În Sfînta şi Marea Sîmbătă este zi de reculegere, închipuind „odihna” în mormînt a trupului lui Hristos. Credincioşii se pregătesc pentru marea veghe de peste noapte, cînd în toate bisericile, la miezul nopţii, preotul va vesti Învierea, va împărţi lumina şi va ţine slujba Sfintelor Paşti, sfinţind pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul de şapte săptămîni s-a încheiat, iar întristarea s-a preschimbat în bucurie: „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine-a răsărit! Saltă, saltă de-acum şi te bucură, Sioane, iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!”. (Axionul Învierii)
Pîinea stropită cu vin, numită „Sfinte Paşti” şi împărţită acum credincioşilor, se va mînca dimineaţa, „pe inima goală”, cînd aceştia se vor întoarce, cu lumînări aprinse, la casele lor. Evangheliştii nu, dar tradiţia spune că Iisus, în răstimpul şederii cu trupul în mormînt, S-a pogorît la iad, ale cărui porţi le-a sfărîmat, scoţîndu-i de acolo pe Adam şi pe Eva, precum şi pe drepţii Vechiului Testament, ca arvună a învierii şi a mîntuirii tuturor drepţilor, fapt adeseori reprezentat în icoanele închinate prăznuirii Sfintelor Paşti (tipul „Anástasis”, de străveche origine bizantină). Toată creştinătatea cîntă (şi se spune că îngerii ţin în cer isonul): „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Iar de acum şi pînă la Înălţare (deci timp de 40 de zile) credincioşii se vor saluta cu mărturia pascală: „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019