Principalele diferențe între Catolicism și Ortodoxie*
Dintre numeroasele deosebiri dogmatice şi cultice care-i separă pe catolici de ortodocşi, le indicăm aici, foarte pe scurt, doar pe cele mai pregnante şi mai pline de consecinţe în ordinea vieţii creştine:
1. FILIOQUE: Catolicii învaţă că Duhul Sfînt purcede nu numai de la Tatăl, ci „şi de la Fiul”. Aceasta este, din punct de vedere ortodox, eroarea dogmatică cea mai gravă, cu consecinţe incalculabile în viaţa duhovnicească şi liturgică (chiar dacă necunoscătorilor li se pare că n-ar fi decît o „ceartă de vorbe”).
2. SUPREMAȚIA PAPALĂ: Papa, „urmaşul Sfîntului Petru”, este considerat de catolici capul suprem al Bisericii creştine, locţiitorul lui Hristos pe pămînt, mai mare decît toţi patriarhii (nu doar „primus inter pares”).
3. INFAILIBILITATEA PAPALĂ: Catolicii învaţă că Papa nu poate greşi, ca om ce este, în materie de credinţă, de aceea îl consideră instanţă supremă şi neamendabilă (tot ce poate fi mai opus principiului sinodalităţii).
4. PURGATORIUL: Catolicii învaţă că între Rai şi Iad ar fi un loc intermediar, un foc mare unde stă sufletul după moarte, ca să se curăţească („purgatio”) şi să devină vrednic de Rai.
5. IMACULATA CONCEPȚIE: Catolicii învaţă că nu numai Hristos, ci şi Maica Domnului ar fi născută fără de păcat.
6. SUBSTANȚIALITATEA: La sfinţirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Sfîntului Duh, cum fac ortodocşii la Sfînta Epicleză. Ei pretind că Darurile se sfinţesc singure, cînd preotul zice: „Luaţi, mîncaţi…” şi celelalte. Nu au rugăciunea de pogorîre a Duhului Sfînt peste Daruri şi, în general, Duhul este ca şi absent din viaţa lor liturgică.
7. AZIMILE: Catolicii nu slujesc cu pîine dospită, ci cu azime (pîine nedospită), ca evreii.
8. PÎINEA FĂRĂ VIN: Catolicii îi împărtăşesc pe credincioşi numai sub chipul azimei, lăsînd numai preoţilor împărtăşirea şi sub chipul vinului, ceea ce nu numai că încalcă tradiţia euharistică a Bisericii, dar dă impresia unui drept privilegiat al preotului faţă de „prostimea” credincioasă.
9. MIRUNGEREA: Catolicii nu-i miruiesc pe copii imediat după Botez, ci abia între 7-14 ani („Confirmarea”), iar miruirea se face numai de către arhierei.
10. CELIBATUL PREOȚILOR: Preoţii catolici necălugări nu se căsătoresc, rămînînd celibatari, împotriva hotărîrii Sinoadelor Ecumenice ca preoţii de mir să aibă familie.
11. INDULGENȚELE PAPALE: „Altă rătăcire a Papei: dacă-i dai parale multe, poţi să faci oricîte păcate – te iartă, te dezleagă. Sfinţii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau Papei, iar el vinde aceste «merite prisositoare» spre iertarea păcatelor ălora de nu au destule fapte bune…” (Părintele Cleopa).
12. INCHIZIȚIA: Deşi nu mai există astăzi ca atare, Inchiziţia („Sfîntul Oficiu”), prin abuzurile şi uciderile practicate secole de-a rîndul în tot Apusul, a lăsat o pată de neşters pe obrazul lumii creştine, iar cei neavizaţi acuză de-a valma şi Biserica răsăriteană (care n-a cunoscut nici o formă de inchiziţie şi n-a practicat niciodată intoleranţa la nivel instituţional).
Toate acestea sînt inovaţii ale catolicismului impuse sau consolidate după Marea Schismă (1054), mai ales în perioada Cruciadelor (iniţiativă apuseană privită cu circumspecţie în Răsărit), dar și mai aproape de noi (secolul XIX). Or, ce este erezia? Răspunsul la această întrebare ni-l dă desluşit Sfîntul Ioan Gură de Aur:
„Dacă ai schimbat un punct cît de mic din moneda regală, ai falsificat întreaga monedă. Asemenea e şi cu credinţa. Dacă ai schimbat o virgulă sau un cuvînt din învăţătura de credinţă, ai falsificat toată credinţa”.
Că sînt erezii mai mari sau erezii mai mici, aceasta este o altă discuţie… Ca şi aceea dacă ereticii se pot mîntui sau nu (aspect care nu mai ţine de judecata omenească, ci de Judecata Divină, asupra căreia noi abia de sîntem în măsură să facem unele aproximaţii)… Toate aceste diferențe împiedică unirea bisericească dintre Apus și Răsărit, dar n-ar trebui să împiedice unitatea de acțiune și de re-acțiune a lumii creștine față de atei și de necreștini (căci pe lîngă ceea ce ne separă înăuntrul creștinismului, avem și destule în comun, pe care sîntem datori să le apărăm laolaltă, în numele lui Iisus Hristos).
_________________________
* Reprodus din rev. „Puncte cardinale”, anul XVIII, nr. 1-2/205-206, ianuarie-februarie 2008, p. 10.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019
Traiesc de 19 ani pe pamant italian….un preot catolic venetian mi-a spus urmatoarele cuvinte : eu stiu Viola ca credinta ta ortodoxa este cea curata , cea corecta, dar daca eu as marturisi aceasta realitate , maine m-ar exclude din randul preotilor si as pierde toate beneficiile”
Scurt si la obiect si articolul si comentariul.La comentariu as comenta urmatoarele.Daca noi ortodocsi am traii pe viu cantarea:
Am vazut lumina cea adevarata,
Am primit Duhul cel ceresc,
Am aflat credinta cea adevarata
Nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne
Ca aceasta ne-a mantuit pre noi,atunci nu numai preotii ci si catolici si toata lumea ar deveni ortodoxa.
Un articol care îmi aduce aminte de autosuficienţa intelectuală a anilor 90…
1, Filioque. Care sunt consecinţele duhovniceşti şi liturgice? 🙂 Ah. Sunt incalculabile. Dar dacă sunt incalculabile, de ce vorbim înainte de a le calcula? 🙂
3. Infialibilitatea papală: papa poate greşi în toate domeniile, inclusiv în materie de credinţă. Dogma infailibilităţii papale spune cu totul altceva: că papa, în circumstanţe bine conturate, cu consensul Bisericii, poate formula învăţături dogmatice în materie de credinţă şi de morală. Dar asta nu înseamnă că orice spune papa ar fi infailibil.
4. Purgatoriul. Şi credincioşii ortodocşi cred că unele suflete, care nu au avut păcate atât de grave, pot să fie eliberate din chinuri prin rugăciunea Bisericii şi pomenile rudelor. Biserica Catolică locul unde se găsesc aceste suflete, Purgatoriu. Doar nu o să le numească „chinuri veşnice” când nu sunt veşnice,
5. Citiţi mineiul ortodox de pe 9 decembrie 🙂
6. În primul rând, nişte informaţii de elementară cultură generală: Biserica Catolică este multirituală. Cel mai cunoscut este ritul latin, al romano-catolicilor, dar există şi rit bizantin, şi maronit, şi siro-iacobit, şi armean….19 rituri dacă mai ţin exact minte.
În ritul bizantin, de exemplu e „ca la ortodocşi”. În ritul latin Duhul Sfânt este prezent, inclusiv ca epicleză în liturghie. Diferenţa este că în ritul latin, spre deosebire de ritul bizantin, momentul preschimbării euharistice este la….anamneză. Sunt rituri care nu au nici anamneză, nici epicleză..
7.Azimele au fost folosite din cele mai vechi timpuri pentru că la Cina cea de Taină Hristos a mâncat azime. A fost un Seder pascal.
Dar şi aici fiecare rit a ales propria sa cale: catolicii de diverse rituri orientale folosesc artos şi nu azimă, fără ca nimeni să se supere şi să se rupă Biserica din pricina asta .
8. Din raţiuni practice, în ritul latin s-a generalizat practica împărtăşirii credincioşilor doar cu Trupul Domnului (aşa cum la ortodocşi, tot din raţiuni practice, a apărut linguriţa ca instrument liturgic). Acest lucru nu exclude posibilitatea ca în ritul latin, dacă credinciosul cere, să bea şi Sângele Domnului.
9. Mirungerea a fost din cele mai vechi timpuri o formă de confirmare a credinţei celui botezat în pruncie.
P.S. Constantin cel Mare când a primit mir?
10. Celibatul în ritul latin nu e vreo sfidare a unei hotărâri de Sinod ecumenic. În definitiv există şi preoţi celibatari ortodocşi, aşa cum există şi preoţi de alte rituri catolice, căsătoriţi.
11. https://en.wikipedia.org/wiki/Indulgence#/media/File:Orthodox_Indulgence.jpg Aici puteti vedea, daca nu vizitati muzeul municipiului Bucuresti, o indulgenţă ortodoxă., semnată de patriarhul Ierusalimului, Dositheos Notaras şi vândută la Bucureşti :).
P.S. La catolici indulgenţele nu acordă iertarea păcatelor ci iertarea epitimiilor pentru păcate.
12. Orice lectură a istoriei Imperiului Bizantin, de exemplu, va putea arăta că un crez religios greşit se sancţiona penal. Astea erau vremurile şi în Răsărit, şi în Apus.
Totusi vanzarea indulgentelor (care a fost un abuz si a devenit o afacere veroasa, spre deosebire de indulgentele propriu zise care au un fundament teologic catolic) si Inchizitia nu sunt elemente dogmatice ale catolicismuiui.Ca atare mi se pare cam fortat sa le punem alaturi de Filioque sau Zamislirea neprihanita a Sf Fecioare.
@ Bogdan Duca
Deci nu există, de fapt, nici o diferență, sau singura diferență este că, prin rînduială divină, catolicismul are un apologet deștept de dă în gropi ca dvs.
@ Ștefan
Aici e vorba de diferențe în general, nu doar de diferențe strict dogmatice. Ele sînt fel de fel și sigur că nu au toate aceeași pondere.
Nu am nimic cu catolicismul de azi, dar cel de ieri ne-a adus destula suferinta.
Din 2002, in Bisericile catolice si in toate spatiile publice (locuri de pelerinaj, media..) Simbolul Credintei de la Niceea a fost inlocuit cu Crezul Apostolilor, presupus a fi fost conceput in secolul al V lea, la Roma.
Iata cum suna :
„Cred in Dumnezeu, tatal atotputernic
Creator al cerului si al pamantului,
Si in Iisus Christos, unicul sau Fiu, Stapanul nostru;
care a fost conceput de Sfantu Duh, a fost nascut de Fecioara Maria
a suferit sub Pilat din Pont, a fost crucificat,
a murit si a fost ingropat, a coborat in infern;
a inviat din morti a treia zi,
s-a ridicat la ceruri, sade la dreapta lui Dumnezeu tatal atotputernic,
de unde va cobora pentru a judeca viii si mortii.
Cred in Duhul Sfant, in sfanta Biserica catolica, in comuniunea sfintilor, iertarea pacatelor, invierea mortilor si viata vesnica. Amin”
Varianta ne-condensata a Crezului este citita totusi la sarbatori importante.
http://www.eglise.catholique.fr/approfondir-sa-foi/prier/prieres/372210-credo-symbole-des-apotres/
In fiecare a treia duminica a lunii, in Biserica gallicana si in Opus Dei se proclama declaratia de credinta „Quicumque”, a Sfantalui Athanase.
« Quicúmque vult salvus esse, ante ómnia opus est ut téneat cathólicam fidem:
Quam nisi quisque íntegram inviolatámque serváverit, absque dúbio in aetérnum períbit.
Fides autem cathólica haec est † ut unum Deum in Trinitáte, et Trinitátem in unitáte venerémur;
Neque confundéntes persónas, neque substántiam separántes.
Ália est enim persóna Patris, ália Fílii, ália Spíritus Sancti.
Sed Patris, et Fílii, et Spíritus Sancti una est divínitas, aequális glória, coaetérna majéstas.
Qualis Pater, talis Filius, talis Spiritus Sanctus.
Increátus Pater, increátus Fílius, increátus Spíritus Sanctus;
Imménsus Pater, imménsus Fílius, imménsus Spíritus Sanctus;
Ætérnus Pater, aetérnus Fílius, aetérnus Spíritus Sanctus;
Et tamen non tres aetérni, sed unus aetérnus;
Sicut non tres increáti, nec tres imménsi, sed unus increátus, et unus imménsus.
Simíliter omnípotens Pater, omnípotens Fílius, omnípotens Spíritus Sanctus;
Et tamen non tres omnipoténtes, sed unus omnípotens.
Ita Deus Pater, Deus Fílius, Deus Spíritus Sanctus;
Et tamen non tres Dii, sed unus est Deus.
Ita Dóminus Pater, Dóminus Fílius, Dóminus Spíritus Sanctus;
Et tamen non tres Dómini, sed unus est Dóminus.
Quia sicut singillátim unamquámque persónam Deum ac Dóminum confitéri christiána veritáte compéllimur: ita tres Deos aut Dóminos dícere cathólica relogióne prohibémur.
Pater a nullo est factus: nec creátus, nec génitus.
Fílius a Patre solo est: non factus, nec creátus, sed génitus.
Spíritus Sanctus a Patre et Fílio: non factus, nec creátus, nec génitus, sed procédens.
Unus ergo Pater, non tres Patres: † unus Fílius, non tres Fílii; unus Spíritus Sanctus, non tres Spíritus Sancti.
Et in hac Trinitáte nihil prius aut postérius, † nihil majus aut minus: sed totae tres persónae coaetérnae sibi sunt et coaequáles.
Ita ut per ómnia, sicut jam supra dictum est, † et únitas in Trinitáte, et Trínitas in unitáte veneránda sit.
Qui vult ergo salvus esse, ita de Trinitáte séntiat.
Sed necessárium est ad aetérnam salútem, ut Incarnatiónem quoque Dómini nostri Jesu Christi fidéliter credat.
Est ergo fides recta, ut credámus et confiteámur, † quia Dóminus noster Jesus Christus Dei Fílius, Deus et Homo est.
Deus est ex substántia Patris ante saecula génitus, et homo est ex substántia matris in saéculo natus.
Perféctus Deus, perféctus homo: ex ánima rationáli et humána carne subsístens.
Æquális Patri secúndum divinitátem: minor Patre secúndum humanitátem.
Qui licet Deus sit et homo, non duo tamen, sed unus est Christus;
Unus autem non conversióne divinitátis in carnem, sed assumptióne humanitátis in Deum;
Unus omníno non confusióne substántiae, sed unitáte persónae.
Nam sicut ánima rationális et caro unus est homo, ita Deus et homo unus est Christus.
Qui passus est pro salúte nostra, descéndit ad ínferos, tértia die resurréxit a mórtuis,
Ascéndit ad coelos, sedet ad déxteram Dei Patris omnipoténtis, inde ventúrus est judicáre vivos et mórtuos.
Ad cujus advéntum omnes hómines resúrgere habent cum corpóribus suis, et redditúri sunt de factis própriis ratiónem.
Et qui bona egérunt, ibunt in vitam aetérnam, qui vero mala, in ignem aetérnum.
Haec est fides cathólica, † quam nisi quisque fidéliter firmitérque credíderit,
salvus esse non póterit”
https://fr.wikipedia.org/wiki/Symbole_d%27Athanase#/media/File:3enighed.svg
Am convingerea ca Bunul Dumnezeu a oranduit exodul crestinilor ortodocsi spre occident spre salvarea corpului catolic al Bisericii Sale.
Acest exod se face cu suferinta si sacrificii.
Cred ca ortodocsii si-au inteles misiunea. Sa ne rugam pentru ca si catolicii sa inteleaga acest lucru.
@ Bogdan Duca
DIFERENTELE DOGMATICE II ARUNCA PE CATOLICI IN EREZIE ! SI E SUFICIENT FILIOQUE.
CONSECINTA: Catolicismul nu mai are Sfinte Taine cu exceptia, POATE a botezului.
Istoria din ultimii 1000 de ani a catolicismului, reprezinta naufragiul total al unei ideologii rationaliste, pe baze crestine.
CINE SEAMANA VANT CULEGE FURTUNA.