Referendumul și “modernitatea”. Un răspuns la scrisoarea celor 39

de

Bau, bau! Vin rușii! Săriți cetățeni, după referendum ne așteaptă teocrația lui Ioan cel Groaznic de Pravoslavnic!

Cel puțin așa ne avertizează 39 de ”intelectuali publici” ai nației, în frunte cu Vladimir Tismăneanu, semnatari ai unei ”scrisori anti-referendum”.

Nu e nicio supriză să vedem că lista se deschide cu domnul tovarăș Vladimir Tismăneanu – la urma urmei, dumnealui nu este decât fiul lui tată-su, cruntul politruc Tisminețki / Tismăneanu, venit la putere în România pe tancurile sovietice. Revoluția marxistă, începută acum un secol cu impunerea stelei roșii pe Kremlin și căreia bătrânul Tismăneanu i-a rămas fidel până la capătul zilelor, în vremea de astăzi își continuă neabătut marșul triumfal pe plan global, doar că în loc să fie marxist-leninistă, a luat formă freudo-marxistă (după formula câștigătoare, brevatată de Școala de la Frankfurt, prima iubire intelectuală a tânărului Tismăneanu). Fiind mai versați și cu lecția învățată, politrucii timpului nostru nu (mai) re-educă tineretul cu bâta ca la Pitești, ci de la catedra universtară iar în locul tancului preferă să folosească think-tank-ul și, mai ales, activismul judiciar din ”democrațiile liberale” (o soluție care, pe termen lung, pare-se că dă mai multe rezultate decât primitivele metode revoluționare inițiale cu bâta și cu tancul). Demodatele simboluri ale secerei și ciocanului au fost trimise la muzeul revoluției, fiind înlocuite între timp cu curcubeul LGBT, perfect adaptabil la toate anotimpurile politice.

Scrisoarea celor 39 este un text execrabil prin care se încearcă folosirea ”capitalului simbolic” de care se (mai) bucură destui dintre semnatarii acesei epistole în rândul poporului ”subțire” al nației pentru a delegitima referendumul cerut de tot norodul de români creștini ”proști, dar mulți”. Aflăm din scrisorică că milioanele de cetățeni susținători ai ințiativei Coaliției pentru Familie (altfel buni plătitori ai taxelor prin care se finanțează sinecurile publice de care s-au bucurat, se bucură și se vor bucura mulți din cei 39 de iscălitori) n-ar fi altceva decât o ”uriașă masă de manevră” care ar intenționa să oprească ” drumul spre modernitate al României”.

Drumul spre ce? Spre (ce) modernitate?

Haideți să revenim cu picioarele pe pământ, dragi tovarăși, măcar pentru o clipă, și să încercăm să înțelegem cum vine treaba cu ”modernitatea” asta împotriva căreia, cică, ne-am poziționa noi, milioanele de ”retrograzi” care am cerut, (de altminteri cât se poate de perfect legal și democratic), în conformitate cu articolul 2, paragraful 1 al Constituției României, referendum pentru precizarea înțelesului termenului “familie” din articolul 48, paragraful 1, al aceleași constituții.

Fac o mică paranteză și avertizez că nu intenționez să intru aici într-o discuție teoretică, filosofică sau istorică despre ”modernitate”. Sunt gata însă, în orice moment, să port o discuție cu cărțile pe masă cu oricare din cei 39 de autori ai epistoliei. Drept e că sunt un neica nimeni, care vine de la țară, din România în ițari și cu opinci. Se întâmplă însă că, pentru păcatele mele, pe când încă pășteam vacile satului pe văile Petrișului natal, i-am citit (inclusiv în original, în ediții vechi nemțești, cu caractere gotice) pe Kant, pe Hegel și pe alți corifei ai ”modernității”, bașca, mai târziu, în vremea anilor mei de rătăcire prin diverse biblioteci și universități din țară și străinătate, alte multe, mult prea multe, căruțe de cărți pe subiecte tangente cu problema ”modernității”, cărți pe care, deși am vrut, n-am reușit să le uit chiar cu totul. Așa că nu mă dau în lături nici de la discuții teoretice și filosofico-istorice despre ”modernitate”, pe care însă propun să le lăsăm până după referendum. Paranteza închisă.

Așadar, în locul discuțiilor teoretice despre ”modernitate”, vă propun doar trei exemple cât se poate de concrete, luate din ”viața de fiecare zi” din ”brava lume nouă” a înaintatelor ”democrații liberale” de peste ocean. Exemplele nu sunt luate din cărți, nici de pe internet, ci mi-au fost relatate prin viu grai de români care își duc viața (și crucea) în aceste societăți afluente în care ”modernitatea” și-a dat toată măsura. ”Democrații liberale” care, nu-i așa, ne sunt nu doar ”parteneri strategici” dar și pildă și îndemn despre ce-i de făcut ca să ne modernizăm naibii odată și să ajungem în sfârșit și noi să fim o “țară ca afară” (după cum și-o doresc cu asupra de măsură și cei cei 49 de semnatari ai epistoliei anti-referendum, dar și toți factorii de conducere, văzuți și nevăzuți, ai statului nostru)

Exemplul nr. 1. Era un băiat zglobiu și vesel, care câteodată arăta un interes mai aparte față de colegele de la grădiniță. Era pentru că acum (când a trecut la școala generală) nu mai este băiat, ci altceva… …. se pare că o formă de “transgender”. Schimbarea de sex a fost decisă, în conformitate cu toate procedurile democratice ce reglementează procesul de învățământ din țara respectivă, de COMISIA abilitată, cu acordul părinților și, presupun și al copilului (dar poate avea un copil discernământul potrivit pentru a decide… schimbarea sexului?). Pardon, mă exprim incorect politic, în țara respectivă oamenii nu au sex, ci doar gen, care este ceva ”free floating”, variabil, la alegere în mod democratic (după cum învață obligatoriu la școală copii altui amic, dar ăsta e deja alt exemplu). Acum (fostul) băiat e pus pe tratament hormonal, plus diverse alte intervenții din pachetul complex de măsuri vizând tranziția la alt … gen. Din păcate, chiar și în acea înaintată și deplin modernă ”democrație liberală” din marea țară pretină de peste ocean, sistemul nu este încă 100 % ”supportive” pentru că nu există toalete ”unisex & transgender” în toate unitățile de învățământ din localitatea în care trăiește fostul băiat, actualmente fată (sau ceva de genul acesta sau de alt gen…). Dar nu-i nimic, guvernul lucrează din greu pentru înlăturarea acestei ultime bariere în fața ”egalității de șanse și gen” și a apoteozei ”proiectului încă nefinalizat al modernității” .

Exemplul nr. 2. Era o fetiță ca o zână, care în copilărie a fost pasionată de muzică și balet. Ca toți copiii din acea țară deplin ”modernizată” după calapodul ”democrației liberale”, la școala a învățat în mod obligatoriu despre cum stă treaba cu ”teoria genului”. Acum este adolescentă și de la teoria genului a trecut la practică. Și-a tăiat sânii și acum susține că este / vrea să fie băiat. Părinții sunt distruși. Înapoiații!

Exemplul nr. 3. La liceu. Conform cu programa școlară, într-o zi din acest an elevii urmau să pună în scenă o piesă clasică, ”Romeo și Julieta”. Nimic deosebit, în câte licee din lume nu s-a jucat și nu se va juca ”Romeo și Julieta”? Doar că, în conformitate cu cele ”mai bune practici” ale corectitudinii politice respectate în acea școală, rolul ”Julietei” trebuia să fie jucat în mod obligatoriu de un elev. Se întâmplă că rolul acesta îi este atribuit unui elev care e cunoscut ca fiind un tip cam retrograd (merge duminică de duminică la biserică, cu familia). În conformitate cu convingerile sale religioase și morale, băiatul refuză să fie ”Julieta” și să-și asume rolul care i-a fost atribuit în mod (re)”educativ”. Băiatul este dat afară din școală! Iată că și “democrațiile liberale” se întorc la ”bunele practici” patentate de “democrațiile populare” în acei ani 50, când (fostul) Tisminețki, devenit între timp Tismăneanu (cel bătrân), în calitate mare tartor al “corectitudinii politice” tăia și spânzura și la Universitatea din București, dând afară studenți din universitate și trimițându-i la munca de jos și, eventual, la câte un stagiu de re-educare la Pitești, Gherla și Aiud.

Deocamdată, noi, românii nu ne întoarcem (zice-se) în anii 50, ci mergem înainte, tot înainte, către “modernizare” și “integrare tot mai strânsă” în Europa unită, până când și țara noastră va ajunge să fie o “democrație liberală” matură, în care va exista o libertate și egalitate deplină, inclusiv în ceea ce privește “drepturile minorităților sexuale”, în așa fel încât orice individ, indiferent de “orientarea sexuală”   se va putea căsători, civil și religios, în orice biserică, cu orice individ, indiferent de sex (care, după cum ne arată bunele practici in alte țări europene, poate să fie și de-al treilea sex, nu doar bărbat și femeie).

Dragilor domni tovarăși,

dacă asta este “modernitatea”,

dacă pentru voi “modernizarea” înseamă re-educarea și lepădarea noastră OBLIGATORIE de orice urmă de identitate creștină și românească (căci nu putem să acceptăm în ȚARA NOASTRĂ monstruozități precum cele descrise în exemplele de mai sus atâta vreme cât în inima și mintea noastră mai rămâne o fărâmă de credință creștină și un dram de vârtute românească),

atunci, în deplină unitate de de cuget și simțire cu toate milioanele de cetățeni români care vom merge la referendum tocmai pentru a pre-întâmpina ca “modernizarea” să fie echivalată cu descreștinarea țării și cu distrugerea viitorului copiilor noștri, după calapodul exemplelor de mai sus,

v-o spun drept în față:

AIASTA NU SE POATE!

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost