13 iunie 1990-2017. Rareori o stire poate fi, obiectiv vorbind, si buna si ingrozitoare deopotriva: dosarul mineriadelor a fost trimis, in sfarsit, in judecata.
Stirea e buna pentru ca, desi foarte tarziu (sau prea tarziu zic unii), criminalii si complicii trebuie trasi la raspundere. N-ar fi doar un act de justitie, ci si unul de dreptate si un necesar exercitiu de memorie pentru tinerele si viitoarele generatii.
Totodata este ingrozitoare. Pentru ca au trecut 27 de ani. O generatie. Timp in care, criminalii si complicii lor – un intreg aparat de stat – s-au lafait in libertate, pe vietile, banii si viitorul victimelor lor.
Iar victimele nu sunt doar nevinovatii ucisi, terorizati, maltratati barbar sau persecutati de criminali. Victimele sunt toti cetatenii Romaniei, atat cei ramasi aici, cat si cei alungati de atunci incoace din tara, de regimul controlat de criminali si complicii lor. Victime sunt si cei care inteleg si cei care nu inteleg asta. Victima este, finalmente, o natiune intreaga. Nu doar victima destinalā – destin amputat, obstructionat. Ci si moralā, aspirationalā: pana in ziua de azi, criminalii si complicii lor de atunci, apoi modelul lor uman, institutional si aspirational, au fost alesi sau tolerati in fruntea societatii, de majoritate. Inca o generatie a crescut intr-o societate cu morala si memoria amputata. Cu destinul deviat de la bunastare morala, spirituala si materiala.
O natiune de victime, in general resemnate, in care doar o minoritate, vesnic obstructionata, permanent in defensiva sau exil, a refuzat destinul de victima. Exact minoritatea pe spinarea careia societatea romaneasca a continuat, totusi, sa mearga inainte, insa prea lent, foarte greu, si cu prea multi pasi inapoi.
Rezultatele nesanctionarii la timp, legale si morale, a criminalilor si complicilor lor, le traim in continuare:
Victime in continuare. In loc de invingatori, “rezistenti” … la ce? Mai degraba la calea adevaratei libertati si bunastari. Si la adevar. Pentru ca nici acum marea majoritate nu intelege de ce comunismul e rau. – oriunde, oricare, de orice denominare. In cel mai bun caz, opteaza entuziast pentru neocomunism, deseori fara sa stie ca asta face. Neocomunism cu forme cel putin la fel de ucigatoare/suicidare civilizational – salvationism progresist, justitie sociala, LGTBism, animalism, tribalism, antiamericanism, proantiamericanism, antigandire, anticrestinism, jihad, happy country, happy politics.
Ce si-au dorit criminalii atunci, cand au pus mana pe putere, cand au pastrat-o cu pretul crimelor din iunie 1990, pare sa le fi reusit deocamdata, iata:
“Să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda”
„Acum trebuie lucrat individual, ca să evităm împingerea spre dreapta a proceselor, a problemelor sociale de la noi. Şi eu cred că, din punct de vedere politic, preocuparea principală a celor câţiva care suntem aici este de a contribui la o dezvoltare sănătoasă, pe calea revoluţionară, şi să frânăm posibilitatea elementelor de dreapta de a prelua comanda, tendinţe care se manifestă şi în alte ţări “ Ion Iliescu, extras din Stenograma întrevederii cu ambasadorul URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov – 27 decembrie 1989 (II) ; Citeste mai mult aici.
Vor reusi pana la capat? Nimeni nu stie. Dar ce stim este ca ei, criminalii de ieri, si urmasii lor, si urmasii urmasilor lor, asta doresc. Si nu se opresc.
Cei care s-au dispus parte, pentru a ajunge la inculpare, sunt Asociatia Victimelor Mineriadelor (Ene Viorel) si George Roncea. Sigur au mai fost si altii, avand in vedere numarul mare de victime si de persoane vatamate (cateva mii), dar in 25 ani multi au abandonat actiunile in justitie.
Iata ce spunea George Roncea acum 2 ani: ”În opinia mea cea mai importantă victorie a Asociației Victimelor Mineriadei este hârtia primită relativ recent de la Parchet ce confirmă ceea ce am scris încă din 1990, despre amploarea Represiunii reprezentată de cifra morților și răniților. Este vorba de ”Dosarul 77/P/1998, înregistrat la Secţia Parchetelor Militare în data de 23 octombrie 1998, având ca obiect elucidarea împrejurărilor în care un număr de peste 100 de persoane, a căror moarte a fost violentă ca urmare a evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, au fost îngropate la Cimitirul „Străuleşti II”, fără a se fi efectuat cercetări la momentul survenirii decesului acestora”. Obiectivele principale ale securiștilor, milițienilor, procurorilor, în frunte cu abjectul general Dan Voinea au fost distrugerea probelor, anihilarea martorilor, schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor, ascunderea datelor și dezinformarea opiniei publice plus mătrășirea și tergiversarea la nesfârșit a dosarului, pentru atingerea termenelor de prescriere a faptelor. Nenumărate forme de presiune ne-au fost aplicate celor rămași în dosar până la capăt. Viorel Ene, ca și mine a primit eticheta de nebun, ne-au tocat ani de-a rândul nenorociții lui Ilici din Sistem.” sursa: george-roncea.ro