Erezii și secte contemporane: Mic ghid de pază ortodoxă (3)
De unde se trag şi ce învaţă ADVENTIȘTII*
Secta adventiştilor a luat fiinţă în Statele Unite, în zorii secolului XIX, avîndu-l ca fondator pe fermierul William Miller (născut în familie de baptişti). Obsedat de a doua venire („adventus”) a Domnului şi aplicînd libertatea protestantă de a tălmăci pe cont propriu Scriptura, a indicat anul 1843 ca dată a celei de-a doua veniri (cînd Hristos va înfiinţa pe pămînt o împărăţie de o mie de ani, milenarismul regăsindu-se în ghiveciul doctrinar al multor secte, bazat pe interpretarea abuzivă a unor locuri din „Apocalipsă” şi pe anumite speculaţii numerice pornind de la profeţiile lui Daniel). Trecînd anul respectiv şi neîntîmplîndu-se nimic, a amînat data adventului pentru anul următor – şi cam aceasta e povestea penibilă a sectei de atunci şi pînă astăzi: se tot stabileşte o dată, apoi alta; secta se clatină, se divizează, dar nu se dă în ruptul capului bătută. Adventiştii zişi „de ziua a şaptea” sînt astăzi cei mai numeroşi, fiind uneori confundaţi cu baptiştii de ziua a şaptea. Pentru ei Sîmbăta (Sabatul evreiesc) e adevărata zi a lui Dumnezeu, în vreme ce Duminica (ţinută de creştinii Bisericilor tradiţionale, văzute ca oficine antihristice) ar fi ziua diavolului, purtînd pecetea Fiarei apocaliptice. Îşi au centrul la Washington, iar ideile – puţine şi fixe – şi le propagă mai ales prin „Vocea Speranţei” (mii de posturi de radio şi sute de canale TV). Pe lîngă învăţăturile despre mileniu şi sîmbătă, mai susţin cu patimă că nu există rai şi iad şi că sufletele nu-s nemuritoare. Adventiştii reformişti mai au şi învăţătura de a nu pune sub nici un chip mîna pe arme. Dau cu toţii zeciuială sectei din veniturile proprii.
În România adventiştii sînt prezenţi de pe la sfîrşitul secolului XIX, cu ex-preotul romano-catolic Mihail Czehovski, iar ceva mai tîrziu cu ex-medicinistul Petre Paulini. Astăzi numără cam 100.000 de credincioşi şi au peste 500 de lăcaşuri de cult. După ce au dus o lungă campanie de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române şi a clerului în general, adventiştii au găsit maian prilejul să felicite BOR pentru anumite schimbări din calendarul bisericesc care dau apă la moara „sîmbetismului” lor. Nu ştiu cît de încîntată şi de mulţumită de sine va fi fost Patriarhia Română, dar cert rămîne că e prima oară în istorie cînd o sectă religioasă felicită din toată inima… Biserica!
(Va urma)
* Reprodus după vol. Răzvan Codrescu, „O introducere în creștinism”, Editura Christiana, București, 2016.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019
Sambetismul m-a dus cu gandul la sabateeni .Nebunia lui Sabbatai Tzevi ar parea de tot rasul daca nu ar dainui prin dohmeni, pana in zilele noastre, cu consecintele pe care le cunoastem.
Si in cazul respectiv, tot de la joaca de-a socotitul s-a plecat si vedem bine unde s-a ajuns.