Alfabet confesional (II)

Erezii și secte contemporane: Mic ghid de pază ortodoxă (1)

Sminteli au existat întotdeauna, încă de la începuturile creştinismului, dar niciodată ele n-au fost atît de numeroase şi de ofensive ca în zilele noastre. În pragul mileniului trei, dreapta credinţă este subminată şi asaltată de peste 6000 de secte existente în lume, dintre care unele (peste 300), mai ales după 1989, au pătruns sau şi-au extins aria şi pe teritoriul României. Prozelitismul sectar este astăzi mult mai virulent decît ateismul şi decît prozelitismul confesiunilor creştine tradiţionale sau al vechilor religii necreştine. De aceea, credinciosul ortodox e bine să fie avizat asupra acestei primejdii, pentru a şti s-o identifice şi să se ferească lesne de ea. În cele ce urmează, sînt prezentate pe scurt principalele secte religioase care activează în România. Materialul – adresat publicului larg ortodox – a apărut mai întîi în paginile revistei „Lumea credinței” (februarie-martie 2011)*.

Ce sînt sectele religioase

Sectele religioase sînt nişte grupări eretice apărute în perioada modernă şi contemporană, rupte de Bisericile tradiţionale şi constituite în structuri parabisericeşti, multe avînd pretenţia de a fi creştine, dar în realitate negînd sau răstălmăcind adevărurile de bază ale creştinismului apostolic şi bisericesc. Folosind mijloace de propagandă specifice lumii moderne (cărţi, reviste şi pliante viu colorate, canale de radio şi televiziune, site-uri pe internet, adunări şi spectacole publice pe stadioane etc.), ele încearcă pe toate căile să-i atragă de partea lor pe cei naivi, incintîndu-i împotriva ordinii bisericeşti, iar uneori şi împotriva ordinii statale. De fapt, cuvîntul EREZIE (provenit din limba greacă) şi cuvîntul SECTĂ (provenit din limba latină) înseamnă deopotrivă ruptură, separare a unei părţi dintr-un întreg, Nu este greu de văzut că patronul din umbră al tuturor sectanţilor este însuşi diavolul, „tatăl minciunii” şi, aşa cum îl arată şi numele (gr. „diabolos” – cel care desparte, separă, dezbină, învrăjbeşte), principiul negaţiei, diviziunii, distrugerii, adică, într-un cuvînt, al deconstrucţiei ordinii dumnezeieşti din sînul Creaţiei. Tot de la diavolul este şi tendinţa sectară generală de a separa net, pe urmele protestantismului, Scriptura de Tradiţie („sola Scriptura”), reinterpretînd-o arbitrar, după măsurile minţii omeneşti (pervertite de orgoliul de tip luciferic, pe care Sfinţii Părinţi ai Bisericii îl indică la unison ca „rădăcină a tuturor păcatelor”).

Fiecare sectă, urmînd fondatorilor şi liderilor ei, se crede singură posesoare a adevărului şi consideră că numai adepţii ei se mîntuiesc.

Sectele actuale sînt, într-un fel, urmaşele moderne ale vechilor erezii, cu care Biserica – „stîlpul şi temelia adevărului” (I Timotei 3, 15) – şi Sinoadele Ecumenice au luptat vreme îndelungată (secolele IV-IX). Cele mai multe secte religioase îşi au obîrşia în Apusul schismatic, unde abuzurile şi inovaţiile papalităţii au dus treptat la apariţia protestantismului (secolul XVI), iar ulterior a neoprotestantismului, de care ţin ombilical toate devierile de tip sectar. Din păcate, ele au invadat în cele din urmă şi Răsăritul, exploatînd anumite slăbiciuni ale lumii ortodoxe pe fondul unor grele încercări istorice (cum a fost şi comunismul, cu ateismul lui militant şi cu eclipsa corelativă a Tradiţiei).

Principalele secte religioase din România

Pe teritoriul românesc sectele religioase au început să se facă simţite abia în a doua jumătate a secolului XIX, poarta predilectă de intrare fiind – ca şi în cazul curentelor protestante care le-au precedat – Ardealul aflat sub stăpînire austro-ungară şi tulburat de uniatism (care, fără să-şi propună, a dus totuşi la o anumită confuzie, slăbire şi instabilitate a vieţii religioase tradiţionale). Şi astăzi Ardealul este provincia românească cea mai afectată de activismul sectar.

Cele mai răspîndite secte religioase din România contemporană sînt: BAPTIȘTII (sectă derivată din ramura protestantă a anabaptiştilor, care considerau că botezul trebuie făcut la deplina maturitate şi cereau rebotezarea adulţilor), ADVENTIȘTII (cu mai multe ramuri istorice, dintre care astăzi net majoritară este cea a „adventiştilor de ziua a şaptea”), MARTORII LUI IEHOVA (numiţi „studenţi în Biblie”, sectă puternic iudaizantă), PENTICOSTALII (autointitulaţi, pretenţios şi demagogic, şi „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”), POCĂIȚII (care-şi mai zic şi „nazarineni” sau „nazareni”, socotindu-se singurii urmaşi legitimi ai lui Iisus Nazarineanul), CREȘTINII DUPĂ EVANGHELIE (numiţi şi simplu „evanghelişti”, ceea ce poate crea unele confuzii) şi, mai de curînd, MORMONII (tot mai activi, în ultimii ani, în toată Europa de Est, probabil după un plan bine stabilit).

Prezenţi, dar în măsură mult mai mică, sînt şi adepţii lui Moon, grupaţi în aşa-numita „Biserică a Unificării”, new-age-iştii (adepţii mişcării „New Age”, adică „Noua Eră”), Biserica Scientologică (la modă printre star-urile hollywoodiene), adepţii sectei „Bahai” („noua religie” – un sincretism de origine arabă, la care marșase, din păcate, și Regina Maria a României) sau adepţii anumitor forme de Yoga (unele pretins încreştinate), cum e și așa-numita „Mişcare de Integrare în Absolut”.

(Va urma)

___________________________

* Aici este reprodus după vol. Răzvan Codrescu, „O introducere în creștinism”, Editura Christiana, București, 2016.

• Despre autor
• Ultimele articole

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

• DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
• ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
• Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019