Necesara, singura și adevărata încununare a ”Anului comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”
Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale ”îndemnul de a săvârşi în ziua de 9 martie, ziua pomenirii celor 40 de Mucenici, slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.”
Data de 9 martie a fost aleasă ca zi de pomenire a mărturisitorilor care au pătimit sub dictatura comunistă, din două motive. Primul este acela că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, iar al doilea motiv este că ”Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an”.
Într-o interpretare optimistă, îndemnul transmis de Patriarhie poate fi considerat încă un pas înainte făcut spre Canonizarea Sfinților Mărturistiori din vremurile comuniste. Asumarea, la nivelul Patriarhiei, a importanței jertfei aduse pentru credință și libertate de către mărturisitorii și luptătorii anticomuniști se exprimă de mai mulți ani, atât prin slujbe de pomenire a celor căzuți în lupta cu comunismul, cât și prin studii publicate în ziarul Lumina, în emisiuni la TV Trinitas și Radio Trinitas, prin cărți publicate și conferințe publice despre eroii luptei anticomuniste din România siluită de dictatura comunistă.
Totuși, într-o interpretare realistă, se poate spune că toate acestea sunt, ca importanță și consistență, doar umbra a ceea ce ar reprezenta, pentru națiunea noastră creștină, canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste (prezenți deja în conștiința românilor sub numele generic de Sfinții Închisorilor Comuniste). Cuvântul potrivit pentru a descrie importanța canonizării Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste este exorcizare.
Într-o societate românească posedată încă de foști membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale Securității și PCR, precum și de urmașii și acoliții acestora, într-o națiune cu sufletul tulburat fie de vechi și încă nedispărute mentalități comuniste, fie mai nou, de toxicitatea secularizării ateiste și ”corectitudinii politice” importate din spațiul Uniunii Europene, altfel spus, în haosul demonic în care rătăcim de aproape trei decenii, proclamarea publică a sfințeniei celor care au fost schingiuiți, batjocoriți și asasinați în Gulagul comunismului din România reprezintă începutul unei adevărate exorcizări. Aceasta pentru că, prin canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste, Biserica ar oferi exemple sfinte de curaj în mărturisirea credinței în fața stăpânilor acestei lumi și totodată, ar reafirma setul de valori morale în temeiul cărora acești români au acceptat să renunțe la confortul compromisului și și-au asumat să înfrunte demonul comunismului.
În România, importanța canonizării mărturisitorilor creștini din timpul dictaturii comuniste a fost înțeleasă și asumată de Biserica Romano-Catolică prin beatificarea și începerea procesului de canonizare a Monseniorului Vladimir Ghika, fost aristocrat român ortodox devenit preot catolic, cel care a refuzat să plece din țară împreună cu Regele, după preluarea puterii de către comuniști, și a decis să rămână alături de credincioșii săi și să mărturisească împotriva comunismului, motiv pentru care a fost arestat la 18 noiembrie 1952, sub acuzația de „înaltă trădare”și întemnițat la Jilava, unde a fost amenințat, bătut la sânge și torturat, plecând la Dumnezeu în ziua de 16 mai 1954, din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.
Biserica Ortodoxă Română are mii de Sfinți Mărturisitori torturați și asasinați în închisorile comuniste sau uciși în luptele de partizani, din cuprinsul țării. Condițiile canonice ale proclamării lor ca Sfinți ai Bisericii sunt întrunite: există evlavie în rândul poporului și al clerului ortodox – chiar mai răspândită decât pentru unii dintre Sfinții canonizați de Biserica noastră după 1989 –, există sfinte moaște, există vindecări minunate prin rugăciunea la acești Sfinți, iar dovezile de sfințenie din viața acestora sunt nenumărate și temeinic documentate.
Proclamarea, la nivelul Patriarhiei Române, a Anului comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, este un demers important în asumarea publică, de către Biserică, a jerfei Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste, însă importanța acestei jertfe pentru istoria și renașterea morală a Națiunii Române, impune să fie depășită abordarea strict academică și birocratică: conferințe preoțești, ceremonii religioase, simpozioane, publicare de studii și de cărți etc.
Canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste poate să exprime despărțirea definitivă a Bisericii noastre de acele momente controversate, de compromis discutabil, din istoria relației dintre Biserică și dictatura comunistă. Totodată, canonizarea acestor Sfinți ar exprima un mesaj foarte puternic și clar din partea Bisericii cu privire la imperativele morale ale timpurilor noastre, refuzul Sfinților de a colabora cu dictatura comunistă devenind sursă de inspirație pentru creștinii noștri în a refuza, la rândul lor, compromisul cu secularizarea ateistă, cu corupția, cu trădarea de neam și de țară, cu ispita comportamentelor anticreștine din societatea contemporană.
Rătăcirea României postdecembriste și eșecul nostru ca Neam și Țară își au originea tocmai în întârzierea cu care au fost recuperate și reafirmate valorile creștine în temeiul cărora mii de români – preoți, călugări, militari, profesori, muncitori, țărani, studenți, elevi etc. – s-au împotrivit dictaturii demonice a comunismului. România noastră ar fi fost cu totul alta, dacă figurile demonice ale foștilor membri ai eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității ar fi fost alungate din spațiul public, din viața politică, din economie, din cultură, din administrația Statului. Totodată, sufletul Națiunii noastre ar fi fost un suflet plin de lumina credinței, dacă valorile creștine ar fi fost afirmate cu mai mult curaj în calea celor care au jefuit și trădat națiunea și statul nostru, după 1989.
România anului 2017, Anul comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, se află la o răscruce de drumuri ale istoriei. Europa așa-zis unită – acest proiect multiculturalist de inspirație neomarxistă numit Uniunea Europeană – este într-o criză profundă și nu reușește să se întoarcă spre Națiunile Europene în numele căreia s-a format. Riscul destrămării acestei unități precare este mai mare ca oricând. La hotarele Țării stau într-o așteptare neprietenoasă vechi dușmani, tânjind după bucăți din trupul țării noastre. Națiunea Română este dezbinată, trădată vreme de aproape trei decenii de politrucii care au condus Statul Român și lipsită de forța asumării valorilor creștine. Numărul românilor scade cu aproximativ două milioane la fiecare deceniu, pericolul dispariției noastre fizice este unul extrem, dacă nu ne vom opri de la uciderea pruncilor prin avorturi și de la batjocorirea Tainei Cununiei.
Doar o ofensivă majoră din partea Bisericii mai poate să trezească Națiunea noastră din această somnolență demonică în care s-a scufundat. Canonizarea Sfinților Mărturisitori din vremurile comuniste dobândește, în acest context, valențele începutului unei necesare exorcizări a sufletului românesc. O exorcizare prin care demonii care ne pervertesc sufletul vor fi alungați, iar drumul nostru în Istorie, spre Judecata lui Dumnezeu, va fi iarăși un drum alături de Iisus Hristos, un drum al mântuirii noastre, ca Neam creștin.
Așteptăm, deci, cu mare nădejde în Dumnezeu, ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să dea poporului român creștin ortodox vestea cea bună că, în acest an 2017 d.Hr., Anul comemorativ al Patriarhului Justinian și al Apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Sfinții Mărturisitori din vremurile comuniste vor fi canonizați și își vor afla cuvenitul loc, spre pomenire și închinare, în Sinaxarele și sfintele slujbe ale Bisericii lui Hristos.
- „Quo Vadis” Biserica Ortodoxă Română? - 29 octombrie 2018
- Vor fi sau nu canonizați Sfinții Închisorilor? - 16 octombrie 2017
- Cazul PS Corneliu rămâne nerezolvat. ”Pentru pacea şi binele Bisericii”? - 18 august 2017
Mi-au venit in minte cuvintele unuia din generali judecati de tribunalul de la Nurnberg dintru-un roman.,,Faceti o mare gresala judecandu-ne pe noi si nu idea in care am crezut ,deoarece se va intoarce mai puternica,,Si sa intors!La cine foloseste ca cea fascista a ucis 6 milioane de evrei si alte nationalitati ?La cine foloseste ca cea comunista a omorat 2 milioane crestini numai in Romania?Celor biruitori cu siguranta ,insa noua celor luptatori, nimanui daca nu vom dobandi vederea in Duh.
Pe de o parte ca orice chip al mortii ne va prinde descoperiti si si pe de alta,ratarea bucuriei comuniunii cu Romania Vesnica ,ca nu ne va gasi acasa ,ci plecati cu sorcova cautand dreptatea omeneasca pe la evrei,parlamentari sau rusi si nemarturisind nebunia crucii, care este puterea lui Dumnezeu.Sa ne fereasca Dumnezeu sa gresim astfel,ca atunci singuri vom cere pecetluirea cum evreii au cerut-o pe copii lor!Pacatul necredintei nu se iarta,pentru ca nu-l marturisim,credem ca este neinsemnat.
.AJUTA DOAMNE NECREDINTEI MELE!
Stimate ”domn Cremene” nu pot decât să vă felicit pentru aceste rânduri scrise dintr-un profund sentiment de credință creștină ortodoxă trăită și aici chiar mărturisită ! Data trecută, la un articol precedent m-am revoltat împotriva ”domniei ” voastre, deoarece ați dat curs manipulărilor media și DNA, prin care un ierarh cu mare evlavie la sfinții închisorilor este terfelit în mod jignitor și nedrept, ierarh care printre primii din sinod a constatat sfințenia părintelui Ilie Lăcătușu,pe când era vicar la București și a fost trimis să citească rugăciuni de dezlegare la căpătâiul Sfântului.
Vă susțin deplin în această cauză și dacă v-am supărat atunci, vă rog să mă iertați !
Îmi place că sunteți optimist vis-a-vis de canonizarea sfinților din temnițele comuniste, însă eu nu pot decât să mă întristez, constatând că în pastorala Sfântului Sinod de la Duminica Ortodoxiei, nu s-a amintit nimic de acești Sfinți. Icoanele au fost punctate,patriarhul Justinian amintit, colecta nu mai spun, însă Sfinții ba !!! Dacă eu mai am o umbră de speranță este pentru că în data de 22 iulie a trecut la cele veșnice Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu, iar acest părinte cu siguranță va face o minune cu Patriarhul nostru și îl va determina să facă demersurile pentru canonizare. De el depinde, o spun cu certitudine. 70% dintre sinodali sunt pro-canonizare. Dacă Părintele Patriarh va ajunge la gândul că e mai frumos și mai înălțător ca la comemorarea zilei sale de naștere să facem pomenirea unui Sfânt Mărturisitor împotriva necredinței, decât să oficiem un parastas pentru un oarecare preot mort și ale cărui rămășițe pământești se încăpățânează să putrezească, Biserica Noastră va câștiga enorm. Domnul să ne miluiască !!! .