Ministerul Muncii publică astăzi un comunicat, în care mi-au atras atenția două lucruri:
- inspectorii sociali primesc, în premieră, competențe de evaluare a cazurilor sociale cu care se confruntă comunitățile românești de peste hotare;
- nivelul fraudelor în 2015 în ceea ce privește venitul minim garantat sau alte ajutoare sociale este de peste 10% în 2015, după ce în anii anteriori depășise și 30%.
Inspectorul social are de astăzi un statut special, care-i conferă acestuia autoritate de stat în efectuarea verificărilor în ceea ce privește acordarea ajutoarelor sociale. Scopul inspecțiilor constă în diminuarea prejudiciilor materiale și financiare aduse statului, precum și în acordarea beneficiilor doar persoanelor îndreptățite să le primească.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) este singura instituție de control care verifică respectarea drepturilor sociale ale cetățenilor.
Noul statut asigură o mai mare vizibilitate activității inspectorului social și prevede măsuri care să-i descurajeze pe cei care vor să eludeze legea, fie spre alocarea fie spre obținerea de beneficii necuvenite.
Activitatea inspectorului social implică verificarea modului de acordare a beneficiilor de asistență socială, pentru cele aproximativ 6 milioane de plăți lunare efectuate de ANPIS, dar și asigurarea calității serviciilor sociale, prin controalele efectuate la nivelul celor aproximativ 3.000 de furnizori, respectiv peste 7.000 de servicii sociale publice și private.
De astăzi va exista un sistem unitar de sancționare a neregulilor identificate, până în prezent acest lucru fiind realizat în mod diferențiat, deoarece sancțiunile erau stabilite neunitar de fiecare lege specială în parte. Ordonanța stabilește că pentru aceeași încălcare a legii se va aplica aceeași sancțiune, indiferent unde se înregistrează aceasta sau despre ce beneficiu este vorba.
ANPIS face plăți anuale de 11,5 miliarde lei pentru mai mult de 5,5 milioane de persoane, având un număr total de 330 de inspectori sociali la nivel național. Misiunea lor este de a verifica și serviciile sociale, nu doar plățile acordate.
În anul 2015, ANPIS a plătit 1,6 miliarde de lei (peste 300 mil. euro) pentru acordarea venitului minim garantat VMG (673.411.053 lei), a alocației pentru susținerea familiei (535.518.000 lei) și a ajutorului de încălzire (197.784.075).
ANPIS nu are capacitatea să verifice toate drepturile acordate, verificările de până acum fiind făcute prin încrucișarea bazelor de date deținute de alte instituții (ANOFM, ANAF, CNPP, Evidența Populației), dar și pe teren – prin verificarea suspiciunilor rezultate din suprapunerea bazelor de date.
În anul 2015, s-a constatat că s-au acordat drepturi necuvenite în cuantum de 33,5 milioane lei (6,7 mil. euro), iar pentru 26,4 milioane lei au fost emise deja decizii de impunere.
Din verificările dosarelor de acordare a Venitului Minim Garantat (cu suspiciuni), în anul 2015 au fost confirmate 11%, în 2014 – 47% din eșantionul verificat, iar în 2013 – 29%.
Județele cu cele mai multe confirmări de cazuri de plăți necuvenite sunt: Dolj (41%), Teleorman (26%) și Argeș (25%). Județele în care nu au existat confirmări privind acordarea nelegală a VMG au fost: Vrancea, Satu Mare și Bihor.
La alocația pentru susținerea familiei, din totalul suspiciunilor verificate, în 2015, s-au confirmat 11% din cazuri, în 2014 – 41%, iar în 2013 – 42%. Județele cu cele mai multe confirmări de plăți nelegale au fost: Gorj (96%), Brașov (93%), Călărași (91%), Teleorman și Bacău (câte 88%). Județele cu cele mai puține cazuri confirmate sunt: Mureș (7%), Bihor (5%) și Sibiu (0%).
Notă: Noua lege a asistenței sociale, aflată în lucru, va pune accentul pe servicii sociale, și nu pe beneficii.
- Ceva despre pandemie - 17 martie 2020
- O carte despre embrionul uman, ca persoană ce trebuie apărată - 8 octombrie 2019
- Societatea de Cultură Macedo-Română împlinește 140 de ani de la înființare - 20 septembrie 2019