esența suveranității și auto-determinării naționale (de ex., cum să-și cheltuiască banii sau pe cine să admită sau nu pe teritoriul național?
Adevărul este că dacă Grecia ar mai fi fost un stat național n-am fi avut în niciun caz o criză a datoriilor suverane în Europa. Fără euro, Grecia rămânea un stat solvabil, iar de-ar fi fost să se întâmple o criză, asta n-ar fi generat o adevărată nenorocire la scară europeană, ci ar fi rămas una din nenumăratele crize financiare prin care a trecut statul grec de 1830 încoace și pe care le-a depășit fără să fie silit să-și vândă bucăți din teritoriul național, după cum se întâmplă acum.
Cât despre “criza refugiaților”, dacă grecii ar mai fi fost la putere în Grecia, fac pariu că picior de musulman n-ar fi trecut de fâșia de la frontiera de răsărit a statului elen, sau nu fără a afla pe propria piele ce înseamnă „OHI” în limba greacă.
Din păcate, se pare că tovarășii de la putere nu vor să învețe nimic, nici din criza datoriilor, nici cea a refugiaților și nici din Brexit. Conform cu indicațiile prețioase din “foaia de parcurs a integrării europene”, tovarășii au decis că vom înainta neabătut spre tot mai multă integrare în Babelul post-modern visat de arhitecții Europei post-naționale și anti-creștine. Mă tem însă că finalul s-ar putea să se lase cu surprize. Iar suprizele cele mai “nevinovate” s-ar putea să includă exilul lui Merkel în America de Sud și refugiul lui Iohannis în R.F.G.
Notă:
Rândurile de mai sus reprezintă o reacție la anunțul făcut de Klaus Iohannis, la finalul vizitei în Germania, privind sprijinul său pentru înființarea noului GESTAPO european – “agenția europeană de combatere a terorismului”.
- Înalta Trădare a României - 17 octombrie 2022
- A trecut la cele veșnice, la venerabila vârstă de 96 de ani, domnul Petru Cojocaru, unul din ultimii supraviețuitori ai “experimentului Pitești” - 19 martie 2022
- Vin vremuri grele, cum n-au mai fost din 1939 - 24 februarie 2022
Da. De acord cu autorul . Atat Merkel cat si Hollande dau dovada de inconstienta si cecitate in ce priveste viitorul Europei! S-ar putea sa ajunga astfel ambii lideri la groapa de gunoi a istoriei!
Aiurea! Ajung la Bucureşti să-i decoreze preşedintele cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan….
Daca chiar credeti ca Merkel sau Hollande sunt inconstienti, sau ca „tovarasii de la putere nu vor sa invete nimic”, imi pare rau dar (fara nici o rautate) nu stiti pe ce planeta traiti. Si Merkel si Hollande sau altii ca ei sunt perfect constienti de ce fac. Executa dispozitiile primite in lojile si cercurile oculte unde sunt membrii. Iar „tovarasii de la putere” nu au nevoie sa invete nimic, la randul lor urmand fidel ideologia si consemnele.
@R.G. Sunt de acord cu ce spuneti ca acesti lideri sunt de fapt marionete ale lojilor si cercurilor de interese si totusi eu consider ca a face parte din acestea si a executa orbeste toate ordinele si directivele date acolo este dovada si de inconstienta si de cecitate. Au mai fost pana nu demult pe Terra si alte regimuri care l-au scos total pe Dumnezeu din ecuatie si se stie cum au sfarsit (comunism, nazism etc). A repeta greseala disconsiderandu-l pe Dumnezeu si facand jocul acestor organizatii e inconstienta clara!
@madmax
Sper ca nu v-ati suparat. Nu vad unde intervine inconstienta. Clasa politica de varf nu decide in realitate, ci executa dictatele adevaratei puteri. In plina cunostiinta de cauza, din convingere personala sau/si din avantajele personale obtinute cuplate la frica de consecinte in caz de neascultare. Comunismul nu prea vad cum ” a sfarsit” pentru ca …nu a sfarsit! O faza s-a terminat, continuata de alta. A compara „nazismul” cu comunismul este posibil doar daca cadem victima propagandei acerbe a invingatorilor de acum 71 de ani. Este totusi la mintea cocosului de ce avem legi liberticide ce interzic discutia pe anumite aspecte istorice legate de perioada 1939-1945.
R.G.
Nu cred ca Presedintele Iohannis se va duce in Germania, ci mai curand in State.
Ii va gera un prieten interesele in tara si dansul va putea face cariera ca conslier in varii domenii (educatie, politica convietuirii minoritatilor, sport, turism si de ce nu, in agricultura).
Ideea cu politica convietuirii minoritatilor mi-a venit de la à proposul lui Hollande privitor la rromii rataciti prin Franta, de care dl. Iohannis este foarte atasat.
In mod sigur, frantuzul a fost pus la curent cu faptul ca tiganii din Sibiu au fost impropriatariti de insusi dl. Iohannis (fara consultarea, populatiei de origine romana).
Atunci cand va pleca, domnul Iohannis va pleca cu domnul Ciolos cu tot, pentru a forma un tandem al expertilor. In perioada in care acesta din urma a fost comisar european, fermierii francezi prosperau deja in Romania unde aplicau metodele de exploatare de mare randament cu care secatuisera deja solul hexagonului.
Recomand specialistilor Aliantei, in chestiuni juridice, sa urmareasca materialul difuzat de Tf1 cu prilejul vizitei presedintelui Hollande in Romania (min. 22:29) si sa mediteze la maniera in care cred domniile lor ca vor putea recupera terenurile agricole vandute de romani in ultimii 20 de ani.
http://www.tf1.fr/tf1/jt-20h/videos/20-heures-13-septembre-2016.html- informatia privitoare la comertul romanilor cu grau in Egipt este partial soparla (http://www.rfi.fr/emission/20160212-pain-patisserie-le-choix-bloque-le-ble-francais-egypte).