Declaraţia de la Bucureşti a societăţii civile din România care susţine organizarea Referendumului pentru familie

Noi, organizaţiile semnatare ale prezentei Declaraţii,

văzând că:

  • reprezentăm prin numărul nostru cea mai mare parte a societăţii civile din România,
  • clasa politică românească tergiversează din varii pretexte organizarea referendumului solicitat prin iniţiativa cetăţenească semnată de cele 3 milioane de români,
  • un astfel de demers este legal, democratic şi nu poate fi desconsiderat prin încălcarea nu doar a voinţei milioanelor de români care au semnat pentru el, ci şi a obligaţiei legale a organizării referendumului, obligaţie prevăzută de art. 6 alin. 2 din Legea 3/2000, în vigoare în prezent.

DECLARĂM

  1. Respingem categoric încercarea clasei politice româneşti de tergiversare, atât a punerii pe ordinea de zi a Camerei Senatului spre adoptare a proiectului de lege privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţia României, cât şi a organizării propriu-zise a referendumului.
  2. Solicităm membrilor Senatului să pună imediat pe ordinea de zi proiectul de lege sus-menţionat. În acest sens, prezenta Declaraţie este înaintată Senatului sub calificarea cererii imperative a societăţii civile, adresată membrilor Senatului cu acest obiect de a pune imediat pe ordinea de zi a proiectului de lege privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituţia României.
  3. Solicităm clasei politice româneşti şi tuturor instituţiilor publice constituţionale să procedeze de urgenţă la organizarea referendumului solicitat de cele 3 milioane de români. În caz contrar – respectiv în ipoteza neorganizării referendumului ori în ipoteza tergiversării lui de o asemenea manieră încât data la care s-ar putea organiza să fie una total nepotrivită raportat la calendarul activităţilor societăţii (respectiv lunile decembrie – februarie) noi, societatea civilă, vom considera aceasta o sfidare a voinţei juridice a poporului român.
  4. Solicităm instituţiilor publice abilitate să determine sistarea campaniei de defăimare publică a românilor care au semnat ori care susţin iniţiativa civică ce face obiectul prezentei Declaraţii, tocmai pentru asigurarea climatului legal şi democratic pentru finalizarea acestui demers de către factorii instituţionali prevăzuţi de lege.
  5. Respingem, totodată, orice încercare de politizare sau de confiscare politică a iniţiativei cetăţeneşti a celor 3 milioane de cetăţeni români.

Prezenta Declaraţie va fi înaintată Camerei Senatului, Preşedintelui României, Preşedintelui Curţii Constituţionale şi preşedinţilor principalelor partide din România.

Semnatarii prezentei declaraţii sunt următorii:

Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească privind revizuirea art. 48 alin. 1 din Constituţia României
prin Preşedintele Mihai Gheorghiu,
în calitate de iniţiator al acestui demers.

Coaliţia pentru Familie, cu următoarea componenţă semnatară,
în calitate de susţinători ai acestui demers

Platforma Civică pentru Drepturi şi Libertăţi ÎMPREUNĂ, compusă din 1000 de ONG-uri şi intelectuali de pe teritoriul întregii Românii,
prin împuternicit Mihai Gheorghiu,
conform actului adiţional la protocolul de constituire a Platformei


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost