Aşa cum scriam la o zi după aceea, ziua de 5 februarie a constituit apogeul demonstraţiilor de stradă din întreaga Românie, inclusiv a celei risipite în afara fruntariilor naţionale. Atunci s-a făcut auzită cu adevărat vocea acestui popor, într-un superb gest de demnitate care reuşit să ne lege mai presus de orice concepţii politice sau ideologice. O ţară întreagă părea unită în cuget şi în simţiri în privinţa unei chestiuni de etică, a unei distincţii elementare dintre bine şi rău. S-a cerut un lucru simplu. Anume că nu e suficient ca tentativa frauduloasă de a abuza legislaţia ţării şi de a o încovoia conform propriilor interese meschine să fie oprită de valul indignării colective, ci că e nevoie e mai mult. Că cineva trebuie să-şi asume răspunderea. Că un asemenea abuz nu poate rămâne fără consecinţe politice. Românii ieşiţi în stradă au înfierat incorectitudinea şi, prin hotărârea pe care au arătat-o, au avut succes. Au continuat să iasă, cerând şi un gest de onoare, de responsabilitate, din partea unora care însă nu au dovedit până acum că au aşa ceva.
Din păcate, între timp elanul s-a mai tăiat, energiile s-au mai disipat, mesajele s-au fragmentat. Acesta e instantaneul manifestaţiilor la mai bine de o săptămână după acel moment apoteotic, care a fost cu adevărat reprezentativ pentru voinţa colectivă a românilor. De ce această dezbinare? De ce nu reuşim să fim solidari măcar în privinţa unor valori elementare, dincolo de orice interese particulare? Pentru că, da, absenţa multor români în zilele care au urmat acelui moment culminant, se datorează şi diferitelor tentative de deturnare şi instrumentalizare e a unui mesaj în esenţa sa atât de firesc, încât în mod normal ar fi de natură să coaguleze unanimităţi, cel puţin în rândul compatrioţilor noştri cu un dram de spirit civic.
Presa noastră a devenit un teren de confruntare între „globalişti” şi „antiglobalişti”. Fireşte, cu toţii se revendică de la „democraţie”. Numai că primii încearcă să interpreteze termenul în cheia valorilor instituţionalizate, ale „statului de drept”, a unor principii de tip occidental, uitând că acolo acestea sunt funcţionale numai pe seama unui nivel infrasocial corespunzător. Structurile nu se pot altoi decât pe trunchiul unor mentalităţi adecvate, altfel nu reprezintă decât o simplă formă fără fond. De fapt, tocmai însuşirea acestor mentalităţi şi tipare comportamentale este primordială.
Milioanele de români care muncesc din greu în Europa de vest nu au timp să se ocupe de subtilităţile arhitecturii instituţionale, de ideologii politice sau de teorii sociale. Ei învaţă în schimb să facă nişte distincţii. Pe de-o parte, că prin cinste şi corectitudine, dublate de muncă şi efort personal, într-un mediu în care această mentalitate e subînţeleasă, cel puţin la nivel majoritar, se poate realiza cu adevărat ceva. Dar aceşti români realizează totodată şi faptul că există şi execepţii. Că mulţi dintre ei sunt pur şi simplu exploataţi, trataţi aproape ca nişte sclavi de către angajatori ahtiaţi după profit. Că de multe ori în mediul în care se află lipseşte omenia, că li se cere putere de a îndura sau, de ce nu, dacă se ajunge dincolo de pragul suportabilităţii, să dea dovadă de demnitate şi să refuze condiţiile indigne care li se oferă. Românii plecaţi afară îşi însuşesc aşadar o experienţă de viaţă care le modelează caracterul şi îi învaţă să meargă pe propriile picioare.
Totul se petrece însă la un nivel mult mai elementar decât cel al ideologiilor savante despre sistemele politice pe care doresc unii să le scoată în prim plan. Să nu ne mirăm aşadar că în primul rând diaspora, românii emancipaţi de sub tutela caracatiţei pesediste, a fost cea care a sancţionat cel mai vehement abuzurile puterii de la Bucureşti (dacă ne referim mai ales la alegerile prezidenţiale din 2014).
În ţară, contestatarii sunt în mare parte printre cei care au făcut într-un fel sau altul experienţa mentalităţii ţărilor dezvoltate. Mulţi au lucrat sau au studiat afară şi sunt în cunoştinţă de cauză. Alţii lucrează în ţară, având o pregătire superioară, ca angajaţi ai unor companii multinaţionale. Unii compatrioţi-„patrioţi” de-ai noştri îi demonizează la grămadă, dar pe nedrept, căci în fond ei îşi pun în valoare pregătirea profesională şi caracterul în ţara în care s-au născut. Nu putem vorbi la aceşti profesionişti de o dimensiune neapărat ideologică.
Fireşte, la urmă vin diversele fundaţii şi oengeuri, finanţate din afară, care se ocupă exact cu activismul pe acest segment. Li se adaugă intelectualii înregimentaţi acestei orientări, care instrumentalizează şi încearcă să canalizeze curentul popular românesc în spiritul propriilor concepţii. Ideea ei fundamentală fiind, pe scurt, cea a instituţionalizării unor structuri şi principii abstracte, care desconsideră ethosul şi identitatea naţională. Maşinăria de propagadă a acestei grupări s-a pus în mişcare iar mesajul care se transmite în afara ţării, adresat cancelariilor occidentale, este unul care se pliază perfect concepţiilor şi intereselor acestora. Iată, se spune, în vreme ce popoarele din Europa de vest cad tot mai mult pradă curentului populist, euro-sceptic, manifestaţiile de masă ale românilor dau dovadă de cel mai curat şi mai înălţător europenism, spirit democratic, pledoarie pentru statul de drept, pentru instituţii funcţionale.
Nu se poate trece cu vederea aici nici articolul patetic, scris exact în acest spirit, de Mircea Cărtărescu pentru cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung din 11 februarie. Dl. Cărtărescu a avut grijă ca pe lângă lăcrămaţiile filo-europene să-şi probeze şi la modul practic activismul, afişându-se în ziar cu o poză în care ţine o pancartă în mijlocul demonstraţiei din piaţa Victoriei.
Până şi presa americană anti-Trump instrumentalizează demonstraţiile românilor în interes propriu:
Fireşte, populiştii români care văd totul în paradigma globalism-antiglobalism, nesinchisindu-se deloc de faptul că miezul chestiunii e mai degrabă unul etic decât ideologic, încearcă din toate puterile să discrediteze elanul tuturor românilor care au ieşit pe străzi, jignindu-le discernământul moral prin asimilarea lor cu acea minoritate activă, adeptă a globalismului, făcându-i plătiţi sau manipulaţi. Mă refer aici în primul rând la linia promovată de site-ul ActiveNews, din care citez doar o mostră semnificativă:
Prin aceasta, românii ieşiţi pe stradă devin o minge de ping-pong într-un meci ideologic de care ei sunt de fapt cu totul străini. Să fiu bine înţeles. Consider că revendicarea maselor de manifestanţi e perfect justificată pe plan etic. Trebuie să ne ridicăm capul şi să nu mai admitem să fim conduşi de o bandă de hoţi. Partidul care a câştigat alegerile să facă bine să guverneze, dar să o facă în spiritul legilor ţării şi al bunului simţ. Faptul că până acum conştiinţa responsabilităţii nu a fost arătată, e în cele din urmă nociv pentru întreaga Românie. Pentru că, în loc ca totul să rămână strict o chestiune de politică internă a României, e limpede că presiunile externe se vor intensifica. Guvernul actual şi-a pierdut orice credibilitate pe plan extern şi se poate presupune că zilele sale sunt numărate. Dacă ar fi ştiut să facă la timp pasul care se cuvenea, adică acum o săptămână, guvernanţii ar fi dat dovadă că acţionează în interesul României, cu un ultim rest de conştiinţă.
Din păcate, acest gest salutar nu a avut încă loc. Ca atare, la final nu pot decât să subscriu la avertismentul lui Traian Ungureanu:
„Trăim un moment riscant. Sîntem infiltraţi, din afară, de vechii noştri peţitori gata să sară pe divan şi, dinăuntru, de prostie politică plus naivitate civilă. Putem aluneca în mîna sau în sacul oricui. Jur-împrejur: furii justificate, pericole neînţelese şi manevre obscure. E noapte adîncă şi lupta se duce în pivniţă. În beznă. Cînd se va aprinde lumina vom da nas în nas cu adevăruri neplăcute şi stăpîni noi.”
Asta ne paşte, datorită acestei tare naţionale: din păcate noi românii nu ştim să fim uniţi nici măcar atunci când e vorba de nişte chestiuni care ţin în fond de un bun-simţ cât se poate de elementar.
- Paralele: ateul şi rugăciunea - 18 octombrie 2020
- Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov - 19 septembrie 2020
- Dinamica creşterii numărului de cazuri COVID-19 – analiză şi explicaţii - 16 iulie 2020