Dilema corectitudinii… șahiste…

Predau șah la mai multe școli dintr-o metropolă occidentală. Am mereu cu mine o tablă de demonstrație, pe care le arăt copiilor funcția diferitelor piese și le explic regulile de mutare. Copiii, majoritatea între 7 și 10 ani, băieți și fete, de toate etniile și culorile, majoritatea înscriși la șah de gura părinților…

– Deci, copii, la șah avem 16 piese albe și 16 negre. Albul mută primul și…

Un băiețel cu tenul mai închis la culoare mă întrerupe:

– E întotdeauna așa? Albul mută mereu primul?

– Da – răspund eu și dau să continui. Și putem să mutăm ori un pion, ori…

– Nu e corect! – întrerupe un altul. Ar trebui să mute amîndoi primii. Sau negrul să mute primul, că oamenii de culoare au fost mereu persecutați în istorie…

– Așa e regula, cineva trebuie să mute primul; albul e doar o culoare oarecare, nu e nimic superior. Haideți să trecem mai departe! Așadar, cea mai importantă piesă de la jocul de șah este regele…

Clasa murmură. O fetiță ridică mîna.

– Mama mi-a zis că regina e cea mai importantă piesă.

– Nu chiar – zic eu cu blîndețe. Desigur, regina e și ea foarte importantă; de fapt, ca să știți, regina este cea mai puternică piesă din joc…

Copiii par mulțumiți cu asta; mai ales fetele afișează un zîmbet de satisfacție.

– Regina e foarte puternică, pentru că poate juca la fel ca tura și ca nebunul.

Fetele protestează.

– Cum puteți spune că o regină mută la fel ca un nebun?! Dvs. jigniți femeile!

– Nu, dragii mei, așa este jocul. Nebunul este această piesă (o arăt) care merge mereu strîmb, adică în diagonală.

– Nebun este un cuvînt urît. Nu trebuie să rîdem de cei cu dizabilități mentale.

– Bun, dacă nu vă place „nebun”, să știți că în engleză se cheamă „episcop”, ca la biserică. Putem să îi spunem „episcop”.

Alte proteste.

– Dvs. ne vorbiți acum de religie, aici este o școală laică.

– Ok! Ok! – încerc eu să îi calmez. Atunci păstrăm numele de nebun. Sau, mai bine, bufon. Nebunul era în trecut bufonul care făcea regii și reginele să rîdă. Așa e bine? O să îi spunem bufon.

Copii se calmează. Mergem mai departe.

– Cum spuneam, chiar dacă regina e cea mai puternică piesă, totuși regele e cel mai important, pentru că dacă se pierde regele, s-a terminat partida, ai pierdut. Uite, regele este această piesă, care are o cruce pe coroană…

– Crucea este semn religios. De ce nu are o semilună? Sau nici un semn? Cred că ar trebui să îi scoatem crucea, ca să nu-i ofensăm pe cei de altă religie. Așa am învățat la orele de educație civică.

– Cine se ofensează?!

Mă uit prin clasă și văd un băiat cu figură orientală.

– Mohamed, așa te cheamă, da? Te simți ofensat de această cruce de pe capul regelui?

Băiețelul mă privește aiurit.

– Ce înseamnă ofensat, dom’ profesor?

– Ofensat înseamnă supărat. (Mă minunez de mine însumi, ce repede îmi găsesc sinonimele!) Este cum te simți atunci cînd un alt copil îți ia prăjitura sau jucăria favorită, poftim!

– Eu nu am prăjitură și nici jucărie. Sînt din Siria.

Trebuie să schimb vorba, discuția asta nu prevestește nimic bun.

– Așadar, regele…

– Există un singur rege? – mă întrerupe un băiețel blond.

– Unul pentru fiecare culoare. Unul negru și unul alb. La fel și cu reginele. Una albă și una neagră.

– Nu se poate să fie doi regi albi sau două regine albe? – mă întrerupse iar o fată.

– Nu – zic eu, categoric.

Un murmur de dezamăgire.

– Păi… nu e corect! Noi știm că există și familii cu doi tați sau două mame. Ar trebui să se poată, nu e corect așa.

Încep să-mi pierd răbdarea.

– Uite, la șah este așa. Șahul s-a inventat într-o țară străină, acum foarte mult timp, și așa era pe atunci. Să trecem mai departe…

– Păi poate atunci erau mai înapoiați, și femeia nu avea drepturi, și nici cuplurile de același sex, dar acum nu mai este așa. Nu trebuie să mai existe discriminare!

Oftez. E cazul să trec peste asta, să explic alte piese, care nu posedă sex, nici religie. Regele cu cruce și regina m-au băgat în bucluc.

– Așa, deci, continuăm. O altă piesă specială este calul. Calul are avantajul unic că poate sări peste alte piese. Un nebun – pardon, bufon – nu poate avansa aici, la h3 (le arăt pe tablă), dacă un pion îi blochează calea. În schimb, calul poate să sară direct de la g1 la f3 (le arăt mișcarea).

– Deci numai calul poate face asta, să sară peste alte piese?!

Copii sînt iarăși în blocaj.

– Dar nu e corect! Are un avantaj special. Nu este egalitate față de celelalte piese.

– Da, așa este – zic eu încurcat –, dar e normal să îi acordăm unele drepturi, pentru că este singurul animal din joc. Regele, regina, bufonii, pionii – sînt toți oameni, turnul este un obiect, calul este singurul animal. Trebuie să compenseze într-un fel.

– Așa da! – se luminează copii.

– Dar, dom profesor – sare un alt băiat –, nu e corect să exploatăm animalele, mai ales la război. Ele nu au nici o vină pentru conflictele între oameni.

Uf, ce lungă a devenit ora asta! Poate reușesc să scap cu o schimbare de nume, cum am făcut cu nebunul.

– Dacă nu vă place să îi spuneți „cal”, atunci îi spunem „cavaler”.

Copiii simt că e doar un truc.

– Dar cavaler e cineva călare pe un cal. Tot chinuim animalele!

Simt că explodez.

– Cal, cavaler, măgar, ce contează?! Trebuie să-i spunem într-un fel! Avion e bine, că tot zboară peste ceilalți?

– Da, da! E bine așa. Avion e bine.

Și iată cum calul a ajuns avion… Trecem mai departe. La explicarea capturii, a fost relativ simplu:

– Deci aici, în poziția asta, calul alb, adică avionul, a capturat, adică a luat prizonier, un nebun, adică un bufon negru.

– Cum adică prizonier? Ce se întîmplă cu bufonul?

– Nimic, nu mai joacă mai departe. A plecat. A părăsit cîmpul de bătălie.

– Aha! – se luminează copiii. Adică e un fel de refugiat.

– Refugiat! Perfect! Ăsta e cuvîntul potrivit! Merci! (Nu mai am putere să mă lupt cu ei.)

Ajungem, în fine, să povestim despre pioni.

– Ăștia mici, de aici din față, sînt pionii. Ei sînt un fel de soldați, care avansează în teritoriul inamic. Dacă ajung cumva pe ultima linie, se pot schimba în regină. Într-o partidă de șah, am putea avea – dacă toți pionii se schimbă în regină – 9 regine pe tablă.

Fetele se înfurie, fac gălăgie, iar băieții își ascund un zîmbet de satisfacție.

– Un singur rege și 9 regine?! Femeia nu este egala bărbatului în acest joc, nu e frumos! Nu ne place șahul! Nu mai venim la orele dvs.!

Soneria mă salvează („Salvat de clopoțel!”). Copiii își strîng caietele, băieții mă salută cu respect, fetele ies îmbufnate din clasă.

Întreb un băiat:

– Ce oră ați avut înainte de ora de șah?

– Am avut literatură și am discutat despre desenele animate ale lui Walt Disney. Doamna profesoară ne-a explicat cum Disney a fost rasist, islamofob și misogin. Albă-ca-Zăpada era albă… În „Aladin” hoțului i se tăia mîna… În „Lion King” nu s-a prezentat nici un om african… 

Acum înțeleg. Școala modernă care rescrie istoria. Nu contează că în „Lion King” nu era deloc vorba despre oameni… Îmi strîng catrafusele și părăsesc școala. Mă bucur că lecția s-a terminat la timp. Tocmai urma să explic o poziție de mat în care albul ar fi sacrificat regina. Nu știu dacă aș fi scăpat întreg…

(Autor anonim)


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Dilema corectitudinii… șahiste…”

  1. Șahul nu are nici o legătură cu drepturile omului ironizate in acest text extrem de tras de par. Nimeni nu ar pune asemenea întrebări stupide despre un joc, pentru ca sahul se joaca dupa regulile lui, pe cand viata este trăită dupa moralitatea existenta in orice om educat si neindoctrinat.

Comentariile sunt închise.