Suntem guvernați de niște iresponsabili

Criza artificială declanșată de PSD s-ar putea rezolva extrem de simplu și de rapid prin retragerea ordonanței de urgență privind decrimizarea abuzului în serviciu. Și un partid cu lideri responsabili ar fi făcut acest lucru până acum. Liderii acelui partid responsabil ar fi organizat o conferință de presă în care ar fi declarat că au auzit extrem de clar vocea străzii, că retrag ordonanțele în cauză și că învită reprezentații celorlalte partide parlamentare plus cei mai buni specialiști în domeniu la discuții pentru redactarea unui proiect de lege care să fixeze problemle din codul penal.

A doua zi după un asemenea anunț lumea s-ar liniști și totul ar reintra în normal.

Doar că România este guvernată de un grup de iresponsabili care preferă să dea foc la țară în loc să facă pasul necesar înapoi.

Liderii PSD se justifică prin cele peste 3 milioane de voturi obținute la ultimele alegeri care nu se compară cu cei 300.000 de oameni care protestează în stradă. O țin sus și tare cu programul de guvernare pe care-l pun acum în aplicare. Doar că uită să menționeze că niciunde în programul lor de guvernare pentru care zic ei că au fost votați nu apare proiectul de modificare a codului penal în sensul decriminalizării abuzului în serviciu pentru o pagubă de sub 200.000 de lei. Cu certitudine nu ar fi obținut voturile cu care se laudă acum dacă ar fi dezvăluit electoratului acest plan. Dovadă e chiar numărul de demisii ale unor lideri ai PSD și luările de poziție ale altora împotriva ordonanței de urgență a domnului Liviu Dragnea.

O altă scuză imbecilă care circulă printre susținătorii PSD este că și alții au făcut același lucru, adică au emis ordonanțe de urgență similare și nimeni nu s-a revoltat. Scuza aceasta seamănă cu scuza hoțului care se apără spunând că și X a furat înaintea lui și nu a pățit nimic așa că nici el nu ar trebui pedepsit.

Alții susțin că, în trecut, au fost și alte cauze pentru care lumea ar fi trebuit să se revolte și să protesteze în stradă dar nu au făcut-o dar au ieșit acum. Un alt argument strâmb. Pe de o parte este adevărat că multe nelegiuiri s-au întâmplat în trecut în România fără ca lumea să protesteze doar că asta nu înseamnă că ar fi trebuit să închidă ochii la cea mai nouă nelegiure pusă la cale. de data asta, de PSD.

Liderii PSD mai susțin că ordonanța e de fapt bună dar că lumea nu-i cunoaște conținutul. Să presupunem pentru un moment că așa este. Dar a cui e vina că lumea nu-i cunoaște conținutul? Nu a PSD-ului? Cum de marele partid de guvernământ, care are oameni până în cel mai îndepărtat cătun al României, nu a reușit să-i facă cunoscut conținutul? Oare pentru că nu e chiar așa de benignă de vreme ce promulgarea ordonanței s-a făcut hoțește, în miez de noapte?

Dar am o idee prin care-și pot răscumpăra măcar o parte din păcate. Dacă guvernul PSD consideră că emiterea ordonanțelor de urgență e un simbol de putere, să le retragă pe cele care dezbină în prezent țara și să emită una care să ne unească. De exemplu, o ordonanță de urgență care să interzică defrișările de păduri pe o perioadă de 180 de zile, timp în care Parlamentul să pregătească o lege a fondului forestier clară care să reglementeze condițiile de exploatare a pădurilor și să prevadă pedepsele extrem de aspre firmelor și indivizilor care vor îndrăzni să o încalce.

Le garantez celor de la PSD că până și adversarii lor ideologici îi vor susține.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


11 comentarii la „Suntem guvernați de niște iresponsabili”

  1. Societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituții majore ale statului şi, ca atare, o polarizare în rândurile populației. Deşi neutră din punct de vedere politic, Biserica nu este indiferentă în plan social, ci receptează orientările sau dorinţele majore ale poporului: dreptatea socială, diminuarea sărăciei şi creşterea nivelului de trai.

    În acest sens, trebuie continuată lupta anticorupție, iar cei vinovați trebuie sancționați, deoarece hoţia şi furtul degradează societatea în plan moral şi material. Totodată, lupta împotriva corupţiei nu trebuie folosită în scopuri politice partinice, iar sancţionarea şi folosirea penitenciarelor nu trebuie confundată cu exterminarea, deoarece scopul acestora este îndreptarea şi reintegrarea socială a celor care recunosc şi regretă faptele rele pe care le-au săvârşit.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române
    http://basilica.ro/indemn-la-rugaciune-dialog-si-coresponsabilitate-sociala/

  2. În acest context social polarizat şi fracturat, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), Biserica îndeamnă la rugăciune, dialog şi coresponsabilitate socială.

    Rugăciunea este necesară, deoarece luminează raţiunea, pacifică patimile egoiste şi cultivă comuniunea de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi întreolaltă.

    Dialogul este necesar pentru a depăși conflictele între persoane, instituții şi orientări sociale divergente.

    Coresponsabilitatea socială este necesară, deoarece transferul de responsabilitate totală asupra adversarului nu rezolvă problemele comune ale societății, care au nevoie de soluții concrete elaborate în comun.

    Prin urmare, Patriarhia Română cheamă pe toţi slujitorii Sfintelor Altare şi pe toţi credincioșii să săvârșească rugăciuni pentru pacea şi unitatea poporului român, pentru înnoirea vieţii morale şi spirituale a societății româneşti, dar şi să încurajeze dialogul şi coresponsabilitatea în societate.

    Biroul de Presă al Patriarhiei Române
    http://basilica.ro/indemn-la-rugaciune-dialog-si-coresponsabilitate-sociala/

  3. Prieteni daca se retrage ordonanta -se dezumfla totul …nu mai e suficienta motivatie ca romanii sa stea in strada ,raman doar cei platiti de Soros ..deci situatia se poate rezolva simplu

    Nu cumva ambele parti TREBUIE de fapt sa genereze un razboi.

    Taberele adevarate sunt
    1-noi adica prostimea
    2 ei politicienii care joaca roluri aparent opuse intr-o piesa regizata de afara.
    Interesant ca fiecare dintre cei care sustinem o tabara (2)din piesa. .. devenim automat inamicii taberei careia ii apartinem natural(1)
    Clar, piesa e demonica,nu pot jigodiile astea analfabete sa conceapa ASA ceva!

  4. „A doua zi după un asemenea anunț lumea s-ar liniști și totul ar reintra în normal”

    Nu se poate intra in „normal” cand hectare intregi de padure sunt defrisate ilegal; cand aproximativ 35-40% din terenul agricol este vandut strainilor; cand cele 3 milioane de semnaturi pentru definirea familiei dintre SOT si SOTIE sunt trecute cu vederea; cand Romania, tara crestina, promulga legea pro-avort.

    De abia atunci putem discuta de normalitate. Pana atunci suntem departe de sensul acestui cuvat.

    • Nu am nevoie de nici un Klaus nici de explicatiile altcuiva sau de traduceri din romana in romana pentru ca sa inteleg realitatea in care traim. Am fost educata (acasa si la scolile prin care am trecut, pina in postuniversitar) sa imi folosesc propriul cap. Iar informatiile sensibile se verifica din mai multe surse. Mai sunt si altele, acum doar atit: am iesit din proprie initiativa, nu ma intereseaza opiniile dlui Iohannis, eu tin la principiile mele (includ si „sa nu minti”, „sa nu furi” . De care PSD et coll sunt la ani-lumina, nu e cazul sa ceri de la PSD sa explice aplicarea Decalogului in propriile vieti si optiuni)

  5. Ordonanta – tinta falsa.
    Orice ar face PSD la guvernare, este tinta a propagandei bosevice apusene – doar acolo mai sint oameni care se opun dezintegrarii tarii – sigur ca sint si din ailalti si Dragnea nu este patriot „de frunte”
    Nu e cazul de interventia Bisericii – humanoizii din piata vor aglutina dupa cum este comanda externa.
    In realitate, nici ei nu stiu despr ce este vorba si care sint consecintele, cum multi care se cred jurnalisti – de asemenea – nu stiu.
    ––––––
    Manifestatii neautorizate? Interventie hotarat a fortelor de ordine; cu anarhistii nu se negociaza.
    Ei sint totunna cu teroristii – oricat de frumos arata ca se pot exprima cateodata, intentia lor este distructiva, pe orice cale si prin aceasta se situeaza „la prima miscare” (cum sint aceste turme manate de ura, in miscare) impotriva societatii si a ordinei de drept.

    • 1. Dumneavoastra realizati ca PSD-ul a declansat criza actuala? Nimeni nu i-a impiedicat sa guverneze si sa-si puna in aplicare programul de guvernare. Albirea hotilor nu tin minte sa fi facut parte din programul de guvernare propus in campania electorala.
      2. Dumneavoastra realizati ca va doriti razboi civil in Romania? Va citez:

      Manifestatii neautorizate? Interventie hotarat a fortelor de ordine; cu anarhistii nu se negociaza.
      Ei sint totunna cu teroristii – oricat de frumos arata ca se pot exprima cateodata, intentia lor este distructiva, pe orice cale si prin aceasta se situeaza „la prima miscare” (cum sint aceste turme manate de ura, in miscare) impotriva societatii si a ordinei de drept.

  6. Cat timp acelasi cuvant are sensuri diferite pentru interlocutori….
    PSD nu a declansat nici o mcriza.
    ste legitima capacitatea de a decide, inclusiv prin Ordonante.
    Este dreptul majoritatii care s-a exprimat legal la votare sa aiba satisfactia implementarii propunerilor, promisiunilor, angajamentelor si programului propus.
    Asta inseamna democratie – guvernarea de catre majoritate,
    Evident, cea care a votat fiind interesata de viitorul p[olitic, de modul in care Tara urma sa fie guvernata.
    Cine a fost indiferent nu are legitimitate sa protesteze – indiferenta are consecinte, obliga la tacere, chiar daca nu convine.
    Daca te crezi suficient de bine „asezat” socialmente ca sa nu mergi la votaqre atunci nu incerca sa rastorni situati fiindca realizezi (asta crezi, de fapt) ca ai fost un dobitoc.
    Daca ai fost prost, taci din gura si stai cuminte – data viitoare sa casti ochii si sa uzezi de dreptul cetatenesc.
    ––––
    Cu privire la Ordonanta – nici 1 din 1000 nj stie despre ce este vorba – a aruncat un instigator textul cu „scapa Drganea” – de parca le-a violat partenera de sex sau le-a furat celularu… – si gata cu zombilistii, „sa protesrtam?.
    Ati vazut afisele golanesti si pline de ura fara de fapt sa stie DE CE sint instrada?
    Ca sa nu spun ca dosarul electoral care l-a facut „infractor” pe Dragnea este de fapt dosarul oricarui lider de partid si al tuturor partidelor – mobilizarea oamenilor la votare, specificul FUNDAMENTAL al democratiei, exprimarea prin vot.
    Doar n-o sa creada cineva ca in cabina de vot intra Dragnea pentru fiecare sa-si voteze partidul… nu am ajuns in halul masta de prostie, scuze ca nu „corespund” cu cei din piata!
    ––––-
    Interventia fortelor de ordine este obligatorie pentru mentinerea ordinei publice, chiar daca nu va place.
    Daca niste manifestanti IMPOTRIVA AUTORITATILOR LEGITIME SI IMPOTRIVA DREPTULUI DE A GUVERNA impresioneaza prin numar producand sfidarea vointei majoritare, nu gUvernul „face” criza si nu omanifestantii au dreptul de a decide – forta lefii inseamna folosirea fortei impotriva cui foloseste forta distructiva.
    Prezenta neautorizata si cererea de infrangere a vointei majoritatii este folosirea fortei si autoritatile trebuie sa anihileze asa ceva, operand arestari asupra liderilor – sefi politici, de ONG-uri si … perversii bloggeri care se joaca cu vorbele in mod diabolic, mistocaresc.
    –––––-
    Fie ca va place, fie ca nu va place – a sustine manifestantii este acelasi lucru cu sustinerea rasturnarii ordinii de drept – asa proasta si mincinoasa si hoata cum vreti sa o considerati, fara justificare actuala.
    Veti vedea ca nu asta era ce urmaresc zombii din piata – anularea ordonantei ci rasturnarea partidului care este singurul cu promisiunea de a avea grija de identitatea nationala.
    Celelate partide sint toate – perversi sustinatori ai intereselor straine si a degenerarilor mintale, incepand cu inchinarea la fecale, adica promovarea homosexualilor,

  7. Iresponsabil = cel care nu poate raspunde, cel considerat incapabil mintal.
    Ce va face sa credeti ca nu ar putea raspunde, adica nu ar putea sa „plateasca”, adica nu pot fi „tinuti” responsabili pentru faptele lor prin posibila sanctionare disciplinara, administrativa, civila, penala, … materiala????
    Au imunitate absoluta? Sint ca aburul si nu pot fi prinsi?
    Sint extraterestri si nu ii ajunge legea romaneasca?
    SInt incapabili mintali si mai incapabili sint parlamentarii care i-au votat si presedintele care i-a confirmat?Sint incapabili cei care i-au votat pe cei care i-au „pus”
    ––––––-
    Chiar nu mai stim care este intelesul cuvintelor?
    Ati vrut sa spuneti, nepriceputi sau neputinciosi?
    Cand sa arate ca sint priceputi daca panaramele sar in sus doar cand ii vad si nici nu procep despre ce e vorba???

    • IRESPONSÁBIL, -Ă, iresponsabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care este în situația de a nu putea răspunde de actele sale (reprobabile); p. ext. care este lipsit de simțul răspunderii; neresponsabil. – Din fr. irresponsable. (dexonline)

Comentariile sunt închise.