Erezii și secte contemporane: Mic ghid de pază ortodoxă (6)
De unde se trag şi ce învaţă POCĂIȚII*
Pocăiţii absolutizează pocăinţa ca fundament al mîntuirii şi socotesc că numai pocăinţa lor este cea adevărată, tradusă în rigorismul unei vieţi puritane şi pietiste. Restul lumii merge spre pierzanie. Bisericile tradiţionale sînt numai anticipări stîngace şi pervertite ale „Bisericii celei noi” (comuna lor „nazarineană”, desigur), şcoala e inutilă şi smintitoare (periclitînd curăţia copiilor destinaţi raiului prin botez), armata e o culminaţie a păcatului legat de folosirea oricărei arme, instituţiile publice în general sînt oficine ale lui Antihrist şi ale spiritului satanic. Cîntecul sacru (cartea lor de cîntări se numeşte „Noua harfă a Sionului”) îi propulsează preferenţial spre divin şi mai exorcizerază cîte ceva din relele lumii acesteia…
Secta a luat fiinţă la Basel (Elveţia), pe la jumătatea secolului XIX, prin radicalismul neoprotestant al lui Jakob Wirtz (peste care s-ar fi coborît „harul preoţiei lui Melchisedec”), dar marele ei doctrinar a fost ex-calvinul şi ex-baptistul Samuel Fröhlich (tot un elveţian), întemeietorul aşa-numitei „sfinte comune” („die heilige Gemeinde”).
Prin Ungaria, pocăiţii au pătruns şi în România, pe la începutul secolului trecut, mai întîi prin părţile Aradului şi Bihorului. Niciodată foarte numeroşi, azi numărul lor pare să fie în scădere.
(Va urma)
* Reprodus după vol. Răzvan Codrescu, „O introducere în creștinism”, Editura Christiana, București, 2016.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019