”Dreapta” în România de azi

Dreapta tradițională – astăzi nu doar absentă, dar și din ce în ce mai puțin posibilă – a stat în Europa pe doi piloni: ideea creștină și ideea națională. În actualul context european, iriți și dacă te declari creștin, darămite naționalist! Cine încă nu s-a spălat pe creier e noul „dușman al poporului”, al (S)UE și al Noii Ordini Mondiale. Și neapărat, dacă nu „fascist” (evreii știu de ce!), atunci „putinisto-dughinist” (Eurasia e cu noi!). Prin urmare, dreapta nu-i doar „non grata”, ci reprezintă chiar „sperietoarea” de serviciu a Noului Vavilon. Iar dreapta emasculată a intelectualilor subțiri, agonizînd într-o minoritate intranzitivă, neo-marxismul îl mai tolerează, dar naționalismul în nici un caz – că pînă la urmă tot „să dea bine” în Occident contează, oricît ar deveni Occidentul de smintit sau de pervers! Acesta e paradoxul pe care stăm: oricît de stînga ar fi Occidentul, dreapta intelectuală e tot cu el! Pe el îl scuipă, pe el îl linge! Să scuipi unde ai lins și să lingi unde ai scuipat e noua „dialectică” a „lumii bune” (pentru care „a fi de dreapta” – ca și creștin la modul „ecumenic” – face parte dintr-un fel de rețetar abstract).
Din păcate, cu dreapta din România (atîta cîtă a mai rămas sau cîtă se crede ca atare) pendulăm steril între „două fundături simetrice” (cum îi place d-lui Baconschi să spună): o dreaptă paseistă și „troglodită” (în care se amestecă derutant reziduurile legionare și național-comuniste) și o dreaptă futuristă și „emancipată” (în care se amestecă derutant elemente conservatoare, liberale și neomarxiste), amîndouă visătoare față de prezent și de realitate. Desigur, cele două „drepte” (ca să nu zic: „cele două nevoi”, ca-n cîntecul Mariei Tănase) să nu se vadă și să nu se audă una pe alta (războiul „puricilor” cu „liichenii”)! Aceasta pare principala (dacă nu singura) lor grijă. De restul se ocupă stînga și diferitele „oculte” globaliste… La anul și la mulți ani!

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „”Dreapta” în România de azi”

  1. Nu mă interesează nici dreapta și nici stânga politică de azi. Doar dreapta-măsură spre care mergem noi toți – în frunte cu Chiriarhii și Chiliarhii noștri – ca o flotă uriașă cu pânzele în vânt.

    Când vor bate clopotele Catedralei celei Mari vor cădea și zidurile întunericului.

    • Doamne ajuta sa se risipeasca anonimatul duhovnicesc si corectitudinea politica(stanga)
      Chiriarhala sau Patriarhala ca din laicat se observa ca se schimba doar palaria.Cand va bate clopotele canonizari parintelui Arsenie Boca,Daniil de la Rarau,Valeriu Gafencu,Ilie Lacatusu ….se va aprinde si lumina mantuirii neamului tinuta sub obroc, ca intunericul e tot mai mare.
      Poate daca s-ar asculta din inima poporul, multe ispite ar fi trecute si un pic de interes de ce se intampla cu poporul nu ar strica, nu sa faci politie politica ci sa sti cum sa te feresti pe tine si poporul ce trebuie nascut de sus de barbarii de tirani si atunci cu adevarat vom avea preoti cu crucea in frunte si o oastea crestina.
      De recitit ca exemplu de dreapta masura Chiriarhala sau cunostinte politice, viata epicopului Unirii Ioan Papp al Aradului care a stiut cu intelepciune evita vicleniile de la Budapesta si asta la ajutat sa faca diferenta dintre iubirea de neam si uratorii de romani .Cel ce a inviat din morti a inviat si neamul romanesc spunea vladica la 1 Decembrie in slujba Marii Uniri.
      Crezi ca asta sa facut prin indiferenta politica stimate anonim?Nu confunda iubirea de neam ce se descopera pe aceasta platforma si ,,dreata,,(stanga) sau stanga cu care defileaza si cei din dealul Patriarhiei cand este vorba de donatii sau filatropii pentru imagine.Oare nici atunci nu va intereseaza stanga sau dreapta de care va feriti ca de ciuma rosie?

Comentariile sunt închise.