27 septembrie – Sfîntul Ierarh Martir Antim Ivireanul
Deși de origine din Georgia (Gruzia, Iviria), Sfîntul Ierarh Martir Antim Ivireanul (canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992) a fost mare ctitor de limbă românească și poate cea mai puternică personalitate spirituală și culturală a secolului 18 muntenesc. S-a născut pe la 1650, primind la botez numele de Andrei, iar de foarte tînăr a fost luat rob de către turci şi dus la Istanbul, pentru ca apoi, nu se ştie cum, să ajungă în Ţara Sfîntă și, răscumpărat de Patriarhia Ierusalimului, să fie tuns monah, sub numele de Antim, la Sfîntul Mormînt, dobîndind aprecierea Patriarhului Dositei Notara (la al cărui sfat se pare că a venit în părţile noastre, spre 1689, întîi la Iaşi, apoi la Bucureşti, sub ocrotirea Brâncoveanului, cu care însă va intra mai tîrziu în conflict, din motive de ordin politic). Ajuns mai întîi episcop de Rîmnic (1705), apoi mitropolit al Ungrovlahiei (1708), a întemeiat la 1715 mănăstirea bucureşteană cu hramul Tuturor Sfinţilor, care-i poartă astăzi numele. Tot la noi va deprinde şi meşteşugul tiparului, pentru care va ajunge vestit în tot Răsăritul ortodox şi chiar în lumea arabă. În toamna anului 1716 (doi ani după martiriul Brâncovenilor), din pricina atitudinii sale antiotomane şi a ostilităţii faţă de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, vlădica Antim moare şi el cu moarte de martir: scos din scaun, caterisit şi condamnat la surghiun (Mănăstirea Sfînta Ecaterina, în Sinai), e ucis pe drum şi azvîrlit de turci în apele rîului Tungia. Ne-au rămas de la el mai multe scrieri în limba română: Didahiile (o adevărată capodoperă omiletică), Chipurile Vechiului şi Noului Testament, Aşezămîntul Mănăstirii Antim, Învăţătura pentru Taina Pocăinţii ș. a.
Sinaxar românesc
- 10 ianuarie – Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapodești
- 13 ianuarie – Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic
- 25 ianuarie – Sfîntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului
- 28 februarie – Sfinții Cuvioși Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea
- 7 martie – Sfîntul Sfințit Mucenic Efrem, Episcopul Tomisului
- 26 martie – Sfîntul Mucenic Montanus Preotul și soția sa Maxima
- 6 aprilie – Sfîntul Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium
- 11 aprilie – Sfîntul Ierarh Calinic de la Cernica
- 12 aprilie – Sfîntul Mucenic Sava de la Buzău (Gotul)
- 14 aprilie – Sfîntul Ierarh Pahomie de la Gledin
- 20 aprilie – Sfîntul Teotim, Episcopul Tomisului
- 24 aprilie – Sfinții Ierarhi Marturisiori Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, Mitropoliții Transilvaniei, Sfîntul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Episcop al Maramureșului și Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin
- 25 aprilie – Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului
- 26 aprilie – Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie, din Dobrogea
- 28 aprilie – Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas, din Ozovia
- 2 mai – Sfîntul Ierarh Atanasie Patelarie, Patriarhul Constantinopolului
- 3 mai – Sfîntul Cuvios Irodion de la Lainici
- 12 mai – Sfîntul Mucenic Ioan Valahul
- 27 mai – Sfîntul Mucenic Iuliu Veteranul
- 2 iunie – Sfîntul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
- 4 iunie – Sfinții Mucenici de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip
- 8 iunie – Sfinții Martiri Nicandru și Marcian
- 15 iunie – Sfîntul Mucenic Isihie
- 22 iunie – Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul
- 24 iunie – Sfîntul Niceta de Remesiana
- 30 iunie – Sfîntul Ierarh Ghelasie de la Rîmeț
- 1 iulie – Sfîntul Ierarh Leontie de la Rădăuți
- 2 iulie – Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt
- 8 iulie – Sfinții Mucenici Epictet și Astion
- 18 iulie – Sfîntul Mucenic Emilian de la Durostor
- 21 iulie – Sfinții Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche
- 26 iulie – Sfîntul Cuvios Ioanichie cel Nou
- 5 august – Sfîntul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)
- 7 august – Sfînta Cuvioasă Teodora de la Sihla
- 11 august – Sfîntul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
- 16 august – Sfinții Martiri Brâncoveanu și Sfîntul Cuvios Iosif de la Văratec
- 21 august – Sfintii Mucenici Donat Diaconul, Romul Preotul, Silvan Diaconul și Venust
- 23 august – Sfîntul Mucenic Lup
- 30 august – Sfintii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Ioan de la Rîșca și Secu, Episcopul Romanului
- 1 septembrie – Sfîntul Cuvios Dionisie Exiguul
- 7 septembrie – Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pîngărați
- 9 septembrie – Sfinții Cuvioși Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău
- 13 septembrie – Sfîntul Cuvios Ioan de la Prislop
- 15 septembrie – Sfîntul Mare Mucenic Nichita (Niceta) și Sfîntul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș
- 22 septembrie – Sfîntul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi
- 26 septembrie – Sfîntul Voievod Neagoe Basarab
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019