Pe 26 octombrie, pentru prima oară în România, Matt Britton (SUA), procuror general, președinte al consiliului 40 Days for Life – cea mai mare mișcare pro-viață la nivel mondial – vorbește despre libertatea de a alege avortul și implicațiile ei, începând cu ora 20.00, în Sala Mezanin, la Hotel UNIREA din Iași. Conferința va avea un timp semnificativ rezervat întrebărilor și discuțiilor libere.
Este cunoscut faptul că, astăzi, avortul este un subiect care polarizează societatea noastră. „Nu mai avem o gândire sofisticată, ci adeseori gândim în slogane, în tweet-uri, statusuri și meme-uri, căzând pradă îndoctrinării. Noi credem că în problemele importante din societatea noastră este necesar să fim bine informați, documentați, pentru a putea argumenta rațional pozițiile pe care ni le asumăm”, a declarat Iulia Călinescu, coordonator național al campaniilor 40 de Zile pentru Viață, care va fi prezentă la evenimentul din Iași împreună cu soțul ei, Dan.
România este a doua țară la nivel mondial, după Rusia, care a avortat, în ultimii 60 de ani, un număr de copii mai mare decât populația actuală a țării. Conform datelor statistice, un număr de peste 22 de milioane de avorturi au fost efectuate din 1958 până în 2016, date preluate doar din statisticile spitalelor de stat, număr comparativ mai mare decât populația țării, însumând 19,7 milioane de români.
„Nu există subiect mai important pentru dezbaterea și discuțiile publice decât dreptul la viață. Uciderea celor nenăscuți afectează nu doar bebelușul a cărei viață este pierdută, ci și mama, tatăl, familia și chiar fiecare membru din fiecare societate. Misiunea campaniei 40 de Zile pentru Viață și, de fapt, a tuturor acelora care apără viața, este una a iubirii. Într-o societate cu adevărat umană trebuie să începem prin a-i proteja pe aceia care nu se pot proteja singuri”, a declarat Matt, cu privire la vizita sa în România.
Câteva informații despre conferențiar:
Matt Britton a obținut diploma în Drept și studii de Criminalistică la Universitatea George Washington. Mai bine de 20 de ani, Matt a practicat dreptul ca expert în litigii, procuror, consilier la companii private și operațiuni globale non-profit, servind și timp de patru mandate ca procuror general. Matt a predat și a vorbit despre o varitate mare de subiecte pro-viață și legale, atât pe teritoriul Statelor Unite, cât și în lume. Este căsătorit de 25 de ani, și împreună cu soția lui, Libby, au 8 copii.
Puteți accesa pagina de Facebook a evenimentului: „Avortul, o soluție?”:
CONTACT
Raluca Cocuț
Email: [email protected]
Tel: 0769 742 227
- Premierul Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a sfida mandatul de arestare al CPI - 22 noiembrie 2024
- Prezidențiale 2024. Românii își aleg viitorul președinte. A început votul în diaspora - 22 noiembrie 2024
- După George Simion, Claudiu Târziu e acuzat că ar avea interdicție în Ucraina. „Nu mă sperie nici securiștii ucraineni și nu mă vor opri nici agenții lor de influență din România!” - 21 noiembrie 2024