Bilanț de Crăciun: la ce ne cheamă Hristos și ce facem noi

de

Ierarhia Bisericii Ortodoxe Române se dovedește tot mai preocupată de problemele vremii, care, vrînd-nevrînd, ne afectează pe toți, deopotrivă sufletește și trupește. În Pastoralele scrise la întîmpinarea acestui Crăciun, ierarhii noștri pun, fiecare dintr-o altă perspectivă, degetul pe rană într-un mod inspirat. Dintre toate am ales trei, una a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o alta a Înaltpreafinției Sale Teofan, mitropolitul Moldovei, și ultima a Înaltpreafințitului Părinte Mitropolit Andrei de la Cluj, evocînd astfel, în mod simbolic, unitatea spirituală a neamului românesc.  Iar din aceste scrisori duhovnicești, redăm fragmentele care se referă la actualitate, pentru că sărbătoarea nu înseamnă numai ritual și petrecere, ci și un prilej de reflecție și un moment în care ne putem propune să devenim mai buni.

Vă urăm, deci, lectură plăcută, gînd bun și ca praznicul Nașterii Domnului să vă găsească în pace, sănătoși și veseli, alături de toți cei dragi, iar bucuria Crăciunului să nu vă păăsească niciodată. De asemenea, vă dorim un An Nou plin de împliniri și ferit de necazuri. (Redacția)

PF Daniel, Patriarhul României: ”Degradarea și pustiirea satului românesc înseamnă autodemolarea noastră spirituală”

”În societatea contemporană, marcată de secularizare sau indiferență duhovnicească, este tot mai necesară o reînnoire a chemării fiecărui creștin, cleric sau mirean, de a fi, asemenea îngerilor și păstorilor de la Betleem, vestitori sau apostoli ai iubirii milostive a lui Hristos în lume.

De aceea, Biserica ne îndeamnă pe toți să devenim colindători, martori și vestitori ai venirii lui Hristos-Mesia în lume, pentru a dărui lumii pace și bucurie, mântuire și viață eternă!

În acest sens, privind cu speranță, dar și responsabilitate, spre viitor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2019 să fie Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).

Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate. Totodată, este necesară cunoașterea situației precare și incerte în care se află astăzi satul românesc și locuitorii lui, deși este spațiul în care s-au format multe dintre valorile spirituale, culturale și identitare transmise până la noi.

Situația dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut și de Biserică, deoarece preoțimea ortodoxă română din mediul rural simte cum îmbătrânește rapid satul românesc, scade numărul botezurilor și al cununiilor, în timp ce crește numărul deceselor, al înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci și mai singuri.

Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența.

Când lăsăm să se desfigureze, să se degradeze și să se pustiască satele noastre, ale moșilor și strămoșilor noștri, care au avut vocația să ne crească, să ne ocrotească și să ne pregătească pentru viață, este evident că ne aflăm noi înșine în starea de autodemolare spirituală, indiferent de explicații și motivații de moment. Este mult de lucru astăzi, atât pentru a ajuta satele noastre, martorele tăcute ale istoriei bimilenare a poporului român, cât și pentru a reînvia și a cultiva în sufletele noastre dorința de a păstra și a transmite generațiilor viitoare această moștenire sfântă, pentru a nu ne prăbuși interior ca popor, fără Istorie și fără Veșnicie.

Hristos-Domnul, Iubitorul de oameni și Mântuitorul sufletelor noastre, să ne dăruiască tuturor puterea de a înțelege și de a arăta în jurul nostru iubirea Sa smerită și milostivă față de toți oamenii, dar mai ales față de copiii săraci, de bolnavi și bătrâni și să reverse în inimile și în casele tuturor pacea și bucuria Sa cea sfânta pe care a dăruit-o odinioară îngerilor și pastorilor din Betleem.”

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei: ”Cât de departe suntem de Dumnezeu?”

”Apropiindu-ne peste câteva zile de finalul anului 2018, se cuvine a ne întreba cât am vieţuit de-a lungul acestui an în legătură cu Hristos şi cât am fost departe de El. Pentru tot ce a fost bine, frumos şi ajutor de Sus, să rostim din toată inima: „Slavă Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, pentru toate binefacerile Tale, revărsate peste noi şi peste lume!”. Să-I mulţumim, de asemenea, şi pentru tot ajutorul dăruit poporului român acum 100 de ani, când românii şi ţinuturile româneşti înstrăinate s-au întors acasă. Cu smerenie, să-I cerem iertare lui Hristos-Dumnezeu pentru toată negrija, lipsa rugăciunii şi a iertării, pentru neiubirea şi alte forme ale răutăţii şi păcatului care ne-au întunecat viaţa în cursul anului care se încheie.

În duh de nădejde, ne apropiem de Noul An, 2019. Se împlinesc anul viitor trei decenii de la marile schimbări din decembrie 1989. Sperăm să avem puterea de a vedea ce a fost bine şi ce a fost rău în această perioadă şi dea lua aminte pentru ceea ce urmează. De fapt, această perioadă, ca oricare alta, se măsoară prin prisma apropierii sau depărtării noastre de Dumnezeu, prin trăirea sau nu a valorilor Evangheliei Domnului Hristos.”

ÎPS Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului: ”Observăm în jurul nostru o discordie distrugătoare”

”În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, unire care a fost posibilă datorită faptului că la 1 Decembrie 1918 înaintaşii noştri erau uniţi „în cuget şi-n simţiri”, observăm în jurul nostru o discordie distrugătoare. De ce? Pentru că oamenii nu-şi mai pun problema vieţii spirituale normale. Şi lucrul acesta se întâmplă de jos până sus, de la omul simplu până la cei cu înalte demnităţi. Unde sunt marii lideri ai neamului nostru din acel an astral pentru noi: Miron Cristea, Iuliu Hossu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, Caius Brediceanu, George Pop de Băseşti şi toată ceata marilor luptători pentru unitate!?

Profesorul Teodor Popescu face un rechizitoriu al societăţii noastre: „se urăşte, se înşeală, se minte, se calomniază, se jură strâmb, se doreşte bunul altuia; unii se îmbată, unii se învrăjbesc, se ceartă; se bat, se duşmănesc, soţii se despart, se strică tinerii şi copiii, se înjoseşte în mulţi oameni chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Părintele Ion Agârbiceanu, susţinător al Marii Uniri, în chip profetic, scria referitor la România Mare: „Tu știi cât am dorit să te văd așa cum ești acum: cu toate lanțurile sfărâmate să strălucești de întreaga ta tinerețe și frumusețe… Şi, iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii se zbat după lucruri trecătoare, şi tu veşnică frumuseţe, veşnică avuţie, eşti dată uitării”.

Din această stare de prăbuşire şi de răutate ce se întinde cine ne poate scoate? Cine ne poate aduce pacea şi armonia de care avem atâta nevoie? El, Domnul Păcii!      

(…) Părinţii Patericului se străduiau să trăiască în spiritul Evangheliei lui Hristos şi, cum El e Domnul Păcii, încercau şi ei să fie oamenii păcii. Doi dintre ei s-au întrebat odată: cum e când se ceartă oamenii? Iată cum e, zise unul, vezi piatra aceasta? Eu zic că-i a mea, iar tu zici că-i a ta. Şi au început cearta: piatra aceasta-i a mea, zice unul! Celălalt: dacă-i a ta ia-o şi du-te! N-au fost în stare să se certe pentru că trăiau în spiritul dragostei lui Hristos.

Pe măsură ce omul se apropie de Hristos, se apropie şi de semenul său. Părintele Stăniloae ne propune acest exerciţiu de imaginaţie: închipuie-ţi un cer cu o circumferinţă imensă. Pe circumferinţă stau toţi oamenii de pe glob. În mijlocul  cercului e Hristos. De la fiecare om pleacă o rază către Hristos. Oamenii pot călători pe rază către Hristos sau în sens invers. Cei ce se apropie de Hristos se apropie şi de semenii lor, care şi ei călătoresc spre centru. Cei ce o iau invers se îndepărtează de Hristos, dar se îndepărtează şi de semenii lor.”

 

 

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost