Sinaxar românesc – Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul

1 septembrie – Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul

În prima zi a anului bisericesc este pomenit (începînd din 2008, cînd a fost proslăvit de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române) Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), pe care catolicii îl cinstesc în 4 octombrie. Acesta s-a născut în Scythia Minor (Dobrogea), nu mult după jumătatea veacului al 5-lea, și a murit în Italia, la Vivarium, pe la jumătatea veacului următor. A fost un mare învățat și a trăit multă vreme la Constantinopol și la Roma (a rămas în Italia din 496 pînă la sfîrșitul vieții, lucrînd asiduu sub păstorirea a zece papi). De o importanță aparte rămîn lucrările sale de cronologie bisericească, el fiind cel ce-a inițiat era creștină, adică numărarea anilor de la nașterea Mîntuitorului Iisus Hristos. Cassiodor, înalt dregător al regelui Teodoric cel Mare și el însuși prolific cărturar, l-a cunoscut îndeaproape (au fost amîndoi profesori la Vivarium) și i-a schițat un memorabil portret: „Naște încă și astăzi Biserica universală bărbați iluștri, strălucind de podoabele dogmelor adevărate, așa cum a fost în zilele noastre și călugărul Dionisie, scit de neam [scytha natione], dar după caracter cu totul roman [sed moribus omnirto Romanus], foarte învățat în amîndouă limbile [greacă și latină], dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl deprinsese din cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o rîvnă atît de mare și le-a înțeles astfel încît, în orice privință ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dîndu-l fără nici o ezitare…” (portretul continuă cu alte multe detalii și elogii).

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost