Cum ar putea obține Klaus Iohannis al doilea mandat

Referendumul pentru revizuirea Constituției este o temă care tensionează campania electorală, fără a aduce nimănui vreun câștig.

Partidele noi, fără experiență, pot greși ușor abordând această temă acum, când nu sunt clar definite, ceea ce nu e de folos nici pentru cei care își doresc definirea familiei naturale în Constituție, nici pentru cei care nu sunt de acord cu necesitatea revizuirii. (Poziția de ”neutralitate” adoptată de USR se dovedește o iluzie; mulți candidați deja și-au postat pe Facebook opțiunea pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex.)

Fiecare curent de opinie trebuie să aibă o exprimare politică clară. Dacă toți suntem de acord că avem o problemă cu infrastructura, cu corupția sau cu suprareglementarea mediului de afaceri, temele identitare sunt cele care fac diferența. Familia naturală este o asemenea temă. Fiecare partid va fi nevoit să se hotărască ce susține în programul său: familia naturală sau căsătoria între persoanele de același sex, cu toate consecințele sale (un fapt deja în multe state UE): educația sexuală în școli de la vârsta de 7 ani, adopția de copii de către cupluri de același sex etc.

Nici pentru partidele vechi nu se dovedește ușor să se poziționeze clar. Ele nu se sfiesc acum să facă promisiuni frumoase, pe care mulți își doresc să le audă, doar pentru a obține niște voturi. (De parcă până acum n-ar fi avut timp sau ocazia să se decidă…)

Nu este timpul ca, în plină campanie, partidele să-și clarifice aceste opțiuni. Poate că nici alegătorii nu-și doresc asta, având în vedere interesul pe care-l manifestă față de aceste alegeri. Din ianuarie, da, va fi necesar.

Dacă referendumul va fi organizat sau nu – asta depinde de cum va decide noul Parlament. Întrebările dacă și când noul Parlament va pune dezbaterea pe ordinea de zi sunt mai importante. La aceste întrebări poate răspunde Președintele, pentru a dezamorsa subiectul în campanie.

O declarație lui Klaus Iohannis acum (de genul: În ianuarie voi solicita noului Parlament să dezbată legea de revizuire.) ar fi garanția că tema revizuirii art. 48 nu va fi amânată sine die după alegeri și ar crește speranța în viitorul Parlament. Oamenii ar avea alte așteptări de la noul legislativ, candidații nu și-ar mai risipi energiile în discuții sterile și interesul pentru alegeri ar crește, lucru benefic pentru toată lumea.

Cuvântul lui Klaus Iohannis cântărește cel mai mult. Nodul gordian odată tăiat – Iohannis și-ar crea o altă imagine, de pacificator al societății și garant al Legii. Astfel ar înregistra un succes cu care să se prezinte în fața oamenilor pentru a candida la al doilea mandat. Și a trage PNLul după el în 2020.

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Cum ar putea obține Klaus Iohannis al doilea mandat”

  1. Nu-l va obtine; ne-a pacalit cu primul mandat, si-a luat langa el numai vanduti de-ai lui Soros , Helvig la sri , Muraru consilier(care in 2013 cand era sef la ICCMER facea conferinte impreuna cu inst. eli wiesel pt. a-l „demitiza” pe Ogoranu, iar multe dintre actiunile si declaratiile lui sunt stupide daca nu de-a dreptul de rea credinta etc etc. Eu mi-am anulat votul in 2014 dar alti camarazi l-au votat si uite cum isi da arama pe fata. Eu m-am saturat sa ma pacalesc ba cu Constantinescu, ba cu Basescu. Degeaba va incerca s-o dreaga, e deja compromis. In 2019 sunt multi care l-au sustinut si nu-l vor mai sustine, s-a compromis nu mai are sanse…Iar Penele s-ar putea sa aiba soarta pntcd; parerea mea ca oamenii normal la cap de acolo ar trebui sa intre in ANR si sa-i lase in plata Domnului pe Saftoaica, Gorghiu @co…

  2. Iohannis, absent la aniversarea a 150 de ani de la prima Constituție, sărbătorită la Patriarhie

    Președintele Klaus Iohannis nu a participat la evenimentul organizat la Patriarhie cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la prima Constituție, de către Curtea Constituțională și Parlament.

    Potrivit unor surse, motivul ar fi opiniile diferite în ceea ce privește Coaliția Familiei, scrie b1.ro.

    Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale a confirmat, joi, absența președintelui, dar spune că „Ziua Constituției este pe 8 decembrie, iar domnul Președinte Klaus Iohannis va fi prezent la Curtea Constituțională pe data de 8 decembrie, prilej cu care va susține și o alocuțiune.”

    Trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Constituţiei şi precizarea clară că o căsătorie este o uniune între o femeie şi un bărbat.

    În timp ce Patriarhia susţine demersul Coaliţiei pentru Familie, preşedintele Iohannis a declarat că el este adeptul toleranţei şi consideră ca fiind „greşită” calea „fanatismului religios” şi a solicitărilor ultimative.

    „Propunerea de amendare a Constituţiei nu reprezintă „o solicitare ultimativa”, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane”, a fost răspunsul Patriarhiei.

    http://www.cotidianul.ro/iohannis-absent-la-aniversarea-a-150-de-ani-de-la-prima-constitutie-sarbatorita-la-patriarhie-291837/

  3. DIRECTIVA GUVERNULUI SOROS-CIOLOS-JOHANIS DE A NU SE MAI SERBA CRACIUNUL IN GRADNITE

    Conform avocatului Gheorghe Piperea, există un ordin al Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice de a nu organiza serbări cu copiii decât, eventual, la sfârșitul anului școlar, fără semnificații religioase.

    http://www.buletindecarei.ro/2016/11/gradinita-din-mures-are-interzis-la-serbarea-de-craciun-cu-semnificatii-religioase.html

    În data de 22 noiembrie a.c., Consiliul Profesoral al unei grădinițe din Târgu Mureș a decis ca în acest an să nu se organizeze serbări de Crăciun “în sensul în care era înțeles acest concept”. Conform afișului publicat, “părinții sunt rugați respectuos să înțeleagă această hotărâre, să o respect și să nu mai facă presiuni asupra cadrelor didactice” titreaza napocanews.ro.

    Părinții din grădinița mureșană sunt revoltați de interzicerea lui ”Moș Crăciun” ca în vremea comunismului bolșevic și vor să protesteze în fața Inspectoratului Școlar Județean din Mureș.

    Decizia grădiniței vine pe fondul secularizării și comunizării României de către regimul ”ateo-tehnocrat”.

    Conform avocatului Gheorghe Piperea, există un ordin al Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice de a nu organiza serbări cu copiii decât, eventual, la sfârșitul anului școlar, făpră semnificații religioase.

    La Bruxelles unde se aplică politica secularizării și ”islamizării” Europei a fost deja redenumit Târgul de Crăciun în ”Plăcerile iernii”. În Suedia, Bradul de Crăciun nu mai este tolerat de comunitățile ”no go”, iar felicitările komisarilor europeni nu mai cuprind mesajul ”Crăciun Fericit”, ci ”Felicitări de sezon” să nu se jignească comunitatea de imigranți.

    sursa NapocaNews

Comentariile sunt închise.