COMUNICAT
Întrunit în ziua de 02 octombrie 2018, în ședință anuală de lucru la Palatul Patriarhiei, sub președinția Preasfințitului Părinte Mihai Frățilă, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, delegat al Preafericitului Părinte lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (potrivit Statutului care prevede președinția prin rotație), Consiliul Consultativ al Cultelor din România salută cu speranță decizia de organizare, în zilele de 6-7 octombrie 2018, a referendumului pentru clarificarea textului Constituției României, în sensul de înlocuire a formulării privind căsătoria ca „uniune între soți”, cu formularea „uniune între un bărbat și o femeie”.
Inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie, din care fac parte și unele organizații și asociații ale cultelor religioase din România, avea ca scop să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”, precizând că numai uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate numi căsătorie; mai precis, termenul de căsătorie neputând fi utilizat decât pentru a defini realitatea uniunii stabile între un bărbat și o femeie.
În tradiția iudaică, încă din Tora, este înscris faptul că familia trebuie să fie uniune între un bărbat și o femeie, iar cel care nu îndeplinește această poruncă încalcă credința în Dumnezeul Unic.
Potrivit învățăturii creștine, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat și o femeie a fost binecuvântată și cinstită de Mântuitorul Iisus Hristos prin prezența Sa, a mamei Sale și a ucenicilor Săi, la Nunta din Cana Galileii, unde a săvârșit minunea transformării apei în vin (cf. Ioan 2, 1-11), arătând astfel valoarea sfântă a familiei conjugale.
În scrierile islamului (Coran și Sunnah), familia este definită ca uniunea între un bărbat și o femeie, iar drepturile și responsabilitățile fiecărui membru al familiei sunt indicate detaliat și ocrotite.
În acest sens, Consiliul Consultativ al Cultelor din România își reafirmă susținerea sa pentru definirea mai precisă în textul Constituţiei a căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie, așa cum a decis deja în ședința sa de lucru din 20 iunie 2013.
Familia naturală și tradițională se întemeiază, așadar, pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pentru a cultiva iubirea reciprocă și a da naștere la copii. Doar astfel înțeleasă, familia asigură perpetuarea societății umane.
Prin urmare, Consiliul Consultativ al Cultelor din România îndeamnă pe toți cetățenii români să participe la acest referendum decizional și să spună DA familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin care se asigură viitorul României. În statele democratice, fiecare cetățean se implică activ în viața socială, mai ales când este chemat să se pronunțe prin vot asupra unui proiect de lege important.
Participarea cetățenilor români la acest referendum decizional pentru definirea clară a căsătoriei în Constituția României este, deci, un act profund democratic, susţinut de cultele religioase pentru afirmarea familiei ca instituție umană creată și binecuvântată de Dumnezeu Creatorul universului și al omului, potrivit învățăturii religiilor monoteiste iudaism, creștinism și islam.
Astfel, mărturia comună a cultelor religioase din România exprimă coresponsabilitatea și cooperarea lor pentru binele societății românești.
Secretariatul Consiliului Consultativ al Cultelor din România
Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizație de natură etică, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică și non-profit, format din următoarele 13 culte recunoscute:
Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C.A. din România, Biserica Evanghelică Luterană din România, Biserica Unitariană Maghiară, Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, Federația Comunităților Evreiești din România și Cultul Musulman din România.
Foto Credit: Ziarul Lumina
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024