Doi candidați ai societății civile pentru Parlamentul European: Costea și Simion

În noiembrie 2018, avocatul român Petre Costea și-a anunțat candidatura independentă la alegerile pentru Parlamentul European. Dl Costea conduce Alianța Familiilor din România, o organizație care a militat constant pentru dreptul la viață, pentru familie, pentru normalitate. Domnia sa a fost și apăratorul, încununat de succes, al familiei Bodnariu, căreia autoritățile norvegiene i-a răpit copiii.

Astăzi, activistul civic George Simion, lider al mișcării unioniste din România și Republica Moldova, și-a anunțat și el intenția de a candida, tot ca independent, pentru un loc în Parlamentul European. George a dovedit, de 12 ani încoace, că vorbele îi sînt acoperite de fapte. Lui și colegilor lui le datorăm faptul că tema reunificării Basarabiei cu țara este permanent în atenția opiniei publice și că s-au făcut pași mici, dar nu mai puțin importanți, către înfăptuirea acestui ideal.

Prin acești doi oameni, societatea civilă românească arată că are resurse de a fi reprezentată convingător și că, depășind nivelul protestelor de stradă, ambiționează să schimbe în mod direct realitatea, potrivit cu viziunea sa.

S-a ajuns aici după nenumărate dezamăgiri furnizate de clasa politică și după o vreme de căutări și rătăciri.

Dacă vrem într-adevăr să ieșim din fundătura în care ne aflăm de foarte mult timp, o putem face numai prin oameni noi care să se implice în politică. Dar nu doar persoane noi, ci unele care probează și că le pasă, că sînt capabile și că sînt onorabile.

Costea și Simion sînt astfel de oameni. Merită susținuți. Și, avînd în vedere orientarea conservatoare a amîndurora, participarea lor la alegerile europalamentare are o valoare simbolică aproape la fel de mare ca referendumul pentru căsătorie. Cît despre consecințele eventualei lor victorii, nu cred că mai e necesar să le subliniez.

Așadar, sprijinirea celor doi este o datorie a tuturor celor care mai cred într-o Românie creștină și într-o Românie reunificată.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost