Sinaxar românesc – Sfîntul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana

26 decembrie – Sfîntul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Cuviosul Nicodim, întemeietorul Mănăstirii Tismana, a trăit în secolul al 14-lea şi s-a năs­cut în Serbia, din creştini aromâni. De tînăr s-a lepădat de lume şi a vieţuit ani înde­lungaţi în Sfîntul Munte Athos. Smerenia, evlavia, dar şi ştiinta sa de carte l-au făcut să se nu­mere printre marii arhierei ai acelor vremi, mijlocind chiar împăcarea între Constantinopol şi Biserica Ortodoxă din Serbia. Preoţii şi credincioşii au vrut să-l înalţe chiar la rangul de patriarh al Serbiei, dar sfîntul, smerit, s-a considerat nevrednic de asemenea cinste. A preferat să treacă în Ţara Românească, unde a ctitorit Mănăstirea Vodiţa, apoi Tismana, care dăinuieşte pînă astăzi. Adept al isihasmului predicat de Sfîntul Grigorie Palama, Cuviosul Nicodim a introdus în ctitoriile sale din Ţara Românească regulile monahismului athonit și practica adîncită a rugăciunii inimii. Moaştele sale binemirositoare au săvîrşit de-a lungul vremii nenumărate minuni.

Mănăstirea Tismana

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost