Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (ultima parte)

V. Tinerii hippy de factură nazist-comunistă ai anilor ‘20

O parte considerabilă a filozofiei şi producţiei artistice a contraculturii americane, la care se adaugă non-sensul culturii New Age al zilelor noastre derivă pe scară largă dintr-un experiment social realizat în Ascona, Elveţia, între anii 1910-1935. Iniţial, o staţiune a membrilor cultului teozofic al Elenei Blavatsky, mica localitate elveţiană a devenit „raiul” sectelor oculte, stângiste şi rasiale ale mişcării New Age iniţiale de la începutul secolului XX. La sfârşitul Primului Război Mondial, Ascona era identică cu ceea ce Haight-Ashbury va deveni mai târziu – un loc plin de magazine healty food, cărţi oculte de tipul „I Ching”, „Naturmenschen”, oameni cu barbă şi părul lung, umblând în sandale şi purtând robe, în vederea „întoarcerii la natură”. Influenţa dominantă a zonei venea din partea doctorului Otto Gross, student al lui Freud şi prieten al lui Carl Jung, fost membru al cercului creat în jurul lui Max Weber, la momentul la care George Lukacs era, de asemenea, membru. Gross a împins teoriile lui Jackob Bachofen către limitele lor logice şi, potrivit cuvintelor unui biograf al său, „s-a spus că a adoptat Babilonul şi civilizaţia sa, în opoziţie cu cea iudeo-creştină a Europei… Dacă Isabela nu ar fi fost înfrântă de către Elia, istoria umanităţii ar fi fost diferită şi mai bună. Isabela a fost, de fapt Babilonul, „religia iubirii”, Astarte, Ashtoreth; „ucigând-o, moralismul monoteist iudaic a înlăturat plăcerea din lume”.

Soluţia lui Gross a fost recrearea cultului Astartei pentru a declanşa o revoluţie sexuală şi a distruge familia patriarhală burgheză. Printre membrii cultului se numărau Frieda şi H.D. Lawrence, Franz Kafka, Franz Werfel, nuvelistul care mai târziu avea să ajungă la Hollywood şi care a scris „Cântecul Bernadettei”, filozoful Martin Buber, Alma Mahler – soţia compozitorului Gustav Mahler (şi, mai târziu, persoana ce asigura legătura cu Walter Gropius), Oskar Kokoschka şi Franz Werfel.

Ordinul ocult „Ordo Templis Orientalis”, OTO, fraternia satanistă a lui Aleister Crowley, avea singura lojă feminină în Ascona. Este revelator să constaţi numărul mare de intelectuali, în prezent idolatrizați ca „eroi culturali” care au fost influenţaţi de nebunia New Age din Ascona, incluzând aproape toţi autorii care au cunoscut o revitalizare majoră în America în anii ’60 şi ’70. Locaţia şi filozofia ei se află la loc de cinste nu numai în operele lui Lawrence, Kafka şi Werfel, dar şi în cea a laureaţilor premiilor Nobel Gerhard Hauptmann şi Hermann Hesse, H.G Wells, Max Brod, Ştefan George, precum şi a poeţilor Rainer Maria Rilke şi Gustav Landauer.

În 1935, Ascona devine cartierul general al Conferinţei anuale Eranos, organizată de Carl Jung pentru popularizarea Gnosticismului. Ascona a fost locul de creaţie a ceea ce numim astăzi dans modern, precum şi cartier general peentru Mary Wigman şi Rudolf von Laban – creatorul celui mai popular sistem de notaţie a dansului. Isadora Duncan a fost, de asemenea, o vizitatoare frecventă. Laban şi Wigman, asemeni Isadorei Duncan, au căutat să înlocuiască geometria formală a baletului clasic cu re-creaţii ale dansurilor cultice, capabile să trezească ritualic memoria rasială primordială a spectatorilor. Când naziştii au venit la putere, Laban a devenit primul oficial de rang înalt al Reich-ului în materie de dans, el şi Wigman creând programul ritualic de dans pentru Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin, filmat de regizorul personal al lui Hitler, Leni Reifensthal, fosta studentă a lui Wigman. Ciudata psihanaliză ocultă, populară în Ascona, a fost, de asemenea, decisivă în dezvoltarea majorităţii artei moderne. Mişcarea dadaistă şi-a avut originea în apropierea Zurich-ului, dar toate figurile sale iniţiale erau de factura mişcării Ascona, în special Guillaume Apollinaire – un adept aparte a lui Otto Gross.

Documentul fondator al suprarealismului a venit tot din Ascona. Doctorul Hans Prinzhorn, psihiatru din Heidelberg, s-a mutat în Ascona, unde a devenit iubitul lui Mary Wigman. În 1922 el a publicat o carte intitulată „Lucrările artistice ale celor bolnavi mental”, bazată pe picturile pacienţilor săi psihici, fiind acompaniată de o analiză ce pretindea că procesul creativ arătat în acest tip de artă este mai „eliberator” decât cel al vechilor Maeştri.

Cartea lui Prinzhorn a fost citită pe scară largă de către artiştii moderni ai momentului, istoricii recenţi numind-o „biblia suprarealismului”.

VI. Schimbarea de paradigmă New Age

Sondajul iniţial din 1930 al Şcolii de la Frankfurt, ce includea „Personalitatea autoritară”, a avut la bază categoriile psihanalitice elaborate de către Eric Fromm. Fromm a dedus aceste categorii din teoriile lui Bachofen – colaborator al lui Nietzche şi Richard Wagner, ce pretindea că civilizaţia umană a fost iniţial „matriarhatul”. Această perioada primordială a „democraţiei genocratice” şi dominaţia cultului „Magnei Mater” – „Marii Mame”, afirmă Bachofen a fost „scufundată” de dezvoltarea „patriarhatului raţional, autoritar, ce include şi religia monoteistă”.

Mai târziu, Fromm a utilizat această teorie pentru a pretinde că sprijinul acordat familiei nucleare era o dovadă a tendinţelor autoritare.

În 1970, la 40 de ani de la prima proclamare a importanţei teoriei lui Bachofer, Şcoala de la Frankfurt, prin intermediul lui Fromm, avea să cerceteze evoluţia lucrurilor. El a listat o serie de şapte „schimbări socio-psihologice”, care indicau avansul matriarhatului asupra patriarhatului.

Printre acestea se numărau:

Revoluţia femeilor.
Revoluţia copiilor şi adolescenţilor – având la bază munca lui Benjamin Spock şi a altora, revoluţie ce permitea copiilor căi adecvate şi inovative pentru a-şi manifesta rebeliunea.
Amorsarea mişcărilor radicale de tineret, care îmbrăţişează în întregime viziunea lui Bachofen, incluzând accentul pus pe relaţiile sexuale de grup, anularea structurii familiale şi însuşirea de comportamente şi vestimentaţie unisex.
Creşterea utilizării, de către profesionişti, a teoriilor lui Bachofen, pentru a corecta excesiva folosire a analizei sexuale freudiene asupra relaţiei mamă-fiu, în felul acesta făcând freudismul mai puţin ameninţător şi mai acceptabil pentru marea masă a populaţiei.
Viziunea unui paradis al consumatorilor. În această viziune, tehnica asumă rolul şi caracteristicile.

Marii Mame – o „mamă” tehnică în locul uneia naturale, care îşi „hrăneşte” şi „linişteşte” copiii cu neîncetate „cântece de leagăn”, sub forma radioului şi televiziunii. În acest proces, omul devine emoţional şi infantil, simţindu-se sigur, în speranţa că „sânul” mamei îi va furniza din belşug lapte, iar deciziile nemaifiind necesar a fi luate la nivel individual.

VII. Teoria personalităţii autoritare

Şcoala de la Frankfurt a împărţit profilul personalităţii autoritare pentru a fi folosit că armă împotriva inamicilor săi politici. Frauda rezidă în prezumţia că acţiunile personale nu sunt importante; mai degrabă, problema este atitudinea psihologică a autorului, aşa cum e determinată de scientiştii sociali ai Şcolii de la Frankfurt.

Conceptul este diametral opus ideii de lege naturală şi principiilor juridice republicane pe baza cărora SUA au fost fondate. El este, în cele din urmă, fascist şi identic cu ideile „crimăganditului” – descrise de George Orwell în a sa distopie „1984” şi celei de „crimă volitivă”, dezvoltată de judecătorul nazist Roland Freisler la începutul anilor ’30.

Când Şcoala de la Frankfurt s-a aflat în faza deschis pro-bolşevică, teoria sa autoritară a fost menită să-i identifice pe aceia insuficient de revolutionari, astfel încât ei să poată fi re-educaţi. Când însă şi-a extins cercetările după cel de-al Doilea Război Mondial, la ordinul Comitetului Evreiesc American şi al Fundaţiei Rockefeller, scopul ei nu a mai fost să identifice antisemitismul; acesta a fost numai o acoperire. Obiectivul a fost, de fapt, să măsoare aderenţa la valorile fundamentale ale civilizaţiei creştine, astfel încât aceste valori să poată fi etichetate drept „autoritare” şi apoi discreditate.

Pentru conspiratorii Şcolii de la Frankfurt, cea mai mare crimă era credinţa că fiecare individ era dăruit cu o raţiune suverană independentă, care să-i permită să discearnă ce e bine sau rău pentru întreaga societate. De aceea, a spune oamenilor că ai o idee raţională în baza căreia ar trebui să acţioneze este considerat gest „autoritar”, paternalist şi extremist.

După aceste standard, judecătorii lui Socrate şi ai lui Hristos aveau dreptate în a-i condamna.

Măsura actualului colaps al culturii noastre este dată de acceptarea de către majoritatea cetăţenilor a acestei definiţii a autoritarismului, ea fiind liber folosită în operaţiunile politice ale Ligii Anti-Defăimare sau al Cult Awareness Network, pentru a-şi demoniza inamicii politici.

Acaparat de Şcoala de la Frankfurt şi conspiratorii săi, Occidentul se înscrie într-o călătorie urâtă, din care nu i se mai permite să coboare.

Principiile pe care a fost fondată civilizaţia iudeo-creştină nu mai sunt dominante în societatea noastră. Ele supravieţuiesc asemeni unei mişcări subterane de rezistenţă. Dacă rezistenţa este într-un final scufundată, atunci civilizaţia nu va supravieţui şi, în epoca noastră marcată de pandemii şi arme nucleare, colapsul civilizaţiei occidentale va trage şi restul omenirii împreună cu ea în iad.

Ieşirea o reprezintă renaşterea civilizaţiei creştine. Deşi sună grandios, este ceea ce este necesar. Renaşterea e echivalentă cu un nou start; cu respingerea răului şi a sistemului inuman şi stupid şi întoarcerea la vechile idei ale umanităţii care au permis creşterea în libertate şi bunătate. Îndată ce am identificat miezul acestor valori putem începe reconstrucţia civilizaţiei.

În final, o nouă Renaştere se va baza pe adevăraţi oameni de ştiinţă, artişti, compozitori, dar, în primul rând ea va depinde de oamenii obişnuiţi, care vor trebui să apere chipul lui Dumnezeu şi raţionalitatea lui aflată în fiecare dintre noi. Având în vedere succesul Şcolii de la Frankfurt şi sponsorii Noii Ere întunecate, oamenii obişnuiţi ce au încredere în raţiune şi spirit de discernământ vor deveni nepopulari. Dar, nici o idee bună nu a fost la început populară.