Cuvânt pastoral la Învierea Domnului 2017

Hristos a înviat, bucuria noastră!

Către tot clerul şi poporul dreptslăvitor din Episcopia Spaniei şi Portugaliei
Har, milă şi pace de la Hristos Domnul nostru, iar de la noi părinteşti binecuvântări!
„Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase
Astăzi mă scol împreună cu Tine, înviind Tu.
Răstignitu-m-am ieri, împreună cu Tine,
Însuți împreună mă preaslăvește, Mântuitorule,
Întru Împărăția Ta”.

Precucernici și preacuvioși părinți,
Preacuvioase maici,
Iubiți credincioși,
Hristos a înviat!

În fiecare an, la Praznicul Învierii Domnului, trăim bucuria dată nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care ne-a trecut de la moarte la viață și de pe pământ la cer. Ne bucurăm pentru că, prin botez, fiecare dintre noi ne-am îngropat cu Hristos și am înviat cu Hristos, devenind în felul acesta fii ai învierii și moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Dragii mei,

În săptămâna patimilor, prin participarea la Denia celor 12 Evanghelii și la Prohodul Domnului, am fost și noi, asemenea femeilor mironosițe, alături de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care s-a jertfit de bunăvoie, pentru ca noi să ne redobândim libertatea și să ne reașezăm în locul rânduit nouă din veci de Dumnezeu, de unde am căzut prin neascultare. Învierea lui Hristos a fost pentru noi adevărata revoluție. Cuvântul revoluție, în limba greacă epanastasi, provine din verbul epanistimi, care înseamnă revenirea la o stare inițială.

La noi, la români, cuvântul revoluție provine din latinescul revolutio, care înseamnă schimbare de sens. Luând cele două explicații ale cuvântului revoluție din greacă și din latină, putem spune că revoluția este revenirea la sens sau, duhovnicește vorbind, găsirea adevăratului sens al vieții noastre, care este unirea cu Hristos Domnul. Mitropolitul Hieroteos Vlachos spune:„Nu credem în revoluții sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a maselor. Dacă înțelegem că Învierea este adevărata revoluție, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul și-a recăpătat locul pe care îl avea cândva, urcând chiar și mai sus”¹.

Prin Înviere ne-am recăpătat locul și am redescoperit adevăratul nostru sens, de aceea Paștile, această trecere de la moarte la viață, sunt pentru noi izbăvire de întristare. „O Paştile, izbăvire de întristare! Că astăzi, din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut, zicând: Vestiţi apostolilor”.

Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtășită. La fel, bucuria Învierii nu este deplină dacă nu este făcută cunoscută lumii întregi. Îndemnul pe care Mântuitorul l-a dat femeilor mironosițe, așa cum am auzit în citatul de mai sus extras din Catavasiile Învierii și așa cum citim și în Sfânta Scriptură, este de a le vesti apostolilor Învierea, de a-i face și pe ei părtași bucuriei. Adevărata bucurie este fără de sfârșit pentru că este de la Dumnezeu și izvorăște din El. Doar prin împărtășirea bucuriei devenim fericiți. Bucuria și fericirea trebuie să fie la vedere și nu întru ascuns. Faptele făcute în ascuns, la întuneric, sunt fapte rușinoase, care nu sunt de la Dumnezeu ci sunt minciuni care nasc dezamăgiri și deznădejde. Hristos Domnul nu a făcut nimic în ascuns, ci toate le-a făcut pe față, în văzul tuturor, pentru ca toți să vadă minunile Lui, să asculte cuvântul Lui, să creadă și să se mântuiască.

Nu trebuie să uităm, însă, că nu putem vorbi de Înviere fără să vorbim de Golgota și nu putem vorbi de bucurie fără să vorbim de cruce, pentru că „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Părintele Rafael Noica spune următoarele: „Noi toţi căutăm fericirea şi nici unul dintre noi nu am ştiut s-o găsim până nu a venit Însuşi Dumnezeu, întrupat în firea omului, ca să ne arate, cum spune Troparul pe care îl cântăm în fiecare Utrenie de Duminică: „Căci iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”. Bucuria aceasta este de presimţit – şi într-o zi de gustat. Slava Golgotei! Mielul lui Dumnezeu, Care „fără de durere”, „fără de mâhnire” a trăit pocăinţa noastră până la moarte, până la iad! Dar iadul ce-a putut? N-a putut decât să nască înviere, şi El s-a făcut, cum spune Pavel, „întâiul născut din morţi”. Şi ne-a creat drum prin întunericul morţii către viaţă vecinică şi bucurie pe care „nimeni nu o poate lua de la noi”² .

Iubiți credincioși,

Nimeni nu poate lua adevărata bucuria de la noi. Cu toate acestea, să stiți că bucuria o putem pierde dacă ne abatem de la adevăratul sens al vieții noastre și ne dizlocăm din locul dat nouă de Dumnezeu, prin pseudo revoluții pe care le cunoaștem din istoria omenirii, care au arătat omului o altă cale decât cea indicată nouă de Hristos. Calea indicată nouă de Hristos este marcată de Cruce.

Există în popor un proverb care spune că: „Fiecare om își are crucea sa”. Este adevărat atât timp cât acea cruce primită de om este asumată. O cruce neasumată aduce chin, întristare și deznădejde. Pe când crucea asumată rodește bucurie. Sfânta Împărăteasă Elena, când a găsit Sfânta Cruce, s-a umplut de bucurie sfântă pentru că a intrat în Taina Crucii, asumându-și, la rândul ei, propria cruce. Pomul Vieții, despre care citim în Cartea Facerii, este Sfânta Cruce care îl rodește pe Hristos, adevărată mâncare și adevărată băutură dătătoare de viață. Această bucurie au simțit-o toți sfinții mucenici și mărturisitori ai lui Hristos, exprimată în troparele pe care Biserica le-a rânduit să se cânte la hirotonia slujitorilor altarelor, la sfințirea bisericilor și la Sfânta Taină a Cununiei: „Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă pentru noi lui Hristos, ca să se mântuiască sufletele noastre. Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule; lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor, a căror propovăduire este Treimea cea de o fiinţă”.

Dragii mei,

Anul 2017 a fost declarat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Trebuie să ne cunoaștem adevărata istorie, care ne-a fost trunchiată, distorsionată și ascunsă. Trebuie să ne cinstim înaintașii și eroii adevărați care, propovăduindu-L și mărturisindu-L pe Hristos, au fost închiși, torturați, omorâți și care, închiși fiind, au fost mai liberi decât suntem noi, cei de astăzi, care credem că suntem în libertate. Suntem liberi doar în momentul în care Îl găsim pe Hristos. Au fost mii de creștini ortodocși, mireni, preoți și vlădici care L-au mărturisit pe Hristos în închisorile comuniste și chiar înainte de instaurarea comunismului în țara noastră. Trebuie să-i amintim pe cei doi eroi ai noștri care s-au sfârșit luptând pentru apărarea credinției, aici, în Spania, la Majadahonda: Moța și Marin, pe părintele Arsenie Boca, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Arsenie Papacioc, părintele Nicoale Steinhardt, Mitropolitul Bartolomeu Anania, Ioan Ianolide, Mircea Vulcănescu, Horia Vintilă și, deloc în ultimul rând, Valeriu Gafencu. Lista poate să continue pe sute de pagini. Toți aceștia sunt martiri ai neamului nostru, care s-au umplut de Duhul lui Dumnezeu prin asumarea cu bucurie a crucii, care au descoperit adevăratul sens al vieții omului și care au devenit cu adevărat liberi. (s.n.)

Voi încheia scrisoarea pastorală de la acest Praznic Luminat cu gândurile despre adevărata și unica libertate, așternute într-o scrisoare a lui Valeriu Gafencu, Sfântul închisorilor, pe vremea când era închis: „În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Şi-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinţei, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învăţăm a renunţa cu bucurie la tot ce-i trecător şi să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, cunoaşte goliciunea şi nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om. Şi când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul nepreţuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuţilor, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare şi desăvârşire. Si eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viaţă întreagă acest dar (…). Azi mulţumesc din tot sufletul pentru toate suferinţele şi umilinţele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conştiinţa păcatului şi m-au făcut să înţeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos. Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică”.

Iubiți credincioși,

Să nu uităm nicioadată că doar răstignindu-ne împreună cu Hristos, așa cum au făcut-o vrednicii de pomenire înaintașii noștri martiri, vom fi preaslăviți de Hristos întru împărăția Sa.

Cu aceste gânduri, pe care am dorit să vi le pun înainte, închei această scrisoare pastorală, rugându-L pe Hristos – Arhiereul Veșnic, să vă mântuiască pe toți și să vă dăruiască pace sufletească, libertate și bucurie.

Hristos a înviat, bucuria noastră!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei
Madrid, Sfintele Paşti 2017