Fantoma socialismului seduce America

În luna noiembrie se vor desfășura alegeri parlamentare în SUA. Vor fi aleși toți membrii Camerei Reprezentanților, camera inferioară a Congresului, și o treime dintre senatori. Dar până atunci, în fiecare stat american se desfășoară alegerile primare. Fiecare partid își alege candidatul care va reprezenta partidul în finala din noiembrie.

Marți, 26 iunie, s-au desfășurat alegerile primare în statul New York. În districtul electoral numărul 14, care cuprinde o parte a orașului New York, în cadrul alegerilor primare ale Partidului Democrat s-au confruntat reprezentantul actual în Congres, Joe Crowley, liderul local al partidului și membru important în conducerea centrală, și Alexandria Ocasio-Cortez, o debutantă în politică.

Domnișoara Alexandria Ocasio-Cortez este membră a aripii socialiste a Partidului Democrat, programul electoral cu care a candidat fiind foarte clar în acest sens:

Adică: asigurare medicală de stat pentru toată lumea, locuri de muncă garantate, școlarizare publică gratuită, concediu de sănătate plătit, locuințe pentru toată lumea etc. Plus taxarea suplimentară a capitaliștilor de pe Wall Street.

Cei care am avut neșansa de a trăi în România socialistă știm cum arată în practică toate aceste lucruri. Americanii nu știu, ei cred că locul de muncă garantat va fi plătit cu măcar 100.000$/an, ca locuința oferită de stat va fi o vilă cu piscină și teren de tenis, că școlarizarea oferită de stat va fi cel puțin la nivel de Harvard, MIT sau Yale. Și de aceea îi votează pe cei ce le promit asemenea utopii. Și îi votează masiv. În confruntarea din districtul electoral 14 din New York, domnișoara Ocazio-Cortez a câștigat de o manieră categorică, 57,5% la 42,5%, deși a cheltuit de zece ori mai puțini bani în campania electorală. Foarte îngrijorător e că votanții săi sunt tineri, încă o dovadă a îndoctrinării la care aceștia sunt supuși în majoritatea școlilor americane. Și problema e că nu e vorba de un caz izolat, ci de o tendință la nivel național. În urmă cu doi ani, un alt socialist, Bernie Sanders, cu o platformă politica identică cu a lui Ocazio-Cortez, a avut un rezultat mult peste așteptările inițiale, în cadrul alegerilor primare pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat la președenția americană. A fost nevoie de intervenția masivă a greilor Partidului Democrat pentru ca Hillary Clinton să câștige nominalizarea.

În același timp, atacurile și hărțuirea susținătorilor actualului președinte american, Donald Trump, se intensifică. Un asemenea caz, care merită semnalat, este al purtătoarei de cuvânt a lui Donald Trump, Sarah Huckabee Sanders. Aceasta, alături de mai mulți membri ai familiei sale, au decis să serveasca masa la restaurantul Red Hen din localitatea Lexington, statul Virginia. S-au așezat la masă, au comandat, dar n-au fost serviți. Personalul a sunat patroana care a venit la restaurant, s-a consultat cu angajații și apoi s-a dus la masa doamnei Huckabee Sanders să-i spună că ar fi mai bine să părăsească restaurantul, pentru că nu va fi servită datorită poziției pe care o deține la Casa Albă. Caz clar de discriminare. Aceasta nu a vrut să creeze o scenă, așa că s-a ridicat și a plecat. Vorba proverbelor care spun că nu e bine să te pui cu proștii și că deșteptul cedează primul.

Presa și politicienii de stânga, în loc să condamne acțiunea lucrătorilor și a patroanei acelui restaurant, i-au aplaudat. Că așa trebuie făcut cu toți suporterii lui Donald Trump, trebuie hărțuiți tot timpul, ca să vadă ce cred americanii despre actuala administrație republicană de la Casa Albă. Vă puteți închipui ce-ar fi fost dacă ar fi fost tratat astfel un demnitar al Stângii? Aceeași presă și aceeași politicieni s-ar fi indignat imediat, ar fi curs acuzele de rasism și discriminare, restaurantul respectiv ar fi fost dat în judecată, boicotat și împins la faliment. Cam cum s-a întâmplat cu patronul unei cofetării din Colorado care a refuzat politicos, din motive religioase, să creeze un tort de nuntă pentru o pereche de homosexuali. Acesta a fost târât ani de zile prin tribunale, până când cazul său a ajuns la Curtea Supremă, unde a avut câștig de cauză. Nu înainte de a fi dărâmat psihic și stors de bani.

Ambele acțiuni sunt tipice Stângii radicale. Socialiștii nu apreciază deloc individul, deși proclamă contrariul. Ei consideră că sunt deținătorii adevărului absolut și știu mai bine decât tine ce-ți este benefic. Dacă ai curajul de a te opune, trec la pasul următor, adică la acțiuni de forță și violență, pentru a-și impune ideile. Cei ce au trecut prin epoca aceea știu toate aceste lucruri. Nu și generațiile actuale, cărora le este prezentată varianta romantică a acelor vremuri. Și acest lucru e un eșec al sistemului de învățământ nu doar din America, ci și din România.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost