La Mănăstirea Horezu (sau Hurezi, după vechile hrisoave), cel mai complet şi mai reprezentativ ansamblu monastic în stil curat brâncovenesc, se află vestitul „Foişor al lui Dionisie”, capodoperă sculpturală care l-a fermecat odinioară pe marele bizantinolog francez Charles Diehl (ce considera Mănăstirea Horezu „cel mai frumos edificiu din întreaga Românie”) şi care le-a plăcut atît de mult Regelui Carol I şi Reginei Elisabeta (Carmen-Sylva) încît au cerut să li se construiască şi la Castelul Peleş unul asemănător.
Stilul brâncovenesc
Sfîntul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a lăsat numele său celui mai cunoscut şi mai rafinat stil artistic din trecutul nostru, expresie culminantă a stilului muntenesc, caracterizată mai cu seamă prin bogăţia şi desăvârşirea tehnicilor ornamentale. Relieful se accentuează şi apare chiar o tehnică nouă atît în sculptarea pietrei (minunat atestată, chiar la Bucureşti, de balustrada pridvorului de la Stavropoleos, de pildă), cît şi în prelucrarea artistică a lemnului (tîmple, jilţuri etc.).
În sculptura ornamentală a epocii brâncoveneşti predomină, sub influenţa Orientului, motivele vegetale (acantul, vrejurile de viţă sau floarea-soarelui), dar nu lipseşte nici figurarea unor personaje biblice (Moise, Aaron, Samson luptîndu-se cu leul, cei 4 evanghelişti) sau a unor chipuri de îngeri. Tot acum se conturează un tip nou de coloană, derivată din cea corintică, dar cu capiteluri mai puţin dezvoltate, în care se simte influenţa Renaşterii apusene.
Ansamblul de la Horezu
Situată la 67 km de Rm. Vîlcea, la poalele împădurite ale Munţilor Căpăţînii, vatra monahală se înalţă parcă organic din liniştea codrilor seculari, doar la răstimpuri tulburată noaptea de ţipetele bufniţelor (huhurezilor), de la care pare a proveni şi numele mănăstirii. Este principala ctitorie a Brâncoveanului şi a Doamnei sale Maria, ridicată şi zugrăvită în ultimul deceniu al secolului al XVII-lea. Biserica (1690-1694) are hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Ansamblul mănăstiresc include casa domnească, turnul-clopotniţă, trapeza şi paraclisul (1696-1697). Mănăstirii propriu-zise i se adaugă bolniţa construită între 1696-1699 de Maria Doamna, Schitul Sfinţii Apostoli, construit în 1698 de stareţul Ioan Arhimandritul, şi Schitul Sfîntul Ştefan, construit ceva mai tîrziu de Ştefan, fiul Brâncoveanului (1703). Din păcate, însă, nu întotdeauna restaurările ulterioare au fost de bun augur (cunoscătorii o vorbesc de rău mai ales pe cea din 1872, cînd foişorul lui Dionisie a fost stricat şi refăcut).
Foişorul lui Dionisie
În incinta mănăstirii, dar realizat cîteva decenii mai tîrziu, încîntă privirile pînă azi şi faimosul foişor (construcţie deschisă pe mai multe laturi, decorînd şi protejînd intrarea într-un palat sau conac şi permiţînd accesul la catul de locuit) ridicat pe vremea vrednicului egumen al locului Dionisie Bălăcescu, între anii 1725-1753, prin neîntrecuta măiestrie a pietrarului Iosif. Foişorul lui Dionisie, deşi afectat într-o oarecare măsură de restaurările din secolul al XIX-lea, rămîne totuşi, după părerea aproape unanimă a specialiştilor, capodopera sculpturii brâncoveneşti. El este susţinut de coloane şi balustrade cu lujeri, acante şi caneluri, iar în decoraţia lui se regăsesc şi motive zoomorfice, precum şi simbolul imperial al acvilei, perpetuat şi pe vechea stemă muntenească.
Despre Dionisie Bălăcescu, egumenul în timpul căruia a fost construit foişorul, monah învăţat şi cu rafinat gust artistic, s-a spus că ar fi anticipat cu un veac înainte unirea Munteniei cu Moldova, căci o balustradă a foişorului reuneşte la baza ei emblemele celor două Principate româneşti, reprezentînd laolaltă vulturul cu o cruce în cioc (herbul Munteniei) şi respectiv capul de zimbru (herbul Moldovei).
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019