La început era CUVÂNTUL și CUVÂNTUL era la DUMNEZEU și DUMNEZEU era CUVÂNTUL… întru EL era viață și viața era LUMINA oamenilor și LUMINA luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-O… Şi CUVÂNTUL s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava LUI, slavă ca a UNUIA născut din TATĂL, plin de har şi de adevăr. (Ioan)
Cavalerii copilăriei
Să ne amintim – pentru că tot ne îndeamnă aceste zile să ne întoarcem în copilărie – ceea ce simţeam, pe vremea când eram copii şi adolescenţi, după citirea unei cărţi, vizionarea (dar şi ascultarea la radio atunci când încă nu erau televizoare) unei piese de teatru sau a unui film. Cum, funcţie de povestea acestora, eram romantici, eram oameni de ştiinţă geniali sau scriitori de mare succes, artişti nemaipomeniţi sau pur şi simplu oameni buni, dar mai ales luptători. Să ne reamintim aura de justiţiar, de luptător pentru apărarea celorlalţi, de luptător pentru bine, care izvora din noi pentru câteva ore sau zile – uneori mai mult pentru că eroii respectivi deveneau jocuri transmise de la cei mai mari la cei mai mici. Să ne reamintim extraordinarul entuziasm, starea aceea care ne mobiliza şi ultima celulă şi ne făcea să învingem gravitaţia, rutina zilnică, lipsa de ani, de forţă sau de pregătire, pentru a ne transforma în eroi, în cavaleri ai Binelui. Să ne reamintim; pentru că nu mulţi dintre noi mai pot, mai au timp sau resurse să simtă astăzi acest lucru. Unii au fugit atât de departe de acele timpuri şi trăiri încât astăzi nici nu mai par a fi oameni.
Cavalerii istoriei
Ce sunt, în definitiv, cavalerii? Toate dicţionarele, atunci când vorbesc despre cavalerism menţionează că se face referire la o atitudine, un comportament caracterizat prin curaj, vitejie, lealitate, onestitate, nelimitată răspundere, amabilitate, bunăvoinţă. Romanticii cavaleri ai Evului Mediu îşi dăruiau inima unei femei căreia îi purtau de grijă, adeseori din umbră, dar erau totodată dăruiţi luptei pentru dreptate, pentru adevăr, pentru frumos şi pentru bine. Dăruirea totală faţă de o persoană şi o cauză caracteriza şi pe samuraiul japonez sau pe similarii cavalerilor din oricare timp şi zonă geografică. Un strict cod de onoare şi comportament, cât şi un regim de viaţă sever, aspru, plin de renunţări şi dificultăţi erau alte caracteristici ale acestora. Azi ei nu mai sunt un model, ci o ciudăţenie; a rămas doar asumarea individuală a unor astfel de atitudini, cel mai adesea structurală şi educaţională, dar fără o legătură directă conştientă cu acest model.
Lumea de azi
Pentru că omul de azi a uitat. Omul a fugit de răspunderea faptelor sale. Omul de azi a fugit de curaj, lealitate, amabilitate, onestitate. Omul de azi a abandonat lupta. Fugind de toate acestea el a fugit de identitate, s-a separat de Dumnezeu, de Cel care, într-un mod minunat şi de nepătruns, pentru această minte a noastră, ne-a făcut, ne-a dăruit o lume a Luminii, ne-a sfătuit şi îngrijit chiar şi după ce L-am nesocotit şi înlocuit – cu cel pe care l-am ascultat – cu diavolul. Oricâte ne-a făcut şi dat bunul nostru Tată, oricâte minuni a făcut, oricum s-a apropiat de noi – chiar coborând între noi prin Fiul Său – mereu am ales să-l ascultăm pe diavol. Am ales să considerăm, după îndemnul acestuia, că totul ni se cuvine, că nu avem nici o datorie, că nu am păcătuit, că noi putem fi Dumnezeu; în definitiv, şi copilul ajunge la un moment dat mai puternic decât părinţii.
Diavolul a încercat, şi a reuşit, să ne facă să credem că nu există, că este nimeni. Dar că există o putere care abia aşteaptă să fie cucerită şi împărţită. Această putere este ascunsă şi curge din individualism, egoism, autoîndreptăţire, penumbră şi întuneric, conspiraţie, delirul raţiunii şi al simţurilor, abandonul trecutului, contestarea curăţiei, adevărului, dreptăţii, sfinţeniei, iubirii.
Cavaleria sacră – Cavaleria Luminii
“…fapta de vitejie a sfântului Arhanghel Mihail a fost prima ispravă şi faptă cavalerească ce s-a săvârşit vreodată; de aici izvorăşte cavaleria care, ca oaste pământească şi cavalerie omenească este o imitaţie a cetelor îngereşti ce înconjoară tronul Domnului” (J. Huizinga).
Cavalerii istoriei au dispărut din societatea actuală, dar Cavalerii Luminii au existat dinaintea lor şi au rămas după ei. Cei care au crezut şi cred în Dumnezeu, care respectă sfaturile şi îndrumările Sale şi care, conştient şi voluntar, au purtat lupta mântuirii. Cei care s-au supus şi şi-au dăruit viaţa, tot astfel cum făcea şi cavalerul sau samuraiul, unui senior şi prin acesta unei cauze, lui Dumnezeu, Care a şi coborât între ei pentru a-i îndruma şi conduce ca Împărat al Luminii şi nu ca împărat al lumii: apostoli, ucenici, preoţi, monahi, mucenici, sfinţi şi marele număr al credincioşilor anonimi cu nimic mai prejos în asumarea lor interioară, în curăţenia şi curajul vieţii lor.
Datoria unui astfel de cavaler este să învingă. Numai că lupta nu este în afară ci în noi; acolo trebuie să învingem, acolo şi-a ales diavolul, încă din Rai, câmpul de luptă. Dacă pentru cavalerii istoriei datoria era în primul rând lupta, în războiul cu diavolul obligatorie e victoria.
A fi Cavaler al Luminii înseamnă a uita de sine în favoarea celorlalţi, a te supune unui aspru regim de înfrânare, a fi curajos, consecvent, vigilent, mereu pregătit, mereu cu armele alături, fără pauză, căci pauza, viaţa aşa-zis normală însemna, şi pentru cavalerii istoriei, moleşire. Pentru că diavolul încearcă permanent să ne înşele trebuie să învăţăm, să ştim şi să gândim; e nevoie de vigilenţă neîntreruptă, de învăţătură, de inteligenţă şi de puritatea spiritului.
Putem pierde, şi vom pierde, mii, milioane de bătălii în fiecare ceas, în fiecare clipă: orice gând rău, nesimţitor, pofticios, orice judecată lipsită de smerenie, orice răbufnire interioară sau exterioară de supărare pe cineva sau de ură împotriva cuiva, orice cedare la nerespectarea cerinţelor vieţii creştineşti şi încălcare a regulilor ei, vor fi înfrângeri, răni, schilodiri. Cu timpul însă, printr-un exerciţiu neîntrerupt, printr-o voinţă şi fermitate mereu renăscute, cu curaj, nădejde şi iubire de Seniorul nostru, de Împăratul nostru, Iisus Hristos, vom reuşi. Dar atenţie: Nu trebuie să fim niciodată siguri că am izbândit căci în chiar acea clipă vom fi făcuţi una cu pământul, vom risipi toate victoriile şi avantajele lor şi va trebui să luăm totul de la capăt.
Domnul nostru coboară printre noi anunţat de Lumină şi aducându-ne Lumina; pentru a-L urma, ajunge să ne imaginăm din nou copii, să ne lăsăm să fim din nou copii. Încercaţi, nu pierdeţi nimic altceva decât: griji, nervi, ură, venin, frig, întuneric, mizerie, singurătate, moarte.
Clarificare (şi nu din motive de corectitudine politică): Termenul de cavaler este unul generic, cu înţeles de luptător, şi nu se referă în mod precis la bărbaţi. Cavaleri ai luminii pot fi şi sunt, de mai multe ori decât noi, zânele luminii care ne însoţesc, ne îngrijesc, ne apără şi ne dau viaţă.
- De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală - 9 februarie 2017
- Ce „nu trebuie să ştiţi” despre legătura dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai planetei şi stânga planetară - 28 ianuarie 2017
- Trump a ajuns preşedinte pentru că i-aţi tratat pe oameni ca pe gunoaie - 23 ianuarie 2017