Se umple țara de ”legionari”. Azi, din nou, Mihail Neamțu

Antenele penalului Voiculescu îl atacă iar pe Mihail Neamțu. Pe aceeași veche prostie: că e simpatizant legionar. Degeaba s-a tot delimitat omul, pînă într-acolo încît a nedreptățit pe alții.

Au trecut peste șapte decenii de la ieșirea Mișcării Legionare din viața politică (încercările de resuscitare a ei, de după 1990, nu contează, pentru că n-au avut un impact semnificativ în rîndurile românilor). Cît trebuie să mai treacă pentru ca numele de legionar să nu mai funcționeze pe post de sperietoare? Probabil că niciodată nu se va fi scurs suficient timp pentru asta. Pentru că Stînga este campioană la lipit etichete și pentru că etichetele sînt nu doar o formă de cenzură, ci și un fel de a te sili la autocenzură. De aceea, orice demers care vizează menținerea normalității va fi etichetat cu ismele care au în mentalul colectiv cea mai mare încărcătură negativă, după atîtea decenii de propagandă comunistă și neomarxistă: nazism, fascism, legionarism. Așa s-a întîmplat pînă și cu inițiativa de modificare a Constituției inițiată de Coaliția pentru Familie.

(Îmi amintesc că primul partid parlamentar pe care Stînga l-a numit fascist a fost Uniunea Forțelor de Dreapta – la sfîrșitul anilor 1990. Un partid condus la acel moment de Varujan Vosganian, un armean mîndru de obîrșia lui, Laurențiu Ulici – președintele de atunci al Uniunii Scriitorilor -, și Adrian Iorgulescu – președintele Uniunii Compozitorilor -, liberali sadea. În 2003, UFD s-a lăsat absorbit de PNL.)

De aceea, aproape toți intelectualii publici de dreapta au fost numiți fasciști sau (cripto/neo)legionari. N-a scăpat de eticheta asta un adversar mai de soi al Stîngii. Nici măcar Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Baconschi sau Papahagi, care nu doar că n-au nici cea mai vagă simpatie pentru legionarism, dar s-au pronunțat și critic la adresa legionarismului. Normal să nu scape nici Neamțu.

Și orice personalitate va mai amenința Stînga – prin crezul său politic, atitudinea sa publică și altitudinea sa intelectuală – va fi tratată la fel.

Am mai spus-o și o repet, în maniera asta și în ritmul ăsta: se va umple țara de ”legionari”, pînă într-acolo încît cuvîntul își va pierde sensul în care îl uzitează detractorii și va căpăta unul perfect contrar. Și-atunci, Stînga va trebui să inventeze o altă etichetă.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Se umple țara de ”legionari”. Azi, din nou, Mihail Neamțu”

Comentariile sunt închise.