Rândurile de mai jos sunt simple reflecții personale și nu angajează nicio altă persoană sau instituție în vreun fel. Ele au fost determinate de anunțul făcut astăzi public despre o posibilă vizită a patriarhului Moscovei la București, la sfârșitul lunii octombrie 2017. Sunt așchii pe apucate, sclipuite din fuga condeiului, de aceea îi rog pe prieteni să fie îngăduitori și să caute părțile bune, pozitive și constructive din această expunere sinceră și onestă intelectual într-o problematică pe care o cunosc în prea multele ei subtilități.
Problematica relațiilor ruso-române, moștenită istoric, trebuie soluționată într-o cheie care să nu presupună învingători și învinși, astfel încât ambele părți să fie câștigătoare.
Consider că este necesară o nouă abordare sinceră, din perspectiva elementelor comune poporului rus și celui român, mai exact din perspectiva Ortodoxiei, domeniu care a fost până acum fie neglijat, fie interpretat greșit, fie instrumentat geopolitic.
Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) și Biserica Ortodoxă Română (BOR) sunt cele mai mari Biserici Ortodoxe Locale, iar diferendul istoric dintre ele alimentează o stare de tensiune care se transmite în sfera percepțiilor și comportamentelor (geo)politice, fiind una din principalele cauze care întrețin neîncrederea reciprocă și determină, pe cale de consecință, o stare continuă de confruntare inutilă. Diferendul este unul de uzură și va trebui rezolvat corect, cu grijă, răspundere istorică și înțelepciune autentic creștină.
Pentru depășirea situației actuale ar fi necesare o serie de inițiative ale BORu orientate spre apropierea ei de BOR ca parte a unei strategii geopolitice mai largi, de apropiere a popoarelor rus și român, cu urmări majore pe plan regional, inclusiv urmări pozitive în cuprinsul Ucrainei și Republicii Moldova poziționate geografic între Rusia și România și în care interesele bisericești ruse și române totuși pot fi armonizate.
Se pare că preconizata vizită la București a patriarhului Kiril al Moscovei se înscrie în logica unui asemenea demers de apropiere, pentru a cărui reușită BORu a transmis, într-o primă etapă, spre BOR unele semnale pozitive concretizate în gesturi simbolice de bunăvoință pe care Bucureștiul nu le-a putut refuza și care ar putea determina reacții de răspuns simetrice, cu impact pozitiv pe termen lung în relațiile dintre cele două Biserici și popoare.
Punerea consensuală în aplicare a unor măsuri convenite între cele două Biserici ar putea fi urmată de o întâlnire de lucru a întâistătătorilor BORu și BOR la Chișinău, unde ar putea fi semnată, bunăoară, o Declarație comună privind bunele relații dintre cele două Biserici. Întâlnirea celor doi întâistătători la Chișinău va putea urma vizitei patriarhului Moscovei în cuprinsul Patriarhiei Române, singura Biserică Ortodoxă Locală din lume pe care niciunul din ultimii trei patriarhi ai Moscovei nu a vizitat-o oficial până acum.
Prezența concomitentă a ambilor Patriarhi, rus și român, la Chișinău, unul alături de altul, ar fi un semnal puternic și o concretizare a unei altfel de abordări, normale și autentic creștine, a istoriei trecute, prezente și viitoare, fără învingători și învinși, dincolo de imperialisme și alte aspecte secular-politice păguboase. Ba chiar cele două Biserici, rusă și română, s-ar putea gândi – de ce nu? – la o ședință comună a Sinoadelor lor permanente la Chișinău, care să decidă recunoașterea martiriului preoților și credincioșilor români din Basarabia, Transnistria, nordul Bucovinei și ținutul Herța și trecerea în rândul sfinților a acestor martiri români răpuși de mână atee sovietică. Dacă mai-marii unor timpuri totalitare ne-au separat, sfinții ne pot uni într-o legătură tainică și vizibilă curată în veșnicie. Am spus cu diferite ocazii: canonizarea oficială a martirilor români din timpul comunismului impus de Moscova în țara noastră trebuie să înceapă cu sfinții Basarabiei și Bucovinei, din 1940, mulți dintre ei împușcați în altare chiar la 28 iunie 1940. Abia după aceea va trebui să ne concentrăm și pe recunoașterea canonică a sfinților închisorilor, de după 1948. Așa este corect.
O decizie cu impact major în regiune pe care ar putea-o adopta BORu, ca dovadă de deschidere față de BOR, ar fi cea de decuplare a Eparhiei sale de Dubăsari și Tiraspol de Mitropolia Chișinăului și Moldovei și subordonarea acesteia direct Patriarhiei Moscovei, astfel sugerând o posibilă revenire la granița canonică pe Nistru dintre cele două Patriarhii. Într-o asemenea perspectivă arhiepiscopul rus de Tiraspol ar putea fi învestit cu prerogative exarhale în raport cu etnicii ruși minoritari de confesiune ortodoxă din Basarabia și nordul Bucovinei, după cum și mitropolitul Basarabiei deține rangul de Exarh al Plaiurilor, cu drept de jurisdicție peste diaspora ortodoxă română de răsărit (persoane deportate, strămutate cu forța etc.).
Faptul ar putea determina BOR să renunțe la Eparhia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria, cu eliminarea acesteia din dipticele Patriarhiei Române. Este bine că această ultimă episcopie a fost reactivată, înregistrată și inclusă în diptice, pentru că renunțarea la ea poate fi oricând o ofertă concretă făcută rușilor pe înțelesul lor. Rușii, cunoaștem, gândesc de obicei în asemenea termeni. Pentru ei simbolurile îi pot ține de foame orgoliului imperial. Cine nu a înțeles asta nu îi cunoaște deloc pe ruși.
BORu și BOR ar putea relua dialogul bilateral privind Mitropolia Basarabiei, completând agenda cu chestiunea jurisdicției canonice în ținutul Herța și nordul Bucovinei.
Odată rezolvată chestiunea jurisdicției bisericești în Transnistria, părțile ar putea conveni pentru început crearea în întreaga Basarabie istorică și regiunea Cernăuți a unei Conferințe locale a episcopilor ortodocși, ca organ consultativ comun de cooperare ruso-român, pentru discutarea și reglementarea chestiunilor de interes ortodox local, convenindu-se ca această Conferință locală să fie pusă sub primatul colegial și cronologic alternativ al mitropolitului Chișinăului și Moldovei (Patriarhia Moscovei) și mitropolitului Basarabiei (Patriarhia Română).
Evident, BOR va trebui să ia în calcul hirotonirea până la sfârșitul anului curent a câtorva episcopi noi pentru scaunele episcopale vacante de eparhioți și vicari din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, pentru a se ajunge la paritate numerică cu structura locală a BORu. Nu trebuie să ezităm în privința acestor hirotonii, pentru că Moscova nu va reacționa negativ ca altădată, având acum nevoie ca de aer de înțelegerea și susținerea BOR în alte probleme. La fel de evident este că și BORu, pentru a evita o inflație de ierarhi în Basarabia, va trebui să-i retragă pe unii dintre episcopii săi de aici în interiorul Rusiei, unde este nevoie de misiune ortodoxă intensă.
Având statut de organ interbisericesc tranzitoriu, Conferința locală va putea decide transferarea treptată a comunităților ortodoxe locale din întreaga Basarabie istorică și a celor românești din regiunea Cernăuți sub jurisdicția BOR, care va oferi garanții de solidaritate frățească cu BORu în toate chestiunile jurisdicționale dureroase din alte zone. Patriarhul Kiril, autor al conceputului de Lume Rusă (dar multinațională și multilingvă!), trebuie să înțeleagă că și noi putem vorbi, în oglindă, despre Lumea Românească nemultinațională și monolingvă… Dumnezeu nu a creat state sau imperii, ci doar neamuri sau limbi, cum spune Scriptura.
Fără rezolvarea corectă a diferendului jurisdicțional ruso-român din Basarabia și nordul Bucovinei, în corelare cu criteriul etnic instituit de canonul 34 apostolic, orice avansare pe calea reconcilierii dintre cele două Biserici și popoare nu va fi posibilă. Așa cum se știe, Pacea este adevărată și temeinică doar dacă se sprijină pe Adevăr și Dreptate. Iar adevărul este că noi suntem român (nu am ales, ne-a făcut Dumnezeu) și este drept, după orice lege omenească și după orice canon bisericesc, să fim uniți sub omoforul unui singur patriarh, cel de la București.
Zonele despre care trebuie să discutăm noi, rușii și românii, sunt Transnistria, Basarabia (inclusiv sudul și nordul ei istoric), ținutul Herța, nordul Bucovinei. Nu avem voie să asistăm indiferenți sau neputincioși la strivirea românilor ortodocși din Ucraina de către tăvălugul ucrainizării induse direct din Rada Supremă. Granițele bisericești nu coincid cu cele ale statelor. În Ortodoxie ele trebuie să cuprindă neamuri întregi, nu să le fragmenteze asemenea granițelor politice. E de prisos să precizez că Bisericile sunt separate de State și că o autocefalie moldovenească este imposibilă canonic, întrucât nu are obiect – o etnie moldovenească distinctă.
Bisericile diferă de state (și imperii) prin natura, scopul și mijloacele lor. Ba chiar, spre deosebire de state, Bisericile au uneori puterea suficientă să (re)configureze și să (re)organizeze pașnic spații geografice și populații întregi în folosul acestora din urmă.
Există și alte aspecte care ar putea contribui la apropierea celor două Biserici. În Ortodoxia lor comună, rușii și românii sunt legați vizibil prin sfinții români din Rusia și sfinții ruși din România, fapt mai puțin cunoscut. Astfel, BORu ar putea lua în calcul transmiterea către BOR a moaștelor Sfintei Teodora de la Sihla, Aura Carpaților, (păstrate în Lavra Pecerska din Kiev) și primi moaștele Sfântului Paisie Velicicovschi (păstrate în Lavra Neamțului din România).
Dacă ar fi posibil să se decidă așa ceva, ceremoniile de transmitere a moaștelor, bazate pe acte sinodale adoptate la Moscova și București, mediatizate adecvat, vor avea un impact major asupra percepției și mentalității populare din cele două Biserici, servind ca bază solidă de dialog pentru reglementarea diferendului canonic ruso-român din Republica Moldova și Ucraina.
Alte gesturi de bunăvoință din partea BORu le-ar putea constitui decizia de transmitere către BOR a unei părți din moaștele Sfântului Antipa de la Valaam (numit și de la Calapodești) sau ale Sfântului Petru Movilă de la Kiev.
Dar gestul de onestitate și bunăvoință cel mai simplu pe care l-ar putea face BORu, ar fi să renunțe la politica sa de dezbinare a românilor ortodocși în români propriu-ziși și moldoveni, și, să zicem, drept dovadă, până la sosirea patriarhului Kiril la București, să înceapă a vorbi despre pagina ei oficială de internet în limba ROMÂNĂ (nu ”moldovenească” ca până acum), ținând cont că până și Statutul structurii sale din Republica Moldova o numește română. Mitropolitul Vladimir Cantarean, care, zice-se, și-a redobândit cetățenia română, ca și alți ierarhi, clerici, monahi și sute de mii de credincioși ortodocși români de sub jurisdicția Moscovei, se află sub jurământ de credință față de România și poporul român, fapt de care patriarhul Kiril nu mai are cum face abstracție. BORu trebuie să probeze că este străină de orice fel de confiscare sau manipulare identitară în raport cu românii din Basarabia și nordul Bucovinei, și cu românii în general, renunțând la acțiuni unilaterale față de ei percepute întemeiat ca gesturi de sfidare fățișă a BOR.
BORu nu va avea niciodată credibilitate în fața BOR și a românilor în general, dacă va rămâne opacă la adevărul elementar că românii vorbesc o singură limbă, nu două, și dacă nu va renunța la opunerea artificială, motivată secular-politic, a etnonimului român și a infranimului românesc moldovean. Nu poți veni la București să condamni comunismul și crimele lui, și să te prefaci viclean că nu înțelegi că teoria stalinistă a moldovenismului antiromânesc este parte a moștenirii comunismului ateu, imperialist și criminal. Însăși jurisdicția moscovită peste românii de la răsărit de Prut este un rezultat al comunismului și expansionismului sovietic după care a ținut, ascultătoare, pasul patriarhia din preajma Kremlinului. Orice problemă este rezolvabilă dacă este mai întâi conștientizată și asumată creștinește, de la obraz.
Va trece oare acest test patriarhul Kiril? Dacă îl trece, suntem pe calea cea bună, dacă nu, patriarhul Moscovei alege să bătătorească în continuare calea pe care o tot țin razna deputații din Rada Supremă de la Kiev cu ale lor limbi distincte română și ”moldovenească”, după cum au învățat de la Stalin, Molotov și Hrușciov, lărgitorii de frontiere pe seama altor țări și popoare.
De fapt, dilema patriarhului Kiril este de natură strict teologică. El trebuie să demonstreze că nu este slugă la doi stăpâni: și la Dumnezeu și la demonul imperialismului rus nesătul de putere pământească. Ar și de așteptat ca patriarhul Kiril să condamne faptul că imperialismul moscovit nu a ezitat niciodată să se servească în interese secular-politice și expansioniste de stindardul Ortodoxiei, murdărindu-l. De aceea, vreau să cred că patriarhul Kiril își va retracta, cu regret, afirmația publică de acum două decenii și ceva cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat cea mai mare tragedie a secolului XX, afirmație preluată și tirajată cu diverse ocazii de Vladimir Putin și alți neortodocși în gândire și faptă.
Are însă BORu capacitatea superioară de înțelegere a acestor necesități și capacitatea normală de inițiativă pe această direcție? E foarte dificil să răspundem pe moment, cunoscând modul de gândire de până acum al majorității numerosului și slab pregătitului episcopat rus.
A sosit timpul ca partea rusă să se întrebe ce așteptări legitime au românii față de ea și chiar să încerce să răspundă concret acestor așteptări naturale.
BORu nu va putea deschide o nouă perspectivă în relația cu BOR fără să închidă o veche problemă, care pentru noi este, de fapt, o rană. Dacă patriarhul Kiril va veni la București cu mâna goală, fără un plan sincer și un mesaj clar de reconciliere istorică, degeaba se va osteni să bată drumul doar ca să arate că iese din autoizolarea pe care și-a impus-o BORu cu ocazia Sinodului Panortodox din insula Creta pe care a încercat fără succes să-l torpileze.
Decizii bine chibzuite ca cele indicate mai sus, dar și altele drămăluite cu multă răspundere, vor putea avea un impact major asupra celor două popoare ale noastre (român și rus) și asupra populației ortodoxe din regiune (Republica Moldova și Ucraina), servind drept model pentru decizii similare și pe alte planuri.
Merită să urmărim ce vor declara și ce vor întreprinde concret cele două Patriarhii, Rusă și Română, în timpul rămas până la vizita din 26-28 octombrie 2017, dar și pe durata ei.
Vizita patriarhului Kiril al Moscovei la București are de pe acum o latură pozitivă: ea confirmă faptul că BORu nu are curajul să întrerupă comuniunea canonică și euharistică cu BOR, așa cum amenințase altădată cu jumătate de gură, și că este cumva dispusă să cedeze în diferendul canonic istoric din Basarabia (și nordul Bucovinei). Ce a fost mai rău între cele două Patriarhii a rămas în urmă, ce poate fi mai bun are șansa abia să urmeze.
Oricum, această vizită are valoare de test și e plină de semnificații geopolitice, dincolo de importanța ei teologică indiscutabilă. Sigur că patriarhul Kiril nu va veni la București doar pentru noi, românii. Vizita îi oferă posibilitatea reluării dialogului, la sediul Patriarhiei Române, cu alte Biserici surori ai căror întâistătători sau delegați de vârf vor fi prezenți în România.
Patriarhul Kiril va trebui să-și testeze Ortodoxia, onestitatea intelectuală și sufletească, libertatea sa și a BORu în raport cu centrul de putere seculară de la Moscova tributar reflexelor expansioniste de natură imperială complet străină spiritului autentic al Ortodoxiei.
Patriarhul Kiril are acum șansa rarisimă (putem spune istorică) să repare definitiv situația pe care, la 15 ianuarie 1999, la Chișinău, referindu-se la diferendul cu BOR, o definea rusește, simplu și onest, în trei cuvinte: Наш Синод согрешил // Sinodul nostru a greșit. Dacă dorește sincer, patriarhul Kiril i-ar putea împăca pe ruși cu noi, românii. Mingea este în terenul Moscovei. Să vedem cum va proceda.
Ar fi mare păcat ca patriarhul Kiril să vină la București doar într-o banală excursie canonică sau să se eschiveze și să trimită în locul său vreun mitropolit oarecare. Rusia nu se va putea concilia vreodată cu sine însăși dacă nu se va concilia, în Hristos, cu noi, cu românii.
- Tot ce am realizat datorez limbii române - 22 octombrie 2017
- Vizita Patriarhului Kiril la București. O nouă abordare a relațiilor româno-ruse? - 29 septembrie 2017
- Cetățenia română pentru românii din Ucraina - 22 septembrie 2017
Dupa cum se crede pe blogurile de greutate, vizita nu ar fi chiar o simpla excursie daca intalnirea ar pune pe gânduri care nu ne-ar fi tocmai favorabile un numar de credinciosi si ar avea ca rezultat evaluarea de catre experti a Patriarhului BOR si a unor inalti ierarhi cu care se vine in contact. Dar, speranta moare ultima, nu?
Atunci cand nu vorbesc armele , vorbeste sufletul , avand in vedere ca toti suntem crestini ortodoxi sau catolici dar tot crestinii suntem , este bine ca exista un pas concret si de o parte si de alta pentru a stabilii relatii ” de suflet si credinta ” , intre poporul rus si cel roman, si sa nu uitam si relatia cu sarbii tot prin Sinodul rus ,AVAND IN VEDERE PUTERNICA RELATIE INTRE CELE DOUA BISERICI.Ramane de vazut , cum vor reusii , cei doi lideri religiosi sa imbine toate interesele , in asa fel incat ” toata lumea sa se simta invingatoare ” . cu stima
Geopolitica, antemergator, general g r u.