Viorica Vasilica declanșează războiul religios în România

Premiera Dăncilă (nu pot să-i zic „premierul”, totuși este o doamnă, ce dracu, se vede și când o aduce Liviu de mână în fața scârțarilor din presă în pas de menuet… cum de ce-o aduce dacă nu vorbește? să vadă și ăștia pavianu!) a devenit o chestie de securitate națională. A scăpat-o Liviu prin Bruxelles, că și-așa ne-a luat banii 9 ani de-acolo, și ce să vezi? i-a încăierat pe jandarmi cu… protestanții. E prăpăd. Și n-a ajuns încă la martorii lui Iehova și ai lui Gîdea, la penticostali, la Oastea Domnului, la adventiștii regelui Cioabă… (Nu, nu, adventiștii erau ai lui Gîdea, penticostalii îl au pe regele Cioabă. Pă Cioabă hăl bătrân l-au botezat la San Francisco și atunci s-a ridicat nivelul apei din Oceanul Pacific, Cu 3 centimetri.
”Cei care au agresat jandarmii… Nu știu dacă într-o țară europeană o femeie jandarm poate fi bătută cu atâta bestialitate de către protestanți”, a susurat maternel doamna Dăîncilă în fața europarlamentarilor S&D.
Trecem peste lipsa prepoziției „pe” în acuzativ. Nu se zice „au agresat jandarmii”, se spune „i-au agresat pe jandarmi”. E prea academic și apoi așa se vorbește în bruxeloază, o limbă comunitară, pe care doamna prim o stăpânește cu mânie partinică. M-aș opri la forma gingașă „bătută cu atâta bestialitate”. Adică, trebuia bătută, dar mai omenește. Doar am convenit că este o doamnă delicată. Doamna prim, nu jandarmieriția.
Subliminal însă, deducem de-aici că războiul religios din România a început. Veți vedea că acest discurs al Viorichii Vasilichii este echivalentul celebrului discurs de la Fulton (Missouri, S.U.A.) al premierului britanic Winston Churchill, din 5 martie 1946, care a afirmat că: „De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a coborât de-a curmezișul continentului European”. Ei, tot la fel, cortina războiului religios s-a lăsat peste România.
Cum așa? Simplu. Pe 10 august 2018, în Piața Victoriei, cumanii i-au căsăpit pe români. Cum de unde și pînă unde? Nu a spus Liviu că el este cuman și că tot Deliormanul este plin de cumani? A spus. Nu este condusă România numai de cumanii lui Liviu? Este. Dacă nu-i Sindele, e Cazan, iar Cucoș – afară! că e moldovan și e ortoman, și-are ghioaga lungă, ca să ne ajungă…
Și evenimentele se rostogolesc Șatra urcă spre cer. . „Pentru că noi putem”, cum zice gauleiterul Codrin.
”Nu discutăm de armetică. Noi suntem nemulţumiţi de managementul politic pe care domnul Dragnea îl face în acest partid”, s-a smucit Paul Stănescu să rupă zăbala înainte de puciul primăriței. Și pe urmă, care armetică, ce armetică, era o metaforă, ce puci?
Până și Costache Antone Tăricelu a simțit danf de sânge.
”ALDE nu se va implica în campania pentru referendum. Vom recomanda votanților să voteze conform propriei conștiinței. Trebuie să respectăm intimitatea fiecăruia”, a zis Călin Popescu Tăriceanu despre pârțari. ”Un sondaj arată că 85% dintre cei care vor vota vor vota pentru căsătoria între un bărbat și o femeie, iar 77% din votanții ALDE, la fel, susțin acest punct de vedere. Sigur că, în anumite țări din Europa lucrurile au evoluat, căsătoriile între persoanele de același sex sunt permise, dar nu cred că societatea noastră va evolua în sensul acesta. Eu cred că fiecare trebuie să își orânduiască viața personală”, a declarat Tăricelu.
Iar eu îl înțeleg perfect. Dacă într-o bună zi o să-i spună careva Molicelu și își face operație de sex? Ce mai face tinerica lui consoartă?
Războiul religios, declanșat de Viorica Vasilica are atâtea fațete…

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost