Un prieten, care crede că „strada” e reprezentată doar de manipulați și de naivi, mă întreabă, provocator și insinuant: „Cu ce înlocuim PSD-ul ?”.
Mă feresc să spun că am răspuns, ci prefer să spun că mi-am exprimat punctul de vedere în comentariile aferente unei postări anterioare, pe care, la sugestia altor prieteni, îl reiau și aici, oarecum „mai la vedere” (fără cine știe ce iluzii – m-am vindecat de ele în aproape 30 de ani de publicistică „reacționară” – și fără pretenția de a-l decreta ca soluție fără cusur, ci doar ca poziția mea – care, oricum, contează prea puțin – să fie clară pentru cei care se mai întîmplă să mă citească).
Cu ce să înlocuim PSD-ul (presupunînd că am fi în stare)? Pe termen scurt, cu orice altceva. Pe termen lung, cu acea dreaptă pe care sîntem datori s-o construim din mers. Ce ne-a împiedicat s-o construim pînă acum și ce am putea face – practic și concret, nu discursiv și virtual – ca s-o construim de acum înainte? Acestea sînt cele două întrebări care trebuie să ne frămînte și să ne responsabilizeze.
Se pare însă că noi am ales deja calea suspiciunii reciproce, cu cecitatea pretins „puristă” de a ne anihila unii pe alții în folosul PSD, care-și freacă mîinile de satisfacție văzînd că ne ascuțim dinții ca să mușcăm din el, dar de fapt mușcăm mereu tot din alți adversari, reali sau închipuiți. Suferim de o dezbinare cronică și de o suspiciune toxică, din care monstrul se hrănește fără să-l coste nimic.
Sigur că dreapta n-are un singur adversar, ci mai mulți, stînga fiind astăzi de o polimorfie derutantă, ea însăși radicalizată între vechi și nou. Adversarii cei mai redutabili ai momentului sînt neocomunismul estic și neomarxismul vestic. Cînd ai mai mulți adversari, e însă o chestiune de strategie elementară că nu-i poți înfrunta direct pe toți deodată, ci îi înfrunți pe rînd, iar dacă ești abil strateg, chiar te poți folosi conjunctural de unul pentru a-l înfrînge pe celălalt. Eradicarea „ciumei roșii” rămîne prioritatea absolută, pentru că ea este răul moștenit și încățelit, cu actanții cei mai siniștri. Să lichidăm neocomunismul (valorificînd orice reacție împotriva lui: de la dreapta sau de la stînga, politică sau apolitică, internă sau externă) și pe urmă ne vom concentra pe lupta cu neomarxismul! Totul va fi însă inutil dacă nu vom reuși să construim, dincolo de proteste, alternativa de dreapta credibilă și viabilă pe care am ratat-o sistematic vreme de 28 de ani (confundînd necesitățile prezentului cu nostalgiile trecutului sau cu utopiile viitorului).
Nu atît PSD-ul (sau, mă rog, penala coaliție PSD-ALDE) e de înlocuit, cît nevrednicia confuză și vociferantă de pînă azi cu o vrednicie lucidă și realistă (dacă sîntem capabili de așa ceva), care să depășeasă, măcar în ceasul al doisprezecelea, „războiul româno-român” în care ne-am risipit decenii de-a rîndul și prin care am devenit caricatura politică și culturală a Europei și a propriei noastre istorii.
- DANA KONYA-PETRIȘOR, ÎNTRU VEȘNICĂ POMENIRE - 17 martie 2021
- ÎNĂLȚATU-S-A! - 28 mai 2020
- Sic credo – Francisco Franco (1892-1975) - 25 octombrie 2019
Grupari infractionale in care sunt cuprinse pentru imagine si cateva notorietati, ca sa pacaleasca nataraii, asa se guverneaza. Ca tu, omule, nu ai sa ajungi niciodata sa afli ca si cei ,,cinstiti nu sunt deloc asa, ma emotioneaza.
Imi pare rau, chestia cu razboiul romano-roman e un cliseu si o chestie depasita de ani de zile, toata lumea s-a convins cum stau lucrurile. Cei din structurile noi si vechi, dar si profitorii capitalismului ooriginal, adica cei care dau spagi si nu platesc taxe, sunt pur si simplu bine organizati, spre deosebire de majoritatea zdrobitoare. Minoritatea aceea direct interesata in mentinerea situatiei nu e chiar insignifianta, cu familii cu tot exista o estimare de 350 000 – 400 000. Dar situatia se va lamuri de la sine atunci când institutiile vor intra in colaps, in principal din cauza exodului.
Si totusi cine macina la moara cugetului Biserici a constiintei parintilor cu mintea lui Hristos, nu se va teme chiar de va umbla prin valea umbrei mortii.Exodul nu face alceva decat adanceste despartirea de Dumnezeu de credinta de rosturile noastre ca neam.Sclavi fericiti la faraonii moderni, dar daca de acolo de sub caramizi se va striga glas de pocainta, de intoarcere, Dumnezeu aude si de acolo.Insa din daramaturile tarii,razboiul dincolo de vrajmasii amintiti, cred ca este un razboi al nostru cu duhul falsului din noi care iata ca-l purtam fiecare de 28 de ani sau mai mult si tot din 5 in 5 ani acest duh viclean schimba tactica, cea ce ar trebui sa ne provoace si pe noi sa ne aruncam spre ce a lasat Hristos in arca Bisericii, nu ca institutie, ci ca putere pe care mucenici au descoperit-o.Verificarea cea mai simpla ca inca nu avem un duh mai puternic ca vrajmasii, este exact aceasta neputinta de a ne alipi si a accesa anticorpii dreptei crestine care sa devina norma comunitara nu proiect online.Inca in noi precum era si in parintii nostri duhul intentiilor bune nu este inlocuit de Duhul lui Hristos.Mucenicii ne arata ca duhul lui Hristos invinge fiara, nu gandul sau structurile drepte, coborarea in adancul noastru, intalnirea cu Hristos in iadul noastru.
Lupta este in toi si faca bunul Dumnezeu precum cu Noe din piesa de teatru a inspiratului nostru om de cultura Lucian Blaga ,sa nu deznadajduim ci cand nefartatul ne viziteaza cu deznadejdea, sa tocam in toaca tariei sufletului noastru precum se toaca la rugaciunea vecerniei iar cugetul nostru sa ajunga sa creada ca recreerea lumii prin Biserica se poate numai prin rugaciune ,prin inima omului pecetluit de Duhul Sfant, deoarece si cel ce vine sa ia locul lui Hristos vrea sa recreeze lumea, insa fara Hristos.Sa ne verificam bine in ce zidire suntem sau vrem sa intram si asa sa faptuim.