Viziunea economică a lui Petre Țuțea

de

Ca tot restul gândirii sale, viziunea economică a lui Petre Țuțea a fost surprinzător de vie si de clară în temeiurile ei. Și, bineînțeles, lapidară ca tot ce a produs acest om în anii săi venerabili (1), prea neastâmpărat, prea grăbit de a-și salva gândurile din fața morții și, de aceea, prea puțin răbdător să se așeze la masa de scris.

S-ar putea obiecta faptul că ceea ce ne-a rămas de la Petre Țuțea, în anii din urmă, este prea puțin pentru a putea alcătui propriu-zis o viziune economică. Reflecțiile sale cu conținut economic nu depășesc o duzină de pagini și lor li s-ar putea spune mai degrabă “considerații de natură economică”. Cu toate acestea, așa cum îmi propun să arăt în paginile următoare, Țuțea schițează, în aceste câteva texte, o viziune care, în baza crochiurilor sale, ar putea da conținut unei teorii economice închegate.

Cea dintâi concluzie, parcurgând aceste texte privitoare la specificul economic al tranziției, este aceea că ele sunt parte integrantă a viziunii sale despre lume, asa cum a exprimat-o în toate scrierile si reflecțiile sale. Ne-am fi putut aștepta de la un gânditor creștin care vorbește cu atâta patos despre valorile rurale, despre traditia culturală, crestină si națională a românilor, să îmbrățișeze o atitudine idilică sau poporanistă, în linia unui Aurel C. Popovici ori Nicolae Iorga. Atitudinea lui Petre Țuțea este însă surprinzătoare prin modernitatea și pragmatismul ei. El nu face concesii utopiilor, nostalgiilor reacționare. Așezând concepțiile sale economice pe matricea culturală a românilor, el nu este, totuși, un tradiționalist, nici un idealist.

În concepțiile sale economice, Petre Țuțea rămâne un om de dreapta. El anticipează o anumită tendință a dreptei românești de azi de a se prezenta ca o sinteză doctrinară, în concepția lui întâlnindu-se elemente de natură liberală, conservatoare ori creștin-democrată. În acest fel, deși perioada sa de formare filosofică ar fi putut să sugereze acest lucru, economistul Țuțea nu se înscrie decât în foarte mică măsură pe linia dreptei culturale interbelice. Ceea ce îl deosebește de concepțiile unui Mihail Manoilescu ori Constantin Rădulescu-Motru este faptul că viziunea sa economică este purificată de excese etniciste și de atitudini reacționare. Gândirea economică a lui Petre Țuțea este una realistă, profund pozitivă.

Petre Țuțea a explicat mai limpede ca nimeni altul, mai ales pentru acele vremuri confuze de debut al tranziției, că opțiunea fundamentală este aceea între socialism și capitalism. Țuțea a fost un critic necruțător al comunismului și, în consecință, al egalitarismului și al centralismului (2). El s-a dovedit foarte neîncrezător în soluțiile pe care le-ar putea oferi alte variante de stânga, cum ar fi socialismul și social-democrația, pe care le-a catalogat, cu ironie, drept “sprit” ori “lapte bătut” al comunismului (3).

Capitalismul, pe care Țuțea nu-l prea denumește ca atare, dar pe care îl sugerează constant, este rezultatul unui proces de liberalizare. Acesta este unul dintre aspectele importante care îl deosebesc pe Țuțea de dreapta interbelică. El a înțeles cu mult înaintea altora că tranziția presupune un proces profund de modernizare și de liberalizare. Pornind de la avatarurile economiei centralizate, Țuțea socotește că primul pas este redimensionarea rolului statului pe două direcții fundamentale: cea dintâi este legată de diminuarea rolului statului ca agent economic, iar cea de-a doua este legată de sporirea forței legii si a forței pieței. Tendința către echilibru trebuie dictată de forțele pieței și nu trebuie să fie consecința unei intervenții statale, care este îndeobște brutală și ineficientă. Iar preponderența proprietății de stat trebuie înlocuită neîntârziat cu dezvoltarea proprietății private (4).

Atitudinea lui Petre Țuțea în ceea ce privește trecerea de la socialism la capitalism este fără înconjur liberală (5). În această privință, el este categoric în a afirma că gradul de bunăstare al societății este strâns legat de dezvoltarea pieței și de promovarea liberei inițiative.

Remarcabil este faptul că, într-o vreme în care marea industrie românească era abordată depreciativ, iar numeroși oameni politici și economiști îndreptau prioritățile strategice către agricultură ori către dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, Petre Țuțea considera drept indispensabilă dezvoltarea marii industrii. El socotea, în mod corect, că redimensionarea industrială constituie o prioritate și că marea industrie trebuie să devină suportul celorlalte domenii. Această asociere între modernizare și industrializare este una dintre dimensiunile distincte ale lui Țuțea, care-l distinge irevocabil de orice tentativă “poporanistă”, vădind un gânditor necontaminat de antimodernismul radical al dreptei interbelice. Industrializarea poate fi suport al modernizării în ideea în care ea se întemeiază pe proprietatea privată și este corelată cu dezvoltarea de ansamblu a economiei. Ideea că dezvoltarea agriculturii nu se poate face fără industrializare și că evoluția acestor două sectoare trebuie corelată este corectă, iar ignorarea ei a costat mult economia românească în tranziție (6).

Modernizarea tehnologică necesită o modernizare instituțională. Țuțea a rostit câteva fraze memorabile despre unicitatea ființei umane și despre apartenența de neam în dobândirea harului unicității. Constiința de neam (7) este reperul absolut al gândirii sale. Această dragoste pentru neamul românesc, pe care o socotesc exemplară, nu îl orbește pe Țuțea, ci îl ajută să vadă limpede, și anume în folosul neamului pe care îl iubește cu toată ființa sa. Este semnificativ, de aceea, modul în care Țuțea concepe modernizarea instituțională: nu ca pe o tentativă încăpățânată spre originalitate, ci ca pe o aplicare a unor experiențe deja petrecute și de succes în alte țări. În cazul lui Țuțea, “patriotismul național” (întrebuințez aici acest termen al lui D. Gusti, mult mai potrivit decât cel de “naționalism”) nu este autarhic și xenofob, ci, dimpotrivă, este deschis către lume și purtător al spiritului critic. În această privință, chiar dacă el însuși nutrește o anumită rezervă despre modul în care democrația poate proteja valoarea umană în fața mediocrității, consideră însușirea valorilor democratice ca pe o șansă și chiar ca pe o condiție a desprinderii de comunism.

În mod corect, Țuțea socotește drept obiectiv central al liberalizării dezvoltarea și consolidarea piețelor. Un rol central îl joacă piețele de capital, cu deosebire bursele. Dacă socotim că prima legislație a burselor din România a fost dată abia în 1994, iar Bursa de Valori București a început, practic, să funcționeze doi ani mai târziu, declarațiile lui Petre Țuțea din anul 1990  sunt cu atât mai remarcabile.

Ca om de dreapta, Țuțea pune și în centrul viziunii sale economice omul. Acesta poartă, în perspectiva dată, chipul întreprinzătorului privat. În toate reflecțiile sale de natură economică, Petre Țuțea are grijă să accentueze asupra importanței fundamentale a spiritului antreprenorial și asupra necesității ca statul să acorde tot sprijinul întreprinzătorului privat. În această privință, el împărtășește definiția pe care Joseph A. Schumpeter ori Werner Sombart o dau întreprinzătorului, ca fiind cel care descoperă oportunități și le dă o cale durabilă de dezvoltare. Modul în care Petre Țuțea creionează portretul întreprinzătorului este de esență pur liberală. Ceea ce caracterizează în primul rând spiritul de întreprindere este însușirea sa de a fi liber și de a putea acționa astfel în condițiile pieței. Legătura dintre libertate și proprietate este directă și necesară (8).

Țuțea este însă conștient de faptul că liberalizarea poate avea, pentru un popor încă nedezmeticit după atâtea decenii de comunism, efecte contrare, care s-o devieze către haos. Aici intervine cea de-a doua componentă a gândirii de dreapta ca sinteză doctrinară, pe care o aminteam în introducerea acestui studiu. Fiind liberal în viziunea sa despre trecerea de la socialism la capitalism, Țuțea nu e mai puțin conservator în ce privește trecerea de la totalitarism la democrație. Viziunea sa este astfel apropiată de linia liberalismului reprezentat de Ludwig von Mises, Friedrich A. Hayek sau Milton Friedman. Adept al reducerii rolului statului în economie, Țuțea socotește că acest proces trebuie însoțit de un altul, al creșterii rolului statului ca apărător al legii și al piețelor. Tendința actuală de însoțire a liberalizării economice de guvernări social-democrate este sever sancționată de Țuțea, care vede ca deopotrivă necesare, pe modelul conservatorismului britanic sau al republicanismului american, atât o sporire de factură conservatoare a autorității statului, cât și o tranziție economică de factură liberală (9). Conștient de riscurile pe care un model de guvernare autoritară le poate avea pentru o țară abia ieșită din comunism, Țuțea vede soluția ca fiind una democratică, deplângând lipsa unei elite politice care să poată gestiona acest proces (10).

Petre Țuțea este, întâi de toate, un gânditor creștin. Deși viziunea sa economică este, cum am arătat, una pragmatică, ea rămâne profund atașată valorilor creștine. Este conștient de faptul că acțiunea economică, îndreptată fiind cu deosebire către crearea de avuție materială, poate deveni indiferentă față de valorile spirituale, cu deosebire față de cele creștine. Astfel, Petre Țuțea introduce în considerațiile sale economice anumite elemente de natură creștin-democrată, pornind de la un temei simplu, si anume acela că tranziția, înainte de a fi un proces economic sau politic, este un proces profund cultural. În orice tip de activitate, inclusiv în cea economică, omul trebuie, după lungi decenii de rătăcire, să se regăsească, întâi de toate, pe sine însuși. Libertatea trebuie pusă în slujba spiritului, iar spiritul întreprinzător trebuie să fie întâi de toate spirit și în acest fel să-și dezvolte capacitatea de a întreprinde. Liberalismul economic nu trebuie să se îndepărteze – așa cum în mod greșit s-a întâmplat, spune Țuțea, în vremea Revoluției franceze – de spiritul creștin. Aceasta face ca acțiunea economică să evite “gândirea negustorească”, iar întreprinzătorii să se apropie de Dumnezeu nu “doar ca să le binecuvânteze prăvăliile”, așa cum fac, după părerea sa, americanii (11). Durabilitate conferă, spune Țuțea, credința în Dumnezeu si conștiința de neam. Ieșit din aceste hotare, orice popor, oricâtă bunăstare ar avea, riscă să îmbătrânească.

Petre Țuțea este, în acest fel, promotor al tendințelor dreptei românești actuale care, păstrând numeroase elemente ale tradiției culturale și politice ale gândirii de dreapta, se desparte, totuși, de caracterul reacționar al acesteia. Dreapta este chemată astăzi nu să reziste asalturilor modernității, ci chiar să o creeze, ținându-i însă în frâu excesele conjuncturale. Gândirea economică a lui Țuțea este pozitivă și pragmatică, deosebit de novatoare pentru realitățile economice ale anului 1990 (12). Caracterul său sintetic, preluând elemente de doctrină liberală, creștin-democrată și conservatoare, prezintă dreapta actuală ca pe o posibilă sinteză doctrinară, ceea ce îi sporește gradul de adecvare la realități și coerența ideologică. Viziunea sa se așează pe câteva linii importante ale tranziției economice: redimensionarea rolului statului, prin reducerea funcției sale economice și creșterea funcțiunilor sale de stat de drept; modernizarea și corelarea instituțională; stimularea inițiativei particulare; dezvoltarea liberei competiții; dezvoltarea și consolidarea piețelor; redimensionarea industrială; instituirea unei etici a economiei de piață.

Din reflecțiile sale lipsește populismul, dar nu și încrederea sa nețărmurită în destinul neamului românesc:

În principiu, am certitudinea invincibilității poporului român. […] E atât de viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuțile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul credinței mele că poporul român nu poate fi înfrânt (13).

Varujan VOSGANIAN

(Material reprodus din Revista ROST, nr. pilot din 2002)

________________________________________

(1) Sunt avute în vedere aici consideraţiile sale târzii, incluse în volumele publicate, sau înregistrate de discipoli. În ambiţiosul plan (nerealizat ca atare) al operei sale figura şi un Tratat de economie politică.

(2) Iată câteva texte edificatoare: „Şi la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar sunt ipocriţi, pentru  că ei ştiu că egalitatea oamenilor nu poate nicăieri exista; sunt perfect escroci tocmai pentru că afirmă că esenţa comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa aceasta a egalităţii absolute este nulă” (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992, p. 80.); „Comuniştii sunt văcari. Ei consideră oamenii aşa cum consideră văcarii cirezile. Un comunist e un neom. Cum poţi gândi egalitatea absolută – că aşa trebuie să fie gândită ca să fii comunist – când nici nu ieşi bine pe stradă şi te întâlneşti cu ea, cu inegalitatea ?” (ibidem, p. 326); „Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, sub titlul COMUNISM, p. 27); „Comunismul e o crimă continuă” (ibidem, p. 28); „Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare să conducă nici măcar o comună rurală: încurcă apele, înfundă fântânile… […] Comunismul este un cancer social; unde se instalează, rămâne pustiu” (ibidem, p. 29).

(3) Altădată defineşte în mod categoric ansamblul acestora: „Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 19).

(4) „Coordonatele indiscutabile [ale reformei socio-economice – n. n.] sunt: proprietatea privată, iniţiativa particulară şi o ordine de drept atât de obiectiv formulată încât subiecţii sociali să-şi întărească atitudinile sub cooperare liberă; adică legile unei societăţi moderne trebuie să fie atât de bine întocmite […] încât să nu se simtă prezenţa normelor care guvernează Cetatea. Cetăţeanul trebuie să fie asigurat prin normele şi legile vieţii sociale fără să simtă prezenţa coercitivă a acestora”(Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362).

(5) O spune chiar el: „Eu sunt economist liberal. În spatele liberalismului stă tirania Evului Mediu, iar în faţă – haosul roşu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362 ; cf. şi Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 111). Să precizăm, în treacăt, că Petre Ţuţea a murit (3 decembrie 1991) ca membru principial al Partidului Naţional-Liberal (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 22 ). Pentru un mic ansamblu de consideraţii despre LIBERALISM, cf. şi 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul respectiv).

(6) „Dacă prin absurd mi s-ar fi dat mie puterea [la 20 mai 1990 – n. n.], prima hotărâre pe care aş fi luat-o ar fi fost privatizarea, însemnând reconstrucţia celor două comune: comuna rurală, agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, industrială, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Asta era privatizarea şi în imaginea României Mari” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, în primăvara lui 1991, pentru revista Puncte cardinale din Sibiu ; cf. şi Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., pp. 280-281).

(7) „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 12).

(8) „Nu e de conceput libertate fără proprietate. Orice om trebuie să fie considerat proprietar individual ipotetic, chiar dacă nu posedă nimic” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul PROPRIETATE).

(9) „Cred că ar fi totuşi optimă o conducere conservatoare realizată, însă, într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. Adică să nu facă din conservatorism instrument de tiranie, că eu nu pot să accept în numele nici unei idei, chiar dacă este un ideal, mă rog, roz sau suprem, să asupresc nici o celulă dintr-un om” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul CONSERVATORI).

(10) „E vicios cercul: ieşiţi dintr-o dictatură smintită, cu economia mâncată de cancerul comunist, suntem ahtiaţi după democraţie, ca fata mare după măritiş. Dar o economie aşa de ruinată nu se poate reface decât într-un cadru de ordine autoritară, pe care, din păcate, democraţia nu-l poate oferi. Trebuie ajuns la liberalism, dar nu pe calea social-democraţiei, care e laptele bătut al comunismului… La noi, însă, nu mi se pare posibilă, deocamdată, o soluţie autoritară şi de-aia mă tem că criza se va prelungi atât cât va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii. N-am încredere în politicienii de acum, nici în bunăvoinţa Occidentului, dar cred în Dumnezeu şi în instinctul de conservare al poporului român” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, pentru revista Puncte cardinale, în primăvara lui 1991).

(11) Cf. Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 297.

(12) Cum spune el însuşi: „Conservatorii mari nu sunt reacţionari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 71).

(13) 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul POPORUL ROMÂN.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost