Ieri, Dumitru Nan a fost arestat de Poliția Norvegiană din orașul Tromso. Copiii familiei Nan fuseseră înapoiați familiei în oct., după ce s-a dovedit că Barnevernet (Protecția Copilului din Norvegia) îi luase abuziv de lângă părinți în urmă cu un an de zile.
Ca şi în cazul familiei Bodnariu, familiei Nan i se deschisese şi dosar penal în paralel cu dosarul deschis de Barnevernet.
Soții Nan au fost în instanță săptămâna trecută, iar pe data de 2 decembrie 2016 urma să fie dată sentința şi în dosarul penal.
Familia Nan nu avea interdicție de părăsire a Norvegiei şi Mihaela Nan intenționa să se reîntoarcă în Norvegia cu copiii pe data de 30 noiembrie.
În după-amiaza zilei de luni, 21 noiembrie, poliția norvegiană a descins la casa familiei Nan din Tromso și l-au reținut pe Dumitru Nan, pentru ca acesta să nu părăsească Norvegia până la pronunțarea sentinței pe 2 decembrie. (sursa: rodiagnusdei.wordpress.com)
Cazul familiei Bodnariu va fi judecat pe 3 ianuarie. Asemănător, cei cinci copii acestora i-au fost înapoiați familiei de către Barnevernet după 9 luni de coșmar. Cazul lor, o familie de creștini practicanți, a sensibilizat opinia publică din întreaga lume și a produs o serie de proteste la nivel internațional, în aprilie 2016.
Anul trecut, doar în Norvegia peste zece de mii copii au fost luați de lângă părinții de către Barnevernet.
Sistemele de protecție a copilului din lumea întreagă sunt puse sub semnul întrebării, după ce s-a dovedit că reprezintă o piață pentru firme private de îngrijire și au apărut suspiciuni că sunt o sursă pentru rețelele de traficanți pentru pedofili. (vedeți și jurnaldenord.info)
(Soții Bodnariu așteaptă acum cel de-al șaselea copil.)
- Ceva despre pandemie - 17 martie 2020
- O carte despre embrionul uman, ca persoană ce trebuie apărată - 8 octombrie 2019
- Societatea de Cultură Macedo-Română împlinește 140 de ani de la înființare - 20 septembrie 2019
Norvegia pare sa fie o tara cu incidenta ridicata a pedofiliei! Nu-i spre cinstea lor!
Oameni in suferinta…
Sectantii folosesc element crestine ina nu sint crestini, sa m=nu hulim si sa nu „cadem la intelegere” cu apostatii.
„Deşarte sunt dar şi mincinoase propriile autocugetări şi rătăcirile minţii omeneşti.
Dumneavoastră ziceţi: „ereticii sunt aceiaşi creştini ca şi noi”. De unde aţi scos una ca asta?
Doar poate vreunul care se numeşte creştin şi nu ştie nimic despre Hristos, datorită nemărginitei sale igno¬ranţe se va arăta de acord să se recunoască tot atât de creştin cât şi ereticii, fără să deosebească sfânta cre¬dinţă creştină de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu.
Altfel judecă cu privire la acestea ade¬văraţii creştini!
Numeroasele soboare de sfinţi au pri¬mit cununa muceniciei, au ales mai degrabă cele mai crâncene şi îndelungi chinuri, închisoarea, exilul decât să-şi dea acordul la părtăşia cu ereticii în învăţătura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica a recunos¬cut întotdeauna erezia ca un păcat de moarte, a recu¬noscut întotdeauna că omul molipsit de boala groaz¬nică a ereziei e mort sufleteşte, străin de har şi de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul şi cu pieirea lui.
Erezia e mai degrabă un păcat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, născocirea lui, e o nelegiuire apropiată de închinarea la idoli.
Părinţii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinţă, în închinarea la idoli diavolul îşi ia sieşi partea dumnezeiască de la oamenii orbiţi, iar prin erezie el îi face pe aceşti oameni orbiţi părtaşi ai pă¬catului său de căpătâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atenţie „Faptele apostolilor” se va convinge uşor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor.
El va vedea îngrozitoarea lor făţărnicie, trufia nemăsurată, va vedea un comportament alcătuit din minciună neîn¬treruptă, va vedea cât sunt de robiţi celor mai diferite şi josnice patimi […].
Cu deosebire se remarcă la ei ura neîmpăcată către fiii adevăratei Biserici […].
Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică întunecare si stricare a minţii, erezia se menţine cu încăpăţânare în sufletul molipsit de ea şi cât de trudnică este vindecarea omului de această in¬firmitate!
Orice erezie conţine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleşte o dogmă a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neapărat huleşte Duhul Sfânt. Esenţa oricărei erezii este hulirea de Dumnezeu. ”
….
Cele mai noi [erezii] năzuiesc mai degrabă să nege lucrările Sfântului Duh.
Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate as¬pectele în care Biserica recunoştea lucrarea Sfântului Duh.
Ei le numeau pe acestea reglementări omeneşti – şi încă mai neruşinat: superstiţii, rătăcire!
Desigur dumneavoastră nu vedeţi în erezie nici tâlhă¬rie nici hoţie! Poate nici nu o socotiţi un păcat?
E rene¬gat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat şi hulit Duhul Sfânt – nu mai mult!
Cel care a primit şi se ţine de o învăţă¬tură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleşte pe Dum¬nezeu cu gura, acesta nu tâlhăreşte, nu fură, face chiar faptele bune ale firii căzute – ce om minunat!
Cum ar putea Dumnezeu să-i refuze mântuirea?!…
Toată cauza ultimei dumneavoastră nedumeriri, ca şi a tutu¬ror celorlalte, constă în adânca necunoaştere a creşti¬nismului! Să nu credeţi că o asemenea necunoaştere e un defect lipsit de importanţă!
Nu! urmările lui sunt nimicitoare, mai ales astăzi, când în societate umblă nenumărate cărţi cu titluri creştine şi conţinut sa¬tanic.
Prin ignorarea adevăratei învăţături creştine, sunteţi întrutotul expus să primiţi un gând mincinos, fals, amăgitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând ade¬vărat, să vi-1 însuşiţi şi, odată cu el, să vă însuşiţi şi pieirea veşnică. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mân¬tui!”
Din „Experienţe ascetice şi scri¬sori către mireni” – vol. IV în operele complete ale Sfân¬tului Ignatie Briancianinov
O serie de State au tendinta sa ia copiii de la familiile lor, prin asa-zisele sisteme de protectie a copilului. În Norvegia acest lucru se intâmplă de peste 30 ani. In cazul familiei Bodnariu este sigur că Barnevernet a luat în considerare faptul că fetitele stiau cantece religioase, atunci când i-a luat pe copii din familie.
@gheorghe: „Erezia se conjugă cu încrâncenarea inimii, cu o groaznică întunecare si stricare a minţii”
EREZIA INSEAMNA POSEDARE DEMONICA !
Orice argumente ai aduce celui eretic este intutila. Argumentele ar ajuta in cazul unui om ne-demonizat. Parintele Cleopa vorbeste foarte limpede despre dracii ahiconi ai ereziei.
Pe un eretic il scoti foarte greu din erezie cu rugaciuni, nu cu argumente !
1) Intr-o brosura publicata de Man Rarau, este dat un exemplu in care mama ortodoxa unui penticostal a dat acatiste pentru ca aceasta sa se intoarca din ratacitre. In timpul unei sedinte de „vorbire in limbi”, la casa de adunare, acest penticostal a vazut draci deasupra celor ce vorbeau in limbi. De spaima a redevenit ortodox. O intamplare oarecum similara descrie si Serafim Rose in ortodoxia si religia viitorului.
2) La un parinte cu experienta rugaciunii inimii a venit un vorbitor in limbi, pt a-i demonstra cum „lucreaza prin el ‘Duhul Sfant’ „. Parintele a facut rugaciunea inimii, si timp de o jumatatea de ora, cu toate sortarile penticostalului vorbitor fluent de limbi straine cu ajutorul „Duhului Sfant” efectele au fost nule.
3) Pe vremea cand Dainion Vasile practica intens yoga, tatal sau foarte amarat a cerut stat parintelui Constantin Galeriu. Acesta l-a sfatuit sa dea acatiste la Sihastria. Acatistele si-au facut efectul in timp si Danion s-a intors la ortodoxie.