Indemnizația pentru creșterea copilului: Dezbaterea începe după 10 ani

Un studiu solicitat de Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a arătat o disproporție enormă între numărul de beneficiari ai perioadei pentru îngrijirea copilului și bugetul alocat: o treime din bugetul alocat de la 1 iulie este distribuit către 0,17% dintre cei care au depus dosare pentru îngrijirea copilului (ICC). (sursa: Ministerul Muncii)

Este primul studiu de acest fel, de la inițierea legii, în 2004.

Cuantumul ICC a fost majorat la 85% la propunerea Parlamentului (o inițiativă a PNL), fără a exista un studiu de impact sau vreo precizare privind sursa de finanțare. (De la 1 iulie, bugetul pentru ICC a trebuit deja să fie majorat cu 20 mil. lei.)

Nu avem o strategie demografică care să încerce să limiteze scăderea continuă a natalității din 1990 și consecințele emigrării masive a tinerilor după anul 2000. Gândită ca formă de stimulare a natalității, ICC acordată timp de doi ani a mărit nesemnificativ natalitatea în rândul femeilor din orașe cu venituri obținute din muncă. La peste 10 ani de la aplicarea legii, problema scăderii natalității rămâne nerezolvată.

Ca număr de populație ne aflăm la nivelul anului 1966 (sursa: ziare.com, din care preiau informațiile de mai jos, în care se vede că ICC nu a influențat semnificativ natalitatea și că problema demografică este extrem de complexă).

Dacă în 1970 grupa de vârstă de peste 65 de ani reprezenta 8,6% din totalul populației, în 2014 aceasta pondere este de aproape două ori mai mare (15,1%), în timp ce ponderea copiilor cu vârsta mai mică de 15 ani, care în 1970 depășea un sfert din totalul populației (25,9%), a ajuns la 14,9% în 2014.

Rata bruta de reproducere a înregistrat o stagnare în ultimii 20 de ani, iar acum a început sa scadă, astfel încât, în locul unei medii de 2,1 copii născuți de o femeie, România este departe, înregistrând în 2014 o rată de 1,3 copii la o femeie.

Din 1990 România are același comportament privind natalitatea pe care il avea în 1961, respectiv se nasc din ce în ce mai putini copii, iar după 1990 fenomenul de scădere a fost mai accelerat.

România are o pondere redusă a nașterilor la primul născut, existând mai degrabă o predilecție la cuplurile cu mai multi copii.

Rata de natalitate a scăzut considerabil din anul 1975 pana 2014, de la 19,7 născuți vii la o mie de locuitori pana la 8,3 născuți vii la o mie de locuitori.

Revenind la ICC, nu există un fond separat pentru această indemnizație. Nu există contribuție, prin impozit sau prin vreo taxă, la indemnizația de creșterea a copilului. Nimeni nu contribuie la vreun fond destinat ICC, așa cum contribuie la pensie, la asigurările de sănătate sau șomaj. ICC nu este contributivă, ceea ce face dezbaterea și mai spinoasă. Faptul că, în acest moment, reprezintă 85% din salariu și va rămâne mult timp așa, a fost doar o decizie a Parlamentului.

În topul dosarelor pentru ICC ce ajung la valori de mii de euro se află persoane ce depun activități independente. Un PFA are o limitarea a contribuției la asigurările sociale de 5 salarii medii pe economie pe an, ceea ce îi face pe unii să propună ca ICC să fie plafonată la aceste nivel.

Este nevoie de o dezbatere privind scopul ICC (creșterea natalității?) și eficacitatea acestei politici, de care este responsabil Parlamentul și la care societatea civilă preocupată de criza familiei poate contribui semnificativ acum, atât prin grupul de lucru al Coaliției pentru Familie (CpF) cât și prin alte asociații. Propuneri pentru o asemenea dezbatere există de mult timp, dar ele au fost ignorate de mediul politic, care a oferit doar măsuri paleative sau electorale problemei demografice. ICC poate fi integrată și îmbunătățită într-un program care să trateze criza familiei în ansamblul ei.

CpF a propus 50 de măsuri pentru politici privind creșterea natalității și promovarea unui mediu familial sănătos pentru dezvoltarea unui copil (sursa: coalitiapentrufamilie.ro) Dintre acestea voi cita câteva propuneri pentru stimularea natalității:

  • O sumă acordată pentru fiecare naștere, începând de la cel de-al doilea copil, destinată exclusiv uneia din următoarele opțiuni: a). rentă viageră pentru mamă, b). construcția sau renovarea locuinței, c). bursă de studii pentru copii.
  • Reducerea TVA-ului la 5% pentru produsele de igienă și îngrijire necesare copiilor de până la trei ani de viață.
  • Extinderea concediului pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani.
  • Un program de sprijin pentru femeia însărcinată: sprijin material, consiliere pe perioada sarcinii și în primul an de viață extrauterină al copilului, prin colaborarea dintre secretariatul de stat pentru familie și organizațiile non-guvernamentale.
  • Acordarea unei indemnizații pentru femeia însărcinată (după 14 săptămâni de sarcină) care să o sprijine în acoperirea nevoilor speciale care apar în perioada sarcinii.
  • Sprijinirea practicării meseriei de bonă/dădacă.
  • Încurajarea adopției interne prin campanii publice de conștientizare, prin identificarea activă a părinților cu potențial de adopție și prin simplificarea procedurilor de adopție.
  • Sprijinul constând în stimulente materiale (prime de reintegrare), consiliere juridică, economico-profesională și psiho-socială pentru revenirea în țară a familiilor tinere emigrate.

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


5 comentarii la „Indemnizația pentru creșterea copilului: Dezbaterea începe după 10 ani”

  1. iertare, dar a se tine cont si de urmatoarele: sunt comunitati intregi pentru care copiii (cit mai multi) reprezinta sursa de venit a familiilor (partial cu casatorii civile). Care adulti, nu in rare locuri, ar putea sa isi asigure muncind respectivele venituri. Insa refuza lucrul. Pe de alta parte, tot din aceasta zona vine si una dintre sursele subfinantarii si sanatatii (beneficiind de servicii pentru care nu au nici o contributie la Asigurarile de sanatate, pentru ca asa li se cuvine).

  2. Infaptuirea propunerile extrase din cele facute de CpF nu ar schimba lucrurile. E destul de vizibil ca oamenii nu fac copii pt. bani. Si e total impropriu, pe termen lung, ca o tara saraca sa dea bani oamenilor pt. copii. Se ajunge la excese de felul celor enuntate: 0,17% iau 1/3 din bani.

    Cred ca motivele principale pt. care oamanii fac copii sunt legate de motivatii nemateriale: religie, traditie, constiinta, istorie, politica etc. Deci daca aici nu se face nimic, totul e degeaba. Ca se dau sau nu bani, tot cam aia e.

    Daca oamenii nu au o motivatie interioara, totul devine cam greu. Ii avem ca exemple extreme, nu de urmat in litera, pe penticostali, desi cred ca si la ei scartie treaba, pe musulmani, pe tigani, etc. Nici unii dintre astia nu fac copii in principal pt. bani. Se bucura de bani, dar nu sunt motivul principal.

    Si normal ar fi nu sa se dea bani (cu exceptia cazurilor cu adevarat sociale), ci facilitati fiscale. De exp., scutiri de taxe (impozit, pensie, impozit locuinta, etc) pt. a numita suma bruta castigate (de exp 500-1000 euro) pt. fiecare copil pt. cei care au cel putin 3 copiii.

    In concluzie, motivatie interioara si facilitati fiscale. Restul mi se par apa de ploaie.

    p.s Am 5 copii si sunt ortodox.

Comentariile sunt închise.