O întâlnire electorală cu candidații USR pe București

Astăzi a avut loc la București o întâlnire electorală cu Cristian Ghinea și alți candidați USR la alegerile parlamentare, pe lista pentru București. (Despre candidați puteți citi mai multe pe usr.ro).

Voi prezenta ideile principale și concluziile mele.

USR speră să ia 30% din voturi pe București, după ce la locale a obținut 25%. Pentru aceasta și un rezultat bun și pe plan național se bazează pe un profilul candidaților (tineri competenți în domeniul lor) și pe program: pentru debirocratizare, dezvoltarea mediului rural și reducerea sărăciei.

Politicile agrare, inițiate deja de guvernul Cioloș, se vor îndrepta spre fermele familiale și cele de dimensiuni mijlocii. Harta sărăciei din România (Vaslui, Teleorman, Brăila, Galați, Călărași) corespunde cu județele în care există ferme mari și moderne; acestea nu au efect social în plan local, situație asemănătoare cu cea din America Latină.

Numărul de parlamentari va scădea cu circa 120 persoane datorită calculului votului pe liste; în aceste condiții 30% din voturi pe București pentru USR înseamnă minimum 10 deputați.

Cristian Ghinea consideră că USR va fi surpriza acestor alegeri. Este un partid subevaluat ce deranjează toate partidele vechi, care nu degeaba își îndreaptă săgețile doar spre el. Guvernul Cioloș a lucrat cu un buget făcut de Victor Ponta și o schema birocratică elaborată de PSD pentru clienții lui. USR nu se va putea alia niciodată cu PSD.

Programul USR este moderat; spre deosebire de programele partidelor vechi, văzute ca populiste sau extremiste. Pentru rezultatul alegerilor există două ipoteze:

  • rezultat bun, când USR va putea susține un guvern Cioloș 2 și va face agenda acestui guvern (o agendă reformistă, cu eliminarea persoanelor controversate din ministere); USR nu va cauționa PNL și va negocia cu Dacian Cioloș.
  • un rezultat modest, adică 30-50 deputați în Cameră, care vor avea o agendă anticorupție, pentru transparentizare și responsabilizare, asemănătoare celei a Consilierilor Locali pe București; aici o serie de proiect toxice au putut fi oprite prin vot. Și din opoziție USR poate avea impact și poate crește, pentru a obține 35% la alegerile din 2020.

Transparentizarea este cheia pentru rezolvarea marilor probleme ale României. Candidații au făcut un apel pentru implicarea cât mai multor persoane, astfel încât să existe suficienți observatori și delegați în secțiile de vot. Un rezultat bun pe București ar permite susținerea unui guvern Cioloș 2, singura șansă pentru a continua proiectele care au deblocat România.

Problemele USR în această campanie sunt notorietatea, resursele și prevenirea furtului în secțiile de votare.

Guvernul independent a avut rezultate și s-a văzut că sistemul politic nu este bun.

Principala sursă de corupție (politică) o reprezintă fondul național de dezvoltare, aflat la Ministerul Dezvoltării. Aceste fonduri nu sunt acordate prin proceduri transparente; tot de aici pleacă spre județe jumătate din fondurile europene. Unificarea acestor fonduri, naționale și europene, prin reducerea numărului de ministere, alături de norme transparente de distribuire a lor, este propunerea USR pentru demantelarea rețelei corupției din teritoriu, reprezentată de primăriile captive marilor partide.

La nivelul ministerelor cu atribuții pentru IMM-uri evaluarea acestora se face la nivel contabil (de ex., după nr. angajați) și nu ia în considerare planul de afaceri. Planul de afaceri este o necunoscută pentru ministerele Finanțelor, Economiei, Agriculturii sau Dezvoltării Regionale, de aceea firmele autohtone pierd ajutoarele de stat (sau salariații) în fața multinaționalelor. Birocrația de stat nu știe încă să evalueze planul de afaceri. Schema ajutoarelor de stat pentru afacerile mici, o schimbare în acest sens, este încă în lucru și va deveni funcțională în ianuarie 2017.

Din interior statul român arată mult mai rău decât îl vedem noi, publicul, din afară, a spus Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene.

Reorganizarea administrației publice și comasarea unor instituții se regăsesc și în Platforma România 100, propusă de Dacian Cioloș (ro100.ro).

Întrebați dacă vor vota pentru organizarea referendumului privind revizuirea art. 48 din Constituție, când vor fi deputați, candidații au răspuns că USR a decis să nu se poziționeze în această problemă și că ei propun să ne uităm la ce ne unește, nu la ce ne dezbină. Răspunsul este edificator.

Ca și alte partide mici și ambițioase, aflate la început, USR este eterogen și așteaptă să se consolideze pentru a putea aborda teme sensibile. ”Nu suntem toți progresiști aici”, dar e clar că USR nu se adresează celor interesați de păstrarea identității creștine a României. Cei din partid, pentru care e mai importantă cămașa, se vor delimita de apărătorii valorilor creștine la momentul adevărului. USR este un partid neomarxist, de admirat fiindcă își propune să continue reforma administrației, necesară, începută de miniștri din guvernul Cioloș.

Nu cred că USR va obține mai mult de 7% din voturi, caz în care PNL va schimba ușor barca. Guvernul Cioloș 2 nu e o certitudine.

(În imagine, Oana Bîzgan la protestele #Colectiv din nov. 2015, candidat USR la București.)

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


10 comentarii la „O întâlnire electorală cu candidații USR pe București”

  1. Nu inteleg ce e de admirat la un partid neomarxist, antiroman si anticrestin si nu inteleg de ce un site ca Rost le promoveaza actiunile. Daca nu intelegem sa sustinem cu totii A N R nu va fi nicio contrapondere la interventiile anticrestine pe care usr-ul le va avea in parlament (daca vor intra). Chiar nu mai inteleg nimic, tocmai acum cand a castigat Trump in america, noi sa promovam un partid neobolsevic corect politic gen partidul democrat; nu va mai ramane decat sa va luati de mana cu epoch times si sa cereti finantari de la fundatia pt o societate deschisa.

    p.s. am uitat de alina pipi di si romania curat – murdara, plus macovei pe care intr-o vreme ati luat-o in brate…

    • Întîi că Rost nu promovează vreun partid, ci un colaborator al platformei relatează despre o acțiune publică a USR, de interes și pentru cititorii noștri. Așa se lămurește lumea, nu cu prejudecăți. Iar din acest punct de vedere, autoarea a atras atenția asupra aspectelor esențiale, între care cel privind poziționarea față de inițiativa Coaliției Pentru Familie este revelator pentru cei care ne urmăresc.

      Apoi, autoarea nu admiră partidul, ci intenția declarată a acestuia de face reformă. Un pic de simț al nuanțelor face realitatea mai suportabilă.

      Eu unul sînt sceptic și asupra capacității oamenilor USR de a face o reformă reală și benefică, și asupra seriozității intenției declarate. Dar asta e părerea mea și fiecare are dreptul la una.

      Cît despre ANR am vorbit de fiecare dată cînd a fost cazul. Dar nu ne propunem să devenim goarna propagandistică a cuiva, ci numai să semnalăm lucruri folositoare pentru cei care ne onorează cu creditul lor. Se pare că nu o faceți și dvs. Și-atunci mă întreb de ce vă mai chinuiți să ne citiți, din masochism?

      PS:
      Dacă asta e tot ce ați înțeles din ce-am scris despre Monica Macovei, eu unul vă compătimesc sincer.

    • Guvernul Ciolos a lucrat cu o serie de oameni foarte competenti; multi dintre ei se regasesc acum in USR. Nu poti sa spui ca aperi valorile crestine si sa cautionezi, in acelasi timp, hotia/abuzurile sau incompetenta autoritatilor. De partea asta s-a ocupat guvernul Ciolos, ceea ce n-au facut alte guverne. Cum impaci doua grupari de oameni competenti pe cate o felie esentiala, unii in administratie publica, altii in apararea demnitatii umane? Avem nationalisti crestini care critica otova reformele lui Ciolos/orice reforma in general si admiratori USR care nu stiu ce spune Coalitia. Au aceeasi atitudine paguboasa: nu exista dialog intre ei si de acest lucru profita doar inamicii … puilor de dac.
      (Cristian Ghinea este o capacitate in domeniul lui. La fel Dragos Pislaru si Dacian Ciolos. Eu ii urmaresc foarte atent.)

  2. „Rock this country” – asta este reprezentativ pentru acesti indivizi.
    De ce nu pot spune… – „Romania – prosperitate prin iubirea de tara!”
    Sau – „Romanii sa beneficieze de munca lor si nu corporatiile straine!”
    Sau – „Sa oprim instrainarea resurselor Romaniei!”
    Sau – „Sa redam natiunii puterea de a decide!”

    Asa ceva nu face „rock”, nu-i asa?
    Nici ritualuri voo-doo si nici practici sodomiste impuse majoritatii…
    Nu-i asa ca nu ne lasam de „rock”?
    Ala, cu „manu cornuta” ca tot i-a ajutat sa incalece Statul si Tara…
    –––––––
    Cum puteti sa nu vedeti diferenta???

    • Despre Oana Bizgan sunt de spus lucruri mult mai interesante.
      În ianuarie 2016, s-a alăturat Guvernului Cioloș la Ministerului Economiei în calitate de consilier al Viceprim-ministrului, iar din februarie a preluat și rolul de Chief of Staff la InvestRomania. În timpul mandatului la InvestRomania, a transformat organizația într-un adevărat hub al investitorilor străini. Investitille straine au crescut cu 22% in primele 6 luni ale anului 2016, fiind create peste 40 mii locuri de munca.
      (Oana Bizgan nu stia ca va lucra vreodata in guvern când a iesit la manifestatia pentru #Colectiv.)

      • Te întrebi dacă e de bună credinţă. Un medic competent de rea credinţă poate să te omoare cu zile, dacă are o afacere de trafic de organe. By the way, numele complet al doamnei din poza este Bizgan-Gayral Oana Mioara…Să observăm, deci, cu cine avem de-a face.

  3. Prefer un medic Crestin, doar Ortodox.
    Stiinta lui despre om este mult mai mult, altceva decat „competenta” asupra functionarii organismelor „evoluate”.
    El crede pe Cel care i-a dat viata, nicidecum doar in saracia materialista a biochimiei, mecanicii, electricitatii. Nu se crede vreun dumnezeu…
    De aia fug necredinciosii la samani (natur-isti, -opati/homeopati, acu-preso-electro-„puncturisti”, psiho-demono-terapeuti,, tai-chi, feng-shui, chakr-isti… s.a.), ca au si aia diplome, titluri si li se face reclama.
    =====================
    „De la PCR la USR
    Se pare că USR și-a facut un program electoral din a lovi în acest popor despre care afirma sus și tare că dorește să-l salveze. De cine anume? Nu se știe. După ce unii membrii ai formațiunii politice mai sus menționate și-au permis să numească Biserica instituție obscurantistă care dorește întoarcerea societății în feudalism, antidotul constând în lecțiile de evoluționism predate cu bâta, a venit rândul poporului român să fie catalogat, tot de către unii colegi de ai lui Nicușor Dan, drept mamifer biped, înapoiat căruia îi place să trăiască după tradiții și obiceiuri, aluzia la sărbătorile religioase fiind clară.

    Toate acestea îmi amintesc de tovărășii lui Petru Groza care pe la sfârșitul anilor 40 înfierau cu mânie proletară orice aplecare a tineretului spre misticism, așa cum era denumită în documentele de partid participarea la slujbele bisericii. Dacă atunci astfel de remarci nu stârneau o revoltă fățișă în sânul populației terorizate de regimul comunist, astăzi când trăim în democrație s-ar putea ca declarațiile unor membrii USR să aibă efect de bumerang.

    E drept că batjocura la adresa Bisericii ar putea fi bine receptată de o anumită categorie de tineri înclinată spre libertinaj și anarhie însă postura de mamifer biped s-ar putea sa nu convină nici măcar acelor români care nu își fac cruce ori se îndoiesc de existența lui Dumnezeu. Și uite așa acel 11% din sondaje s-ar putea sa piardă un 1 pe drum…”

    http://www.activenews.ro/stiri-politic/De-la-PCR-la-USR-138474

  4. Deși am cunoscut personal în ultimii 10 ani, mulți oameni faini, actuali USR-iști, în care am încredere că sunt ”soi bun”, totuși nu am acceptat să susțin USR în mod public, cum de altfel am refuzat să mă implic și pentru ANR.
    Să nu uităm că dreapta socoteală și calea de mijloc în abordarea tuturor problemelor este vitală pentru a acționa cu înțelepciune.
    Haideți să evităm să-i judecăm (condamnăm) anticipat, pe cei din USR doar pentru că unul-doi dintre ei au ieșiri controversate care ne deranjează. La fel cum nici cei din ANR sau din BOR nu sunt toți ”ușă de biserică”, fiindcă așa este societatea umană – ultra-variată, cu buni, mai puțini buni și răi…

  5. PNL si USR sector 1 Bucuresti, AU VOTAT CONTRA CATEDRALUI MANTUIRII NEAMULUI !

    Catedrala Mantuirii Neamului
    Consiliul local sector 1 a respins joi alocarea a 10 milioane de lei de la bugetul local pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Propunerea de alocare a fost facuta de primarul sectorului 1, Dan Tudorache. Grupurile de consilieri USR si PNL au votat impotriva alocarii acestei sume.

    http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21380168-consiliul-local-sector-1-respins-alocarea-10-milioane-lei-bugetul-local-pentru-catedrala-mantuirii-neamului.htm

    Ceea ce trebuie sa se stie si nu se spune pe acest blog:
    USR este practic pro LGBT, impotriva Bisericii Ortodoxe, antiti-romanesc si controlat de Soros.
    „VOR SPITALE NU CATEDRALE !”

    PNL este partial pro LGBT si impotriva Bisericii ortodoxe ( probabil ramura PDL in mare majoritate).
    TOTUSI PNL A DAT UN K JOHANIS, CARE ESTE PRESEDITE DOAR A PARTII PRO-LGBT OSTIL „FUNDAMENATALISTILOR ORTODOCSI”- 87% din populatia Romaniei. Sulfina Barbu respira LGBT. CIOLOS SCHIMBATOR in functie de interese electorale: In peroadele dintre alegeri: PARADA GAY in Bucuresti CU SUSTINEREA DESCHISA A GUVERNULUI CIOLOȘ!

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/25/radicalizarea-militantilor-lgbt-gruparile-homosexualite-din-romania-vor-casatoriile-gay-parada-gay-asumata-drept-metoda-eficienta-de-schimbare-a-mentalitatilor-mitul-originii-genetice-a-homosexua/

    Inainte de alegeri dl Ciolos sustine familia traditionala.

    PS: .Cat se poate de bizare atitudinile: domnului Claudiu tarziu si a doamnei Alina Ioana Dida.

Comentariile sunt închise.