(Neo)Marxismul și familia

Origini ideologice ale luptei împotriva familiei naturale (I)

 Un scurt cuvânt înainte

Tensiunile declanșate în agora românească de inițiativa Coaliției pentru Familie pentru definirea constituțională a familiei ca fiind formată din bărbat și femeie, sunt mai mult decât expresia unui conflict dintre o minoritate sexuală (comunitatea LGBT) și o majoritate religioasă (comunitatea creștinilor).

Pe fond – dincolo de formele de comunicare utilizate de cele două comunități aflate în conflict –, lupta se poartă între două curente de gândire, două viziuni despre om, lume și univers, anume Creștinismul și (Neo)Marxismul.

Deși mica și virulenta comunitate de organizații ”pro-LGBT” din România neagă cu insistență, chiar și atunci când nimeni nu întreabă, orice filiație (neo)marxistă și declamă obsesiv că lupta lor împotriva familiei naturale ar fi un demers de apărare (sic!) a Drepturilor Omului, dacă studiem dogmele ideologice despre familie confecționate de curentul (neo)marxist, vom observa că toată zbaterea activiștilor ”pro-LGBT” este doar o altă formă de (neo)marxism militant.

Un (neo)marxism care a eșuat în spațiul economic și politic – prăbușirea lagărului comunist, la începutul anilor 90 ai secolului trecut demonstrând incontestabil marele faliment al teoriei marxiste cu privire la ”făurirea societății comuniste” – și care încearcă să-și afle refugiul în balta urât mirositoare a unui multiculturalism pervertit.

”Societatea fără clase” a fost condamnată de istorie, previziunile lui Marx, Engels și Lenin au fost înecate în valurile de sânge care s-au scurs din zecile de milioane de victime ale dictaturilor proletare, însă marxismul a supraviețuit în mințile încurcate și seduse de utopia marxistă ale unora dintre reprezentanții intelectualității vest-europene și nord-americane postbelice și încearcă acum să impună o pseudo-democrație controlată de minorități, în care majoritatea are doar ”dreptul” de a se comporta așa cum solicită aceste minorități, în totală înstrăinare de legile naturale, de tradițiile comunităților, de identitatea lor spiritualăși națională, ba chiar de logica inițială în care au fost gândite și proclamate Drepturile Omului.

Din această perspectivă, cunoașterea originilor ideologice (neo)marxiste ale luptei ”mutliculturaliste” împotriva familiei naturale este importantă pentru că, pe de o parte ajută la a înțelege corect mecanismele de gândire ale doctrinarilor/liderilor comunității ”multiculturaliste” (și implicit a celei LGBT), iar pe de altă parte, demontează afirmația că aceștia ar fi ”progresiști” și ”apărători ai Drepturilor Omului”. De fapt, toată lupta (neo)marxiștilor vremurilor noastre este de a salva, prin pervertirea familiei naturale – temelia societății liberale, democratice și capitaliste – ceva rămășițe din cadavrul numit comunism, în nebuneasca speranță că acesta se ridica la viață, din ruinele societății tradiționale, sub chipul unei societăți în care anormalul este proclamat normalitate, iar nebunia înlocuiește gândirea sănătoasă.

Familia și relațiile economice în teoria marxistă – de la ”opresiunea” femeii în familia burgheză la ”eliberarea” ei în societatea comunistă fără clase și fără familie

Marxismul consideră că familia burgheză este întemeiată pe o anume realitate socială, în cadrul căreia relațiile între bărbat și femeie sunt, înainte de toate, de natură economică. Bărbatul este exploatator, femeia este exploatată, oprimată, aceasta datorită faptului că monogamia (caracteristică naturală a familiei burgheze) ”a apărut ca urmare a concentrării unor avuţii mai mari într-o singură mînă, şi anume în mîna bărbatului, precum şi din necesitatea de a transmite aceste avuţii prin moştenire copiilor acestui bărbat şi nu copiilor altuia.” (Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului)

În concepția marxiștilor, însăși această monogamie devine, alături de considerentele economice, un mecanism de oprimare, umilire a femeii, căci ea (monogamia) ar fi specifică, în fapt, doar femeii, ”nu (și) bărbatului, aşa încît această monogamie a femeii nu a împiedicat de loc poligamia făţişă sau ascunsă a bărbatului.” (Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului)

Altfel spus, pentru marxiști, existența familiei burgheze este obligatoriu însoțită de existența prostituției, a adulterului – care ar forma complementul monogamiei –, aceasta pentru că bărbatul ar fi deținătorul unei poziții de forță în interiorul familiei – posesor al avuției economice, al forței fizice etc. –, poziție dictată de relațiile economice burgheze și de care, inevitabil, bărbatul ajunge să abuzeze.

Marxismul își propune să realizeze o revoluție socială care va desființa bazele economice ale monogamiei (familiei burgheze) și va determina o schimbare radicală a situației tuturor femeilor. Această redefinire a femeii și bărbatului în societatea comunistă și implicit, a familiei, se va face ”o dată cu trecerea mijloacelor de producţie în proprietate socială, (astfel încât) familia individuală va înceta de a mai fi unitatea economică a societăţii.” (Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului)

Femeia este ”eliberată” de ”opresiunea” familiei burgheze pentru că dispar fundamentele economice ale acesteia, ”gospodăria particulară se va transforma într-o instituţie socială”, iar femeia, prin socializarea muncii sale devine liberă de obligațiile de familie, căci în noua societate comunistă ”îngrijirea şi creşterea copiilor va deveni o chestiune socială, societatea se va îngriji în mod egal de toţi copiii, fie ei legitimi sau nelegitimi.” (Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului)

Arhetipal pentru modul în care marxismul definește (pervertește!) familia, credem că este următorul fragment – ale cărui idei, în exprimări mai mult sau mai puțin explicite, le regăsim în sloganurile și discursurile programatice ale inamicilor familiei naturale din vremurile noastre:

”În felul acesta (prin revoluția socială) va fi înlăturată grija pentru „urmări“, care constituie astăzi momentul social esenţial — atît moral, cît şi economic — care împiedică fata să se dea fără rezerve bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va constitui oare aceasta o cauză suficientă pentru a determina dezvoltarea treptată a unor relaţii sexuale mai libere şi, totodată, formarea unei opinii publice mai îngăduitoare în ceea ce priveşte cinstea fecioarelor şi necinstea femeii?” (Friedrich Engels, Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului)

Amorul liber – fără îngrădiri sociale, economice sau morale – reprezintă unul dintre ”așezămintele” societății comuniste, societatea care, eliminând exploatarea economică, face să dispară clasele sociale și își arogă implicit și capacitatea de a oferi ființei umane o viață liberă de aproape orice fel de alte constrângeri, inclusiv cele legate de viața sexuală. Femeia este liberă să se ofere oricărui bărbat, iar bărbatul este liber, la rândul său, să se ofere oricărei femei, fără teama că rodul relației lor sexuale – copilul – va deveni o constrângere naturală, o limitare a libertății lor aproape absolute, pe care le-o garantează noile relații de producție comuniste. Copilul nu mai este în responsabilitatea bilogică, culturală, economică a mamei și a tatălui. De fapt, nu mai există noțiunile de familie, părinți, mamă, tată, căci acest copil nu mai aparține unei mame și unui tată, unei familii, ci este socializat, comunizat, el urmând a fi crescut și educat de societate.

Opinia publică – da, este bizar, dar marxiștii acceptau existența unei opinii publice până și în comunismul uniformizant – va fi, astfel, mult mai îngăduitoare în ceea ce priveşte cinstea fecioarelor şi necinstea femeii, căci amorul liber nu este prostituție, tocmai pentru că-i lipsește determinarea economică, ci dimpotrivă, este întemeiat pe o libertate absolută a indivizilor din punct de vedere economic, din care rezidă libertatea lor în a alege partenerul pentru relațiile sexuale.

Printre doctrinarii marxiști care au contribuit la redefinirea (asasinarea) conceptului de familie se numără una din favoritele lui Lenin, anume activista comunistă rusă și mare militantă a mișcării internaționale feministe Alexandra Kollontai.

În lucrarea Comunismul și familia, feminista comunistă Alexandra Kollontai descrie în detaliu mecanismul economic prin care familia naturală va fi redefinită (desființată) în comunism. Comunizarea familiei începe cu… menajul, de a cărui asuprire femeia muncitoare va fi eliberată, ”ea nu va mai face curățenie în apartamentul ei, (căci) societatea comunistă va organiza bărbați și femei a căror sarcină este de a merge prin case, pentru curățenia de dimineață”.

Femeia muncitoare este eliberată și de obligația pregătirii mesei pentru familie, pentru că”în loc ca femeia muncitoare să se lupte cu gătitul și să-și petreacă ultimele ei ore libere în bucătărie ca să pregătească prânzul și cina, societatea comunistă va organiza restaurante publice și bucătării comune”. (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia)

O dată eliberată de exploatarea menajeră (sic!), femeia va trece la o nouă treaptă, superioară, de libertate, anume eliberarea de grija creșterii și educării copiilor. În viziunea feministei comuniste Alexandra Kollontai, copii nu vor mai fi în grija, în responsabilitatea familiei, aceasta pentru că ”statul muncitoresc va veni să înlocuiască familia, societatea va prelua treptat la sine toate sarcinile pe care, înainte de revoluția bolșevică, au fost ale părinților individuali.” (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia)

Înlocuirea familiei de către societate și, implicit, comunizarea copiilor se vor face însă treptat. Primul pas în această direcție este dezvoltarea unui sistem public, în cheie comunistă, de asistare socială, medicală și de educație a copiilor. Alexandra Kollontai declama, cu mândrie proletară, că societatea sovietică din epocă dispunea ”deja de case foarte mici pentru sugari, creșe, grădinițe, colonii pentru copii și case, spitale și stațiuni de sănătate pentru copii bolnavi, restaurante, mese gratuite la școală și distribuirea gratuită de cărți de text, haine groase și pantofi pentru elevi. Toate acestea arăta că responsabilitatea pentru copil trece de la familie la colectiv.” (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia)

Țelul acestei comunizări a copilului este unul ideologic, pentru societatea comunistă controlul absolut asupra educației copiilor fiind esențial în formarea ”omului nou”. Societatea comunistă înlătură vechea familie ”îngustă și mică, în care părinții se ceartă și sunt interesați numai de proprii lor urmași”, familie ”care nu este capabilă să educe „noul om“. (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia)

În jurul acestui țel suprem – crearea noului om – va gravita tot sistemul de educație al societății comuniste, ”locurile de joacă, grădinile, casele și alte facilități în care copilul va petrece cea mai mare parte a zilei, (vor fi) sub supravegherea educatorilor calificați, vor oferi un mediu în care copilul poate crește ca un comunist conștient, care recunoaște nevoia pentru solidaritate, colegialitate, ajutor reciproc și loialitatea față de colectiv.” (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia)

Ce rămâne din sentimentul matern, în societatea comunistă? Alexandra Kollontai răspunde cu o învățătură dogmatică pentru femeia muncitoare:”Femeia care preia lupta pentru eliberarea clasei muncitoare trebuie să învețe și să înțeleagă că nu există loc pentru vechea atitudinede proprietate, care spune: „Aceștia sunt copiii mei, eu le datorez doar lor iubirea mea maternă și afecțiunea; cei care sunt copiii tăi, nu sunt preocuparea mea și nu-mi pasă dacă se mor în foame și frig, nu am timp pentru alți copii! „Muncitoarea-mamă” trebuie să învețe să nu facă diferențe între a ta și a mea; ea trebuie să știe că există doar copiii noștri, copiii muncitorilor comuniști din Rusia.” (Alexandra Kollontai, Comunismul și familia) 

Observăm că în teoria marxistă, relația dintre bărbat și femeie este redefinită ca o relație dintre două entități proclamate a fi absolut egale, golite de caracteristicile care rezidă din natura lor și posesoare ale unei libertăți absolute în comportamentul sexual, libertate întemeiată pe noile relații de producție comuniste, care garantează, la rândul lor, o libertate economică și implicit, politică absolută.

Relațiile sexuale sunt eliberatede orice opresiune, amorul liber, într-un final, șterge orice diferență de gen, căci precum bărbatul și femeia sunt înainte de toate, comuniști, dispărând între ei orice inegalitate economică sau politică, tot așa caracteristicile lor sexuale se șterg. Bărbatul nu mai poartă responsabilitățile specifice în cadrul familiei, pentru că familia este desființată prin comunizare, el nu mai este bărbat în sine, ci înainte de orice, este comunist. Femeia rămâne cu o singură caracteristică, anume procreația, dar și aceasta golită de orice responsabilitate și afecțiune maternă, copilul fiind comunizat, preluat și crescut de societate, femeia nu mai este femeie în sine, ci la fel ca bărbatul, ea este, înainte de orice altceva, comunist. Oricine se poate iubi cu oricine, indiferent de gen, fără opreliști, fără condiționări, poate cu excepția uneia singure, aceea de a procrea, totuși, copiii comunitari necesari armatei proletare.

(Neo)marxismul vremurilor noastre, puternic timorat de eșecul istoric al sistemului economic și politic întemeiat pe teoria marxistă, își caută refugiul, cum spuneam, în ”multiculturalismul” pervertit, promovând cu insistență ideea că familia naturală ar fi o realitate ”retrogradă” (sic!) și că noul și inevitabilul ”salt în evoluția” relațiilor de familie ar fi redefinirea familiei pe temelia unor concepte ”progresiste” confecționate în creuzetul acestui ”multiculturalism”. Altfel spus, (neo)marxismul încearcă (și deja în unele state occidentale, aproape că reușește) să alunge din spațiul public, ba chiar și din dicționar, noțiunile de bărbat, femeie, copil, familie pentru a le înlocui cu noțiuni artificiale precum partener(ă), familie homosexuală, părinte 1 și părinte 2, libertatea de a decide genul etc.

Așa cum, cu aproximativ un secol în urmă, revoluționarii bolșevici își propuneau să elibereze masele de exploatarea economică a omului în capitalism, activiștii (neo)marxismului cultural din vremurile noastre își propun să elibereze relațiile sexuale de oprimarea pe care o suferă din partea familiei naturale.

Cele două revoluții – revoluția bolșevică și revoluția sexuală – pornesc de la aceeași eroare: ignorarea caracteristicilor naturale ale ființei umane.

Revoluția bolșevică, în expresia ei finală – societatea fără clase, comunismul – este imposibil de realizat pentru că ignoră faptul că asupra ființei umane acționează diferite, complexe și de cele mai multe ori, extrem de dificil de estimat, determinări naturale (culmea, marxiștii comit această eroare, deși tocmai ei afirmă importanța acestor determinări!) care îl împiedică pe om să ajungă, singur și în perfecțiune, la o așa-zisă înaltă conștiință multilateral dezvoltată. În ciuda gravelor nedreptăți pe care le propagă, deocamdată doar democrația întemeiată pe capitalism s-a dovedit a fi singurul mecanism care reușește să asigure un acceptabil echilibru între determinismul natural și dorința de libertate a ființei umane.

Revoluția sexuală – în aceasta fiind incluse atât absolutizarea ideologică freudiană a sexualității, proclamată ca principal resort al comportamentului uman, cât și redefinirea homosexuală a familiei, desființarea familiei naturale, comunizarea copiilor și proclamarea avortului ca drept al femeii – este la rândul său, imposibil de realizat, pentru că ignoră aceleași determinări naturale care acționează asupra fiineți umane. Aceste determinări naturale – dacă sunt corect cunoscute și obiectiv interpretate – conduc la concluzii care anulează valoarea de adevăr a tezelor ”multiculturaliste” ale activiștilor revoluției sexuale. Lipsită de ordinea naturală care se regăsește în familia naturală, societatea omenească ar sfârși într-o dictatură cel puțin la fel de gravă ca dictatura comunistă, anume dictatura erosului dezlănțuit, a instinctelor sexuale animalice asupra rațiunii, o dictatură care probabil că ar distruge umanitatea chiar mai repede decât ar fi reușit comunismul, dacă nu ar fi fost condamnat de istorie.

Activiștii (neo)marxiști ai vremurilor noastre sunt lipsiți de temelia economică și politică pe care statul comunist – condamnat de umanitate și de istorie – o oferea mecanismului de comunizare a familiei naturale și de pervertire a noțiunilor de bărbat, femeie, copil, familie, sexualitate. Surogatul lor la statul comunist este o pseudo-filosofie confecționată din interpretarea pervertită a textelor fundamentale care consacră Drepturile Omului, din actualizări ale tezelor siniștrilor fondatori ai comunismului (Marx, Engels, Lenin), totul susținut cu argumentația otrăvită a corifeilor Școlii de la Frankfurt. Dar despre Școala de la Frankfurt, în partea a doua a eseului nostru.

• Despre autor
• Ultimele articole

About Nichifor Cremene

• „Quo Vadis” Biserica Ortodoxă Română? - 29 octombrie 2018
• Vor fi sau nu canonizați Sfinții Închisorilor? - 16 octombrie 2017
• Cazul PS Corneliu rămâne nerezolvat. ”Pentru pacea şi binele Bisericii”? - 18 august 2017