Lansare de carte: Marionete ale destinului

Miercuri 14 martie 2018, ora 18, la libraria Sophia din Bucureşti (str. Bibescu Vodă nr. 19) va avea loc lansarea volumului Marionete ale destinului, unde voi fi prezent alături de Sorin Lavric, autorul prefeţei.

La fel ca în cazul cărţilor „Permanenţe europene, rosturi româneşti” şi „Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide: despre duhul sfinţilor închisorilor” (apărute în toamna lui 2016), o parte din textele cuprinse în noul volum au fost publicate anterior şi pe acest site.

„Există un lucru pe care l-am învăţat de la autor: dacă, într-o polemică, faci uz de categoriile de gândire ale adversarului, înseamnă că, în plan interior, adversarul te-a învins deja. Nu ai voie să-ţi exprimi gândurile decât în termeni pe care îi consideri fideli concepţiei tale, aşa explicându-se acribia cu care Bogdan Munteanu analizează noţiuni aparent banale, ce ţin de jargonul cutiei de rezonanţă mediatică: populism, democraţie, secularizare, valori liberale, alături de atâţia alţi termeni de molestarea cărora nu scăpăm în nici o zi de peste an. Ce se ascunde în spatele lor şi câtă intenţie de falsificare a esenţei umane e pusă în aceste noţiuni? Iată întrebările la care autorul răspunde cu aplomb, pertinenţă şi sagacitate. Indiferent că e vorba de România sau de Europa, de America lui Trump sau de etimologia cuvântului neam, autorul disecă noţiuni, precizează nuanţe, lămureşte poziţii. Şi mereu vorbeşte de pe poziţia creştinului modern.” (Sorin Lavric)

Cuprinsul:

I. Europa

Eliberarea de sub „tirania valorilor”: tentaţia populismului / Marionete ale destinului / Viitorul Europei: simptome, semnale şi analize / Europa, încotro? / Patriotismul civic şi cel etnic / Demagogie şi sinceritate / Calităţile personale faţă cu pilotul automat / Despre sinceritate şi adevăr în lumea ideilor / Adevărata Europă – Declaraţia de la Paris

II. America

Fenomenul Trump: o breşă în sistem? / Rusia şi America: o ecuaţie complicată

III. România

Demnitatea unei naţiuni / O săptămână mai târziu / Familie şi normalitate / Suntem fanatici! / Klaus Iohannis şi excesele corectitudinii politice / Noua ofensivă a religiei „corectitudinii politice” / Identitate şi interes naţional / Pecetea identităţii / Eminescu şi fiinţa naţională

IV. Biserica

Ierarhia valorilor / Creştinism şi corectitudine politică / Neam şi mântuire / Realitatea concretă a pâinii spirituale / Voinţă şi putere / Întruparea Domnului / Puterea Învierii


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Lansare de carte: Marionete ale destinului”

  1. Mereu am invatat , am auzit , am ascultat , la diversii ” Mecena” , ai gandirii autohtone , privind ” complexul de inferioritate ” al acestui popor , caracterizari ca ” popor balcanic” , ” popor mioritic” , ” popor corupt ” , etc, au fost permanent servite pentru interesul manipularii , de zeci de ani .Acum se naste din ” complexitatea ” noastra si tendinta de a ne alinia la mai ” marii ” conducatori moderni : Trump, Putin, Merkel , etc, noul complex de inferioritate , promovat cu atata ” maiestrie” politica , de noii corifei ai gandirii lui DEJ , in politica romana ,ESTE DISTRIBUIT CU FINETE IN MASS MEDIA actuala . Facem ce facem , si avem o placere ” masochista” de a o lua de la capat , sacrificand orice pentru ” ADEVARUL ” noastru
    .Se pare ca Manole si Ana sunt avertismente clare ale gandirii noastre nationale. cu stima

Comentariile sunt închise.