Frica face diferența. Dodon va pierde procesul cu Băsescu

Dodon, sluga Moscovei, a pierdut din start. Plin de ură și resentimente, el a semnat, cu mâna tremurândă, un decret prin care îi retrage lui Traian Băsescu cetățenia Republicii Moldova. Kremlinopatul invocă stângaci drept temei articolul 23, alineatul (1) litera a) din Legea cetățeniei RM, care spune: (1) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii Moldova persoanei care: a) a dobândit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă sau prin ascunderea unui fapt pertinent”.

Este evident că Traian Băsescu: a) nu a dobândit cetățenia RM în mod fraudulos (adică prin înșelăciune sau rea-credință); b) nu a dobândit-o prin informații false; c) nu a dobândit-o prin ascunderea vreunui fapt pertinent.

Faptul că unele avize consultative, formulate cu titlu de recomandare, ar fi fost negative în procedura de acordare a cetățeniei nu este de luat în seamnă, întrucât președintele, în baza atribuțiilor sale directe și exclusive, poate decide să acorde cetățenia RM și în cazul existenței unor avize negative, după cum poate decide să nu acorde cetățenia în cazul existenței unor avize pozitive. Pe scurt, președintele poate emite soluții pozitive sau negative indiferent de caracterul avizelor consultative primite de la diverși factori administrativi.

Vom reține că Dodon nu a anulat Decretul președintelui Nicolae Timofti de acordare a cetățeniei RM lui Traian Băsescu. Când cetățenia nu este dobândită prin naștere, ci acordată prin decret prezidențial, anularea decretului de acordare a cetățeniei este obligatorie.

Dodon nu luptă acum doar cu Traian Băsescu, ci și cu fostul președinte Nicolae Timofti. La acordarea cetățeniei, Nicolae Timofti a acționat suveran, pe când Dodon acționează acum discreționar.

Nu ne-am mira ca mâine-poimâine Dodonul discreționar și kremlinopat să înceapă a ne retrage cetățenia Republicii Moldova miilor și sutelor de mii de români basarabeni care nu-i împărtășim punctele de vedere strâmbe și sucite.

Când e vorba de drepturi și libertăți una e să dai și cu totul alta e să iei.

Anterior, Dodon și o mână de socialiști putinofili (Vladimir Țurcan, Vlad Bătrîncea, Vasile Bolea) au sesizat Curtea Constituțională a RM privind controlul constituționalității articolului 41 din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și a Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 2102 din 9 iunie 2016 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu.

La 12 octombrie 2016, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis să respingă sesizarea cu pricina, calificând-o inadmisibilă pe fond. Totodată, Curtea Constituțională a precizat că, potrivit legii,Decretul Preşedintelui Republicii Moldova în problema cetăţeniei poate fi atacat la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare”, mijloc legal la care kremlinopații nu au recurs.

Astfel, însuși decretul de astăzi al lui Dodon este, în următoarele 6 luni, atacabil în contencios administrativ la Curtea Supremă de Justiție și anulabil. Traian Băsescu va putea crea un precedent interesant și valoros, când un simplu cetățean îl învinge pe președintele în exercițiu. Dodon se teme de Băsescu, pe când Băsescu nu se teme de Dodon. Frica face diferența.

N.red:

„Eu nu comentez altfel, decât prin prisma faptului că avem viziuni total diferite și că Dodon vrea în continuare o Republica Moldova îngenunchiată sub hegemonia de la Moscova. Eu aș dori o Republica Moldova care să meargă pe drumul european și – de ce nu – o Republica Moldova care să fie unită cu România. Decizia lui Dodon este una strict politică, care în timp o să-l dezonoreze. Eu sunt unionist și nu am ce-i face lui Dodon.

Trebuie să găsesc niște avocați la Chișinău ca să vedem care sunt modalitățile de atacare în instanță a decretului. Trebuie să văd exact ce presupune legislația Republicii Moldova”, a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu, pentru Deschide.MD.

Vlad Cubreacov

About Vlad Cubreacov

Născut la 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche, Cahul, a absolvit în 1989 Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de cercetător ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994). Între 1994 şi 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Este autor al Amendamentului Cubreacov la articolul 48. Familia din Constituția a Republicii Moldova: ”(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, adoptat în 1994 în această formă. Între 1 ianuarie 1996 și mai 2009 a fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi). Ca deputat, i-a fost ridicată de mai multe ori imunitatea parlamentară în 8 dosare penale de natură politică deschise de guvernarea comunistă de la Chișinău (2001-2009), toate dosarele fiind ulterior clasate. Între august 2009 și februarie 2012 a fost editorialist la săptămânalul FLUX din Chişinău. A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016). Este preşedinte al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1999) şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD). A condus, ca președinte, Fundaţia pentru Democraţie Creştină (2000-2010) și Frăţia Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012). Este membru al Uniunii Jurnaliştilor (UJM) şi al Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor (ANJ) din Republica Moldova. Este cetățean al României și al Republicii Moldova. Căsătorit, are doi copii.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Frica face diferența. Dodon va pierde procesul cu Băsescu”

  1. Stimate domn Cubreacov,
    Sigur ca acest tovaras Dodon a picat absolut nefast pe capul bietei noastre Basarabii (ce-i drept, votat de un electorat de compatimit, pe care Doamna Maia Sandu nu a stiut sa-l capaciteze).
    Sunt convins ca sunteti un unionist sincer.
    Dar a-l crede pe Basescu cand spune :
    „Eu aș dori o Republica Moldova care să meargă pe drumul european și – de ce nu – o Republica Moldova care să fie unită cu România. Decizia lui Dodon este una strict politică, care în timp o să-l dezonoreze. Eu sunt unionist și nu am ce-i face lui Dodon.”
    cred ca este, sa ma scuzati, o dovada de naivitate.
    Eu unul, observandu-l pe Basescu cu multa atentie din 2004 (cand, in mod atat de neinspirat, l-am si votat), am constatat ca, din pacate, credibilitatea lui de atunci, cata era, s-a destramat ca fumul de-a lungul anilor. Nu l-ati suspectat niciodata ca a cerut cetatenia MOLDOVENEASCA din ratiuni destul de stravezii, legate de avatarurile lui din ultima vreme ?
    Chiar nu stiti ce a facut omul asta timp de 10 ani in tara cu care doriti sa va uniti ?!
    Deci nu mi se pare ca prezentarea lui ca erou pozitiv in articolul dvs e prea conforma cu realitatea.
    Cu stima

  2. Nu mi se pare ca, in articol, dl Cubreacov ii da o conotatie prea pozitiva lui Basescu, ci compara modul de actiune a lui Dodon fata de modul de actiune a lui Basescu; un fel de ruso-comunism versus romano-socialism (sau ce o fi, dar roman e). Nu doar frica face diferenta, ci si legea (aici, dreapta, corecta).

    Comentariul dvs contine un mod de raportare gresit: nu ar trebui sa vrem sa ne unim pt. ca dvs (cu tot cu conducatori) ati fi suficient buni, iar noi (cu tot cu conducatori) suficient de atractivi. Toti sundem legendari din pc. de vedere negativ. Ci trebuie sa ne unim pt. ca asa e drept. E dreptul nostru, al poporului, al tarii, sa luam inapoi ce e al nostru. Posibil sa nu fie mai bine, dar mai rau, cu siguranta nu va fi :). Nu ne tinem de familia noastra pt. ca ar fi mai breaza, ci pt. ca e a noastra, suntem noi.

    Eroii nostri n-au mers la razboi crezand ca altii nu stau deoparte sau nu vor fi destui nevrednici care sa profite de pe urma luptei lor, ci au mers pt. dreptate, din datorie. Daca ne straduim vreun pic, noi n-o facem cu conditia unei obigativitati a victorie sau a unui profit, ci pt. ca credem ca asa e drept.

    Nu cred ca ne vom uni respectand o asa-zisa lege in litera sau o asa-siza dreptate contextuala. De aceea nu l-as condamna pe Dodon ca da cu propria lege de pamant, asta o fac comunistii din totdeauna. Ne vom uni doar daca armata noastra va intra in rep. Moldova, chemata sau nu, acceptata sau ba. Dar intr-un moment favorabil, cum a fost cel de la inceputul anilor 1990.

Comentariile sunt închise.