În ultimul deceniu, în anumite cercuri ortodoxe, s-a creat o adevărată psihoză legată de cipurile biometrice.
Este adevărat că Hristos ne cere să fim vigilenţi, mai ales în proximitatea vremurilor de pe urmă. Îndemnul la priveghere este leitmotivul Evangheliilor. Dar tot Hristos ne spune în repetate rînduri să nu ne temem. Şi mai ales să nu ne temem de cei care ne pot distruge trupul, dar de sufletul nostru nu se pot atinge. Aceştia sînt puternicii lumii acesteia, care ne pot produce multe necazuri, mergînd pînă la lezarea libertăţii exterioare, prigonire şi chiar moarte (a se vedea experiența-limită a gulagurilor comuniste), dar n-au putere asupra sufletelor noastre, asupra libertăţii noastre interioare, dacă noi ni le păzim creştineşte.
Prin urmare, dacă noi veghem tari în credinţă, în dragoste şi în nădejde, orice ne-ar face puternicii lumii acesteia nu ne poate periclita mîntuirea, ci doar amărî şi îngreuna trecerea prin viaţa de aici.
Că în lume vom avea necazuri, aceasta iar ne-o spune Hristos, iar necazurile e firesc să se înmulţească pe măsură ce ne apropiem de „plinirea vremii”. Noi se cade să le primim pe toate cu bună nădejde în Domnul, să le răbdăm cu „înţelepciune de şarpe” şi „curăţie de porumbel”, căci cei ce vor răbda pînă la capăt, fără să cedeze şi fără să dispere, aceia se vor mîntui.
Cînd eu, creştinul, am făgăduinţa şi asistenţa lui Hristos, cînd cred şi mărturisesc că în tot locul și în tot ceasul „cu noi este Dumnezeu”, de ce şi de cine m-aş mai teme? E cineva mai puternic decît Dumnezeul nostru? Vreun număr magic, vreun cip, vreun tehnolog, vreun dictator, Antihristul însuşi, cu semnele lui mincinoase? Să accept aşa ceva înseamnă să pun la îndoială atotputernicia şi atotştiinţa lui Dumnezeu. Să nu fie!
Vorbind chiar în termenii „Apocalipsei”, „semnul Fiarei” (666 sau oricare altul) n-are putere în sine, ci poate avea putere numai în măsura în care este primit prin cedare interioară, prin lepădare de Dumnezeu şi de Biserica Lui.
Dacă eu nu cedez interior, dacă nu mă lepăd, dacă ei mă „cipuiesc” şi eu mă rog („Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”), atunci, chiar să mă însemneze nu doar în buletin sau în paşaport, nu doar pe frunte sau pe mîna dreaptă, ci pe fiecare centimetru pătrat al trupului meu, nimica nu-mi este! Toate puterile lumii acesteia sînt neputincioase să-mi tîlhărească sufletul sau mîntuirea. Ele mă pot zdrobi pe dinafară, dar nu mă pot învinge pe dinlăuntru. De aceea Îl ascult pe Hristos şi nu mă tem mistic de ele. Iar dacă e să mă tem de ceva/cineva, atunci mă voi teme, tot ascultîndu-L pe Hristos, „mai degrabă de acela ce şi sufletul şi trupul poate să le piardă în gheena”, dar care nu mai e din ordinea omenească și nu poate fi combătut cu mijloacele ei curente.
Ceea ce ne învaţă Domnul, în fel şi chip, este să nu confundăm planul mistic cu planul lumesc. Or, biocipurile, ca şi orice alte forme exterioare de control abuziv al insului de către un sistem secular, ţin de planul lumii acesteia, de necazurile şi mizeriile unei contingenţe istorice, de sminteala ideologică a politicului, de natura coruptă a lui „aici” şi „acum”. Nu sînt indiferent faţă de ele, mă supără ca nedreptate ambientală, protestez principial, dar nu mă panichez, nu le atribui mai multă putere decît pot avea, nu le pun în cumpănă cu încrederea mea în Dumnezeu. Sînt vigilent, dar nu sînt panicat. Mă mîhnesc, dar nu mă tem. Iar priorităţile mele, ca trăitor creştin, sînt cu totul altele: să păzesc dreapta credinţă, să săvîrşesc faptele iubirii, să mă rog ca să nu-mi pierd trezvia, să mă lupt „lupta cea bună” („războiul nevăzut”), care nu este cu puternicii lumii acesteia, nici cu pleava umanului, ci cu propriile slăbiciuni şi cu duhurile rele, în speţă cu urzelile – mult mai perfide şi mai puternice decît toate tehnicile omeneşti – celui ce dintru început a fost „mincinos şi tată al minciunii”, învrăjbitor şi pierzător de oameni.
Pietre de poticnire aflu la tot pasul, inclusiv – şi mai ales – în „semnele vremurilor”, dar ştiu, tot de la Hristos, că toate acestea trebuie să fie, că nu poate fi oprit mersul lumii spre eshaton, după cum ştiu şi că toate pot fi depăşite prin credinţă şi prin faptele credinţei.
S-a spus că nu de moarte trebuie să fugim mai abitir, ci de păcat, căci păcatul aleargă mai iute decît moartea. Şi, aş adăuga aici, tot el e mai iute şi decît toate biocipurile reale sau închipuite, decît toate falsele „minuni” ale tehnicilor magice sau ştiinţifice, decît toate ingineriile sociale de ieri, de azi sau de mîine. Deci de păcatele noastre să fugim mai întîi şi împărăţia lui Dumnezeu s-o păzim în inimi, căci atunci toate cele de folos ni se vor adăuga nouă şi harul Domnului ne va păzi de lucrarea celui rău.
Iar cînd simţim că panica sau teama de cele trecătoare dă să ne cuprindă, pentru păcatele noastre cele multe, să ne însemnăm cu semnul cel mai presus de toate semnele – Sfînta Cruce – şi să zicem în cugetul nostru, ca în Evanghelia de la Marcu: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019
AMIN!
http://www.sfaturiortodoxe.ro/buletine/scrisoareaparpaisie.htm
Scrisoarea Parintelui Paisie (Aghioritul)
referitor la SEMNELE VREMURILOR, 666
„După furtuna diavolească, va veni însorirea dumnezeiască”
In spatele duhului lumesc al „libertătii” de astăzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fată de cei mai mari, părinti si dascăli, care au frică de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovnicească, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofă sufletească si trupească.
Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin „cartela” electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. „…ca să-si pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere să socotească numele fiarei, căci este număr de om. Si numărul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 15, 16-18).
Sfântul Andrei al Cezareii scrie următoarele:
„Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tâlcuirea numărului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc să se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzător. Insă cercetând cu ratiunea, cu adevărat multe (nume) se pot afla…”. (Sfântul Andrei al Gezareii, Tâlcuire la Apocalipsă, cap.58, pp. 541-342, editie greacă)
Dar lucru ciudat este că multi oameni duhovnicesti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frică lumească de „punerea la dosar”, în timp ce ar fi trebuit să se nelinistească duhovniceste, să-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bună si să le întărească credinta, si astfel să simtă măngâierea dumnezeiască.
Mă mir cum toate aceste evenimente nu le crează probleme de constiintă! De ce nu-si pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile mintii lor? Si dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Căci la aceasta se referă: „…ca să însele, dacă este cu putintă, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22).
Se vor însela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. „Fiara” de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, „înainte mergătoare ale pecetluirii”, ce arată? Din păcate la radio ascultăm numai timpul probabil.
Ce ne va spune Htistos? „Fătarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).
Asadar, după cartelă si după buletinul electronic, adică „îndosarierea” persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor că oarecare a furat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă. Pe de altă parte vor face reclamă „sistemului perfect”, adică pecetluirii pe mână sau pe frunte cu raze laser, a numărului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.
Din păcate, iarăsi „anumiti cunoscători” îi vor „înfăsa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. „Aceasta nu are importantă”. „Nu-i nimic, este destul să credeti lăuntric”. Si, desi vedem că Apostolul Petru, care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevărat lepădare, acestia se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este „Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi că îl au pe Hristos înlăuntrul lor.
Din păcate, o astfel de logică aveau si unii „gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care încercau să întoarcă pe mucenici de la mărturisirea lor, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare în „Cuvântul” său la mucenicul Gordie:
„…multi încercau să-l convingă pe mucenic să se lepede numai cu gura si să-si păstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lăuntrică, pentru că Dumnezeu nu caută la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insă mucenicul Gordie a rămas neînduplecat si a răspuns: „Nu suferă limba cea zidită de Hristos să rostească ceva împotriva Ziditorului… Nu vă înselati, Dumnezeu nu se lasă batjocorit căci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptăti si din cuvintele tale te va osăndi”.
De asemenea, sub stăpânirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor să mărturisească religia închinătorilor la idoli si crestinii care au mărturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scăpând astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepădat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinătorilor la idoli si au luat certificatul fără să se lepede de Hristos, asa numitii „libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastră i-a considerat lepădati, căzuti.
Să ne amintim si de minunea săvârsită de Sfântul Teodor, care se prăznuieste în fiecare an în sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare: „Iulian Paravatul stiind că poporul lui Hristos, mai cu seamă în săptămâna întâi a Postului Mare, caută să se curătească si să se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit să-i spurce. De aceea a poruncit să pună în piată în acele zile mâncăruri spurcate cu sângele jertfelor idolesti. Dar Sfântul mucenic Teodor s-a arătat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împăratului, i-a poruncit să-i adune pe credinciosi dis-de-dimineată ca să-i împiedice să folosească acele mâncăruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare să o înlocuiască vremelnic prin colivă… In felul acesta scopul Paravatului a fost zădărnicit si poporul cel credincios a fost păzit nespurcat…”.
Depărtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduită printr-un canon al Sfintilor Apostoli: „Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotărât) să se ferească de cele jertfite idolilor si de desfrâu si de (animale) sugrumate si de sânge” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le-am arătat, auzi, din păcate, o grămadă de neghiobii ale mintii unor „gnostici” de astăzi. Unul spune: „Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alături”. Altul spune: „Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o grămadă de alte neghiobii, crezând că se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselări.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildă, apa primeste sfintire si se face agheasmă. Insă urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurătia nu primeste sfintire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire: „Pecetea darului Duhului Sfânt”.
Hristos să ne lumineze pe toti. Amin.
Sfântul Munte Athos
Chilia Tanaguda – Mănăstirea Cutlumus
Sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare 1987
Cu multă durere si dragoste în Hristos
Monahul Paisie
Nu cred ca se poate vorbi despre psihoza ci despre constientizarea pericolului in care se afla fiinta umana, ca nobila creatie a Atotputernicului.
Temerile crestinilor ortodocsi sunt legate de viitorul copiilor, al inocentilor pe care simt ca nu ii vor mai putea proteja intr-o lume in care nelegiuitii fac legile.
Asta se intampla deoarece,ortodocsi mai mult sau mai putin zelosi nu sareaza lumea, ci se ocupa de cine este mai ortodox ,de parca ortodoxia este scop nu mod de traire,gandire.Pana noi nu vom artata ortodoxia ca bucurie ca libertate nelegiuiti vor misuna pretutindeni.