Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi

Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor”

Autor: Pavel Preanikov, http://svpressa.ru/blogs/article/28756/

Anii revoluției sexuale se numara de la mijlocul anilor 1960, cand in Occident apare mișcarea hippie (droguri, sex și rock-n-roll). Dar, de fapt, „revolta senzualitații” („bunt ciuvstvennosti”, termen folosit chiar de Lenin) a fost mult timp unul dintre fundamentele statalitații in URSS. Am putea spune chiar un pilon al țarii in care socialismul ieșise invingator.

Corespondența pe teme intime

„Senzualitatea și sexualitatea” au fost teme discutate la congresele de partid ale bolșevicilor cu mult inainte de revoluția din octombrie. Și nu numai ca au fost discutate. La Congresul al III-lea al Partidului Muncitoresc Social-Democrat Rus, chiar lui Leon Troțki i-a fost incredințat sa dezvolte o noua teorie a relațiilor dintre sexe, in cazul in care bolșevicii caștiga. Iar Vladimir Lenin inca in 1904 scria ca „emanciparea spiritului de senzualitate, energie, indreptat nu spre valorile pseudofamiliale, va arunca acest  strop de energie spre cauza socialista a victoriei”.

Psihologul german Wilhelm Reich, in lucrarea sa „Revoluția sexuala” (1934, I ediție) citeaza un pasaj din corespondența dintre Lev Troțki și Vladimir Lenin (1911), dedicat acestui subiect. Iata ce scria Troțki: „Fara indoiala, opresiunea sexuala este principalul mijloc de inrobire a omului. Atata vreme cat exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheza, și-a trait complet traiul. Trebuie de spus mai mult despre asta muncitorilor… ”. Lenin a raspuns: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui sa fie eliminate… Avem ce invața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminata”.

Contribuțiile bolșevicilor in domeniul sexualitații și-au spus cuvantul: odata cu victoria revoluției socialiste din 1917, s-a putut pune teoria in practica, cu indrazneala și, cel mai important, foarte repede.

«Țineți-o tot așa, tovarași!»

Mai multe prevederi ale bolșevicilor in domeniul „legislației sexuale”, chiar și astazi ar arata ultraliberale. La scurt timp dupa celebrele decrete „Despre pace” și „Despre pamant”, sunt emise decretele lui Lenin (la 19 decembrie 1917) „Cu privire la abolirea casatoriei” și „Cu privire la abolirea pedepsei pentru homosexualitate” (acesta din urma era parte a decretului „Cu privire la casatoria civila, copii și despre modificarea actelor de stare civila”). In special, ambele decrete confereau femeii „autodeterminarea materiala, precum și sexuala” și au introdus „dreptul femeilor la libera alegere a numelui și a locului de reședința”. Potrivit acestor decrete, „uniunea sexuala” (al doilea nume „uniunea prin casatorie”), era posibil sa se incheie rapid și sa se desfaca la fel de ușor.

In anul 1919, directorul Institutului de Igiena Grigorii Batkis observa cu satisfacție: „Casatoria și desfacerea ei a devenit in mod exclusiv o chestiune privata… Cu bucurie putem vedea ca numarul de perversiuni sexuale (anormalitați), ca violul, abuzul sexual etc., ca urmare a emanciparii .. moravurilor, s-a redus foarte mult”.  Anume in acele vremuri a aparut și teoria iubirii, echivalenta cu „a bea un pahar de apa”.

Aceeași emancipare a moravurilor a mers atat de departe incat a provocat uimire chiar  la nivel mondial. De exemplu, scriitorul H.G. Wells, care a vizitat in acel moment revoluționar Moscova, mai tarziu, se minuna:„cat de simpla era chestiunea sexului intr-o țara a socialismului victorios, prea simpla”.

In paralel cu evenimentele revoluționare, in URSS, se organizau cu mare fast și alte sarbatori. De exemplu, la Petrograd (Sank-Petersburg), la 19 decembrie 1918, a defilat o parada a lesbienelor, care au aniversat un an de la decretul „Cu privire la abolirea casatoriei”. Troțki nota, in memoriile sale, ca Lenin a afirmat cu bucurie la auzul acestei vești: „Țineți-o tot așa, tovarași!”. La acea parada, se purtau pancarte de tipul: „Jos cu rușinea”. Acest apel, in cele din urma, a fost preluat și utilizat pe scara larga, in iunie 1918, atunci cand mai multe sute de reprezentanți ai ambelor sexe au marșaluit prin centrul Petrogradului complet goi.

Țara care a cucerit sexul

Schimbarea relației dintre sexe in acele momente era de natura ampla. De exemplu, la ruperea relațiilor intr-o familie cu copii, pensia alimentara se platea numai timp de șase luni, și numai daca unul dintre parteneri era șomer sau cu handicap. Legislația privind sexele, in anii de dupa revoluție, se schimba in mod constant, se dezvolta, se actualiza, se completa. Astfel, Alexandra Kollontai, faimoasa ambasadoare sovietica, unul dintre  autorii „Codului cu privire la casatorie”, scria: „Cu cat mai mult dureaza criza sexuala, cu atat comporta un caracter cronic”. Și apoi adauga: „Educația sexuala in școli trebuie sa inceapa de la 12-13 ani. In caz contrar, ne vom confrunta tot mai mult cu astfel de excese, cum ar fi inceputul sarcinii la o varsta mica. Nu este o raritate faptul ca astazi se da naștere la aceasta varsta de 14 de ani”.

Guvernul bolșevic incepuse a da directive de introducere in   școli a educației sexuale. Dar, acest efort intalnea piedici, cum erau „inerția in gandire” in localitațile din adancurile Rusiei, precum și lipsa de profesori calificați, sexologi. Daca primul obstacol era intr-adevar dificil de manevrat, cel de-al doilea – deficitul de educatori sexuali – a putut fi gestionat, cat de cat. In Rusia au inceput sa vina sexologi din strainatate – in special din Germania. De exemplu, din 1919 și pana in 1925, in Uniunea Sovietica au ajuns aproximativ 300 de astfel de specialiști din strainatate. De exemplu, sexologul german Fanina Halle iși amintea: „URSS, in 1925, intr-adevar, mi-a aparut ca ceva fantastic. Acolo sa vedeți sfera de munca! Intreaga lume, și mai ales Germania ar trebui sa fie invidioasa pe ceea ce s-a intamplat aici. Atat de mult au avansat psihologia aplicata și sexologia aici, incat material pentru studiul lor va exista pentru mai mulți ani”. Printre altele, Uniunea Sovietica a fost prima țara din lume, care a recunoscut oficial teoria lui Sigmund Freud.

In același timp, nu au incetat dezbaterile cu privire la argumentele pro și contra ale iubirii libere. De interes au fost concluziile unui lucrator de partid, pe nume Markov, la conferința „Pentru mai multa igiena sociala” din 1924: „Va avertizez ca   se prefigureaza un dezastru colosal, in sensul ca am ințeles greșit conceptul de «iubire libera». Ca urmare, s-a dovedit ca prin aceasta iubire libera comuniștii au tot facut copii… Daca razboiul ne-a dat o mulțime de oameni invalizi, iubirea libera prost ințeleasa ne va pricopsi cu niște monștri.”

Dar aceste argumente, din cand in cand se inecau in corul general al vocilor aprobatoare. In URSS, se tiparesc milioane de carți și broșuri cu privire la acest subiect (cea mai cumparata broșura din 1925 era una intitulata „Reflexele sexuale”, scrisa de un anume Enceanin). Se țineau seminarii. Temele unuia dintre ele erau, de exemplu: „1)E fireasca oare sexualitatea copilului? 2) Cum trebuie sa ințelegem și sa reglementam relația sexualitații copilului cu munca?”. In presa vremii se vorbea despre faptul ca „mai  inainte copiii se jucau de-a Armata Roșie, iar acum jocurile, din pacate, au devenit sexuale”.

La inceputul anilor 1920, se observa, de asemenea, o creștere a nașterilor de copii in afara casatoriei. Astfel, membrul de partid Lisenko, din Moscova, cita cifre care aratau ca, in capitala, in 1923, cel puțin jumatate dintre copiii nascuți erau in afara casatoriei. Insași familia, cunoscuta drept „celula societații” se inlocuiește cu termenul de „cuplu” (astazi aceasta coabitare se numește „casatorie civila”). In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „in orașele mari, „cuplurile”, in comparație cu familiile, alcatuiesc majoritatea”.

In același timp, pe scara larga, se ridica problema contracepției. Avorturile sunt binevenite, deoarece acestea „eliberau femeia”. Producția de prezervative crește de cateva ori in comparație cu nivelul din perioada pre-revoluționara. Academicianul Pavlov a efectuat experimente de sterilizare pe caini, in speranța ca in viitor va transfera experimentele pe poporul sovietic. O gramada de șarlatani confecționau noi contraceptive, pastile pentru potența sau ofereau femeilor inseminari artificiale.

Dupa cum s-a menționat mai sus, directivele „cu privire la igiena sociala” erau emise de Moscova, „la discreția muncitorilor”. Adica, in provincie, autoritațile trebuiau singure sa decida ce politici sexuale sa duca. Adesea, decizia lor era foarte interesanta…

De exemplu, in guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar in Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse in practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membra a komsomolului, studenta la cursurile de calificare sau orice alta studenta, care  primește o oferta de a intra in relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, aceasta ar trebui sa o duca la indeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletara”.

Prototipul familiei suedeze

Dar, desigur, revoluția sexuala a fost implementata mai complet in cele doua capitale ale Rusiei socialiste – la Moscova și la Petrograd. Avem tendința sa credem ca „familia suedeza”, adica coabitarea mai multor cupluri de ambele sexe este o invenție pur suedeza. Se pare, de asemenea, ca aceasta invenție este a noastra,  pur ruseasca.

Mai sus-pomenitul Batkis, in 1923, in broșura sa „Revoluția sexuala in Uniunea Sovietica”, a scris: „Obiectul pedagogiei sexuale in URSS este de a educa oameni sanatoși, cetațeni ai societații noastre viitoare intr-o armonie deplina intre inclinațiile naturale și marile provocari sociale care ii așteapta… Comuna proletara cu ale sale libertați ale relațiilor ar trebui sa-i ajute in acest sens”. Argumentul era ca odata ce casatoria era o relicva a trecutului burghez, comuna komsomolista era viitorul familiei.

Un fenomen obișnuit, in acel moment, erau comunele komsomoliste. Pe baza de voluntariat, intr-o asemenea „familie” locuiau, de obicei, 10-12 persoane de ambele sexe. La fel ca și in „familia suedeza” de astazi, intr-un astfel de colectiv, exista o gospodarie comuna și viața sexuala comuna. Iata ce scrie despre asta psihologul nostru contemporan Boris Beșt: „Separarea in cupluri intime constante nu era permisa: cei care nu se supuneau erau lipsiți de titlul onorific. Spre deosebire de echivalentul sau suedez, nașterea copiilor nu era binevenita, deoarece creșterea lor putea distrage atenția tinerilor comunarzi de la construirea viitorului luminos. In cazul in care se naștea un copil, el era dat la orfelinat… Treptat, comunele sexuale s-au raspandit in toate marile orașe ale țarii”. S-a ajuns chiar pana acolo incat, de exemplu, la comuna din cadrul Bibliotecii de Stat din Moscova, comunarzii nu doar ca imparțeau aceeași haina și pantofi, dar și aceeași lenjerie intima.

Un model in acest sens era considerata comuna de munca a Direcției Politice de Stat pentru copiii fara adapost in Bolșevo, inființata in 1924, din ordinul personal al lui Dzerjinski. In ea au existat aproximativ o mie de tineri infractori de la 12 la 18 ani, dintre care aproximativ 300 erau fete. Educatorii comunei salutau „experiențele sexuale comune”, fetele și baieții locuiau in baraci comune. In unul dintre rapoartele acestei comune era scris: „Actul sexual se dezvolta intr-un mediu complet nou. Colectivul complica relația individului cu alții, astfel ca este imposibil sa te ascunzi de schimbarea partenerului sau de inceputul unei noi relații. Pe langa asta, viața comuna distrage atenția studenților de la acte ilegale și stari proaste”. Astfel, putem spune ca aceasta comuna Bolșevo a fost (și este) cea mai mare „familie suedeza” din istorie. De altfel, o astfel de practica a existat in toate casele de copii și chiar in tabere de pionieri.

„De la lumina, la intuneric”

Așa și-a intitulat articolul sau psihologul german Wilhelm Reich, articol dedicat prabușirii revoluției sexuale in URSS.

Intr-adevar, odata cu venirea la putere a lui Stalin, la sfarșitul anilor 1920, revoluția sexuala trece pe „nu”. Ca de obicei, pentru justificarea acestor acțiuni, comuniștii s-au folosit de autoritatea lui Lenin. Tot mai mult și mai mult, este reprodus un citat din conversația lui Lenin cu Clara Zetkin: „Deși eu sunt cel mai puțin ascet, dar pentru mine așa-numita «noua viața sexuala» a tineretului – și adesea a adulților – imi pare adesea burgheza, ca un fel de bordel burghez”.

Industrializarea URSS a inceput sa ceara ca individul sa nu-și mai piarda forțele in divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fi oficial dezaprobate. Opinia publica din nou inclina sa creada ca „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia.

Legislația sovietica ținea pasul cu opinia publica. Odata cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea casatoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care sa interzica și sa sancționeze contactul sexual intre barbați. Apoi au inceput arestarile in masa ale homosexualilor in marile orașe ale URSS.

Educația sexuala in randul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrarile științifice cu privire la acest subiect. In URSS, vine un moment in care orice cetațean putea spune cu mandrie: „In țara noastra, sex nu exista…” (Aluzie la o emisiune televizata americano-sovietica, din 1986, in urma careia, aceasta ultima fraza ilara – raspunsul unei rusoaice la intrebarea americana – a ramas pe veci in vocabularul rus.  Intrebarea din partea americana era cum sta situația in URSS cu privire la reclama, ca la ei este toata sexualizata. O doamna a raspuns: „La noi, in URSS, nu exista sex”. Publicul a ras și a completat, „sex exista, nu avem reclama”. – n.tr.)

Sursa: Provita via Știri pentru viață.